Trebuia să stau două zile, am stat patru și am plecat doar printr-un efort titanic. S-au mai vazut cazuri. Unii au venit pentru o săptămână și au rămas 6 luni sau 6 ani. Insula pare să aibă un magnet îngropat sub nisipul alb.
Deschide gura ca și cum ai spune “O” și spune “U”. Sătooon. Așa se pronunță numele celui mai ciudățel oraș thailandez în care mi-a fost dat să stau. Aș fi tentat să-i zic “misterios”, dar nu vreau să-mi las ignoranța să pună etichete.
Pentru e pleonastic și obositor să scriu în continuare „Plaja Haad Rin” sau “Satul Ban Kiriwong”, vreau să precizez următoarele, pentru o mai bună orientare în Thailanda și prin articolele despre această țară:
Songkhla este cel mai mare lac natural din Thailanda, care acoperă o suprafață de 1000 de kilometri pătrați. Tehnic vorbind, lacul nu e chiar un lac, ci o un complex de lagune în care se amestecă apele dulci venite dinspre munți cu cele sărate ale Golfului Thailandei.
Nu prea mă omor după orașe, dar aici m-aș întoarce cu plăcere. Songkhla are o taină pe care îmi e greu s-o cuprind și s-o explic.
După Songkla, urma să părăsesc Golful Thailandei și să traversez peninsula către Marea Andaman. Melancolic din fire, am ales să nu folosesc autostrada între Nakhon și Songkla, ci un drum secundar, de adio, pe malul mării.
Kiriwongezii sunt oameni pricepuți la multe. Şi le place să se descurce singuri. Fac agricultură dupa principiul “economiei de suficiență” promovate de Majestatea Sa, Regele Thailandei. Adică au pe lângă casă tot ce le trebuie, de la găini la chili.
Avem leoparzi, tapiri, porci spinoși, cerbi, macaci, languri, bursuci și cică ar fi și niște tigri pe aici, dar n-am avut ghinionul să mă întâlnesc personal cu ei.
Aș putea să încerc acum să vă descriu cum e Capul Talumphuk. Să vă povestesc despre liniștea sălbatică, despre valurile care, venind turbate spre plajă, se îmblânzeau deîndată ce atingeau nisipul fin.
Asfințitul vopsise în auriu apele râului și casele albe, sclipitoare, de pe malurile lui. Pe străduțe, oameni colorați, magazine colorate, cafenele colorate, motorete colorate, lumini și miresme. Orașul m-a întâmpinat cu zâmbete surprinse.
Suchat Sapsin are 74 de ani și măiestrește nang yai-ul de o jumătate de secol. Omul e cunoscut în toată Thailanda și are rang de artist emerit. Casa lui este un adevărat templu dedicat acestei arte vechi de peste o mie de ani.
Fără nicio glumă, templul budhist e fabulos. Am fost să-l văd de 4 ori în 3 zile. Chiar dacă aveam treabă în altă parte, îmi căutam alt drum, ca să trec pe lângă el. De fiecare dată e altfel.
La Sichon am inspectat în fugă Prasarnsook Villa Resort, situat chiar pe Sichon Beach, la ieșirea din oraș. Plaja e mică și drăguță, nisipul și apa sunt cum trebuie.
Sichon e un oraș mic cu o prefectură mare. Asta e tot ce-am apucat să remarc. În schimb, plajele din jur sunt minunate. Prezintă același nisip auriu și fin ca și Khanom, dar sunt cu desavârșire pustii.
Tehnic vorbind, Khao Plai Dam e un munte care se revarsă impetuos în Golful Thailandei, punctând plaja cu stânci spectaculoase și vegetație luxuriantă. Pădurea e plină de cerbi și păsări.
N-a fost o glumă. Delfinii roz există și pot fi admirați în două locuri din lume: Fiji și Thailanda.
Khanom e un loc încă pustiu. Pe toată lungimea plajei am numărat 15, maximum 20 de locuri unde se poate dormi, asta dacă nu luăm în calcul și colibele care anunță „Room For Rent, 24h”.
Khanom deține toate datele naturale pentru a deveni un nou paradis turistic. Avem 7 kilometri de plajă virtual pustie, cu nisip auriu și fin, marea e calmă, călduță și puțin adâncă până hăt, departe, iar peisajul e completat de siluetele Samui-ului și Pangan-ului.
Mai întâi cumperi un pui de macac. Apoi îl duci la Kadaejae Monkey Training School, unde domnul Luesak Papthanawat îl învață să recunoască o nucă de cocos coaptă, să o dea jos din copac și să răspundă la diverse comenzi.
Într-un clasament al destinațiilor nedreptățite de ghidurile turistice, Surat Thani s-ar clasa lejer în primele 10 locuri.
Când domnul Panu, starostele barcagiilor de pe râul Tapi, mi-a propus într-o doară să mă ducă la licurici, inițial am strâmbat din nas. Licurici văd și de la mine de pe verandă, mai ales când beau peste măsură.
Copiii lui Thepsin au cântat și au dansat până târziu, spre bucuria trecătorilor care, în drumul spre casă, opreau să-și reamintească cine sunt și de unde vin. Un spectacol, un oraș, o seară care spun despre Thailanda mai multe decât aș putea spune eu vreodată.
Mi-a luat puțin peste o oră să străbat cei 70 de kilometri până în oraș. Prăfos, poluat și aglomerat ca orice oraș din Asia, Surat Thani își confirma statutul de transportation hub al provinciei. Aici, lumea vine ca să plece mai departe.
Gata, am decis. Frumusețea din imagine se va numi UNIREA. Iată câteva motive:
Ideal, zice el, ar fi să am la mine injecții cu adrenalină. Doar că adrenalina, dacă n-o injectezi cum trebuie, îți face praf cordul. Am optat pentru o soluție mai puțin eficientă, dar și mai puțin riscantă.
Traseul e gata, eu sunt gata, tu ești gata, aștept să fie și actele gata. Haideți, big chief, că ne grăbim.
Animalul din imagine, cunoscut sub numele de saleng, poate fi văzut adeseori pe străzile, străduțele și bulevardele din Thailanda. Mai rar pe autostrăzi. Mândrii proprietari de saleeng sunt, de cele mai multe ori, oameni cu familii numeroase sau vânzători se clătite, pulpe de pui și înghețată. Salengul este un animal încăpător.
