De aici nu ne-am mai îndurat să plecăm. Porto Kagio, în câteva cuvinte, ar putea fi descris așa:
- portul în care se ascundeau cei mai temuți pirați din Mediterană
- portul în care și acum se găsesc oase de oameni îngropate la doar câțiva metri în pământ,
- portul în care, la 1820, când turcii au debarcat în Mani, femeile din sat i-au întâmpinat cu coasele și au retezat capete, până la unul.
Porto Kagio este frumos. Foarte frumos. Are 3 terase și 2 hoteluri. Să evitați să vă duceți să mâncați sau să vă cazați la femeia oacheșă care sta în stradă să agațe turiștii. Nu pentru că ar fi vreo problemă, ci pentru că lângă taverna ei este Akrotiri. Akrotiri înseamnă în limba greacă “cap” și au ales acest termen, pentru că îți pierzi capul, odată ajuns acolo, la capătul lumii.
Porto Kagio este departe de orice. Până și pentru cei din Kalamata (unde puteți ajunge cu avionul de la Atena) e greu de ajuns, pentru că drumul înseamnă numai serpentine, dintr-un vârf de munte în altul, fără parapeți și cu viraje bruțte. Normal, tot ce e minunat ori e imoral, ori e ilegal, ori îngrașă. Ori e atât de frumos, încât merită orice efort.
Akrotiri are cea mai frumoasă terasă, cu cele mai frumoase umbreluțe, cele mai frumoase scaune și cei mai frumoși oameni care îngrijesc de ea. Familia Grigorakis: Nikos, Ada și cele 2 fetițe ale lor, Matina și Danai. Oameni de un deosebit bun-gust, cu care, chiar dacă nu ne-am înțeles prea bine (nici ei nu știau engleză, nici noi nu știam greacă), ne-am împrietenit mai ușor și mai temeinic decât cu cei de o limbă și de un leat.
Camerele sunt spațioase, cald decorate, cu mici balconașe unde se poate citi sau sta la plajă. De fiecare dată încerc să descopăr senzația cea mai puternică ce rămâne după o ședere într-un hotel. De aici mi-a rămas cel mai persistent în minte mirosul: mirosea foarte frumos în cameră și pe hol, indiferent de momentul zilei. Mirosea a flori, deși nu erau. A scoici, deși nu le vedeam nicăieri. Şi a arome necunoscute, deși cunosc atâtea (că doar și eu îmi petrec fiecare escală dintre avioane în duty-free la parfumuri).
La Akrotiri nu există internet, cum nu prea există nici semnal la mobil. Dacă vreți să vorbiți, trebuie să mergeți caâteva minute pe jos, până într-un loc mai înalt, pe munte. Ceea ce e foarte indicat, pentru că veți da de o bisericuță ortodoxă mică, de unde puteți lua tămâie. Tămâie de la capătul lumii.
De mancare, bineînțeles, pește. Tsipoura, un deliciu. Pe lângă cele specific marine, puteți mânca și specialităși grecești (tzatziki, souvlaki, saganaki), dar și feluri pur continentale (piept de pui la grătar sau ceafă de porc cu cartofi prăjiți).
Trebuie să încercați cârnați cu portocale! Nu e glumă, e delicios: un cârnat mărișor și deloc gras, care conține mici bucățele de coajă de portocală.
Prețul pe camera seaview este de 60 €/noapte și de 80 €/noapte în high-season (iulie, august). Dar banii nu constituie o problemă, dacă vă gândiți că sub pașii voștri zac comorile piraților, doar-doar le-o scoate cineva să vadă și ele lumina zilei.
Poveștile despre pirați sunt cât se poate de adevărate: când veți ajunge și veți vedea cum e așezat Porto Kagio veți înțelege de ce l-au ales pirații drept ascunzătoare din care se aruncau fix pe navele pline cu aur și cu pietre prețioase. Akrotiri are o bărcuță cu motor proprie pe care o pune la dispoziția vizitatorilor pentru ture către grota lui Hades (poarta iadului), către Cape Tenaro (cel mai sudic punct din Grecia continentală) sau pur și simplu, la prins pește.
Marea este caldă, liniștită și cristalină. Fundul este nisipos și se adâncește lin, astfel ca înotul e o plăcere. În fiecare seară, înainte de înserat, încep să apară 3-4 veliere, care ancorează aici, pentru că e un golf calm și sigur. E o plăcere să îi vezi pe navigatori cum lasă pânzele, aruncă ancora și lansează micuțele bărci pneumatice cu care vin pe mal, ca să bea un pahar de ouzo, în timp ce soarele apune peste Porto Kagio, ascultând poveștile cu pirați.
Pentru rezervari, hotel Akrotiri Mobile: (+30) 6946320808
Comentarii - Niciun comentariu