M-au primit în casa lor pe timp nelimitat, mi-au pus mâncare pe masă, ba chiar mi-au împrumutat şi maşina ca să-mi fie drumurile mai ferite de ploaie. M-au convins că ospitalitatea românească nu e vorbă-n vânt şi le mulţumesc din suflet şi pe această cale.

Am fost ieri pe plajă să-i spun ei şi mării că nu ne vom mai vedea atât de des. Sclipeau amândouă vesele în soare şi îmi place să cred că sărbătoreau decizia mea de a merge mai departe.

Nu se putea nimic din ce vroiam. Era vina mea că aşteptasem până cu trei zile înainte de Songkran, nu aveam ce să le reproşez celor de la State Railway of Thailand (Căile Ferate Thailandeze).

Am fost avertizată că este extrem de obositor să fac visa run “dintr-o bucată” şi că mai bine ar fi să dorm o noapte undeva pe drum. N-am ascultat şi iată ce s-a întâmplat.

Thailandezii nu gătesc acasă. E mult mai comod şi mai ieftin să mănânce la food market.

Inevitabilul s-a întâmplat într-o dimineaţă. Laptopul lui Brăduţ a alunecat, el a reuşit să-l oprească dar a vărsat cafea pe tastatură. I-am dat shut down imediat, l-am şters cât am putut de bine dar toată linia cu de la Q la P nu a mai mers.

M-am urcat pe acoperişul pavilionului unde se face yoga şi am descoperit plaja perfectă: curată, cu nisip alb, apă turcoaz şi complet pustie.

Mi s-a parut important, aşa că a doua zi la două m-am întors la templu. Am ascultat discursuri şi incantaţii timp de două ore, încolonată între zeci de doamne thailandeze îmbrăcate în alb.

Cătălin şi Adina au lucrat în presă până de curând, şi-au dat demisia şi şi-au oferit 3 luni sabatice în Thailanda.

Pentru turişti răspunsul ar fi Phad Thai, Coconut Soup, king prawns sau Papaya Salad. Dar nu pot să mint, nu ne place atât de tare mâncarea thailandeză; abia odată la două-trei zile mergem la un orez prăjit sau un Tom […]

Acum leneveşte pe băncuţe, se freacă de picioarele turiştilor şi caută prin tomberon. Într-o seară una dintre vânzătoare a trebuit să-l măture spre ieşire pentru că-şi făcuse culcuş pe un raft.