Presupunând că te-ai întâmplat la kilometrul 600 al autostrăzii care grăbeşte viaţa de la Bangkok la Chiang Mai, nimic nu te încurajează să urmezi săgeata către centrul urbei. Câteva service-uri, prăvălii şi restaurante de popas sugerează un oraş de intersecţie ca atâtea altele în Thailanda şi în lume. Şi chiar dacă ai intra căutând adăpost pentru o noapte, cele două sau trei hoteluri chinezeşti în nuanţe tonice de igrasie te vor opri la timp, înainte să ajungi în inima Lampang-ului.
