“Nicio armată din lume nu se poate împotrivi unei idei al cărei timp a sosit.” – Victor Hugo.

În miezul Bretaniei, nu departe de Nantes, câteva sute de rebeli au pus stăpânire pe 1650 de hectare destinate unui aeroport și au înființat o comunitate egalitaristă numită ZAD (Zone A Defendre). M-am inflitrat și raportez.

Vântul, corabia și marinarii conspiră cot la cot. Ziua când sardelele au fost mai deștepte decât omul. Ce face francezul opt minute pe an. Cum mi-a luat-o Financial Times înainte. De ce nu dă Stephan cu “rondop”.

O noapte peste bord. Cineva strigă “pământ”. Cele mai importante două lucruri în viață: patul și pantofii. Cei doi vulturi de piatră ai lui Marcus și minunata senzație a muncii împreună.

Cum se poate transforma timpul în spațiu cu un velier, o hartă și un ceas. Câți litri are de fapt o ciocolată. Rachel își dă demisia în direct și în exclusivitate. Un gard apare în mijlocul mării.

În Canalul Mînecii există o resursă misterioasă și inepuizabilă din care englezii fabrică albume rock și universități de elită.

Peste ani și ani, când revirimentul transportului comercial cu vele va cuprinde întreaga planetă, povestea de astăzi va deveni filă dintr-o frumoasă istorie.

Traversez Canalul Mînecii din Franța către Anglia în brațele albe și reci ale unei femei nemaipomenit de aprige.

O poveste despre legătura indisolubilă dintre cumpătare și libertate. O poveste cu corăbii vechi și oameni la fel de vechi. O poveste despre lecțiile de viitor pe care ni le poate da trecutul.