Sulawesi-Papua (Ep. 1) – Raja Ampat, unde se duc diverii buni după ce mor. Cei norocoși mai devreme.

Am urcat într-un jeep de aceeași vârstă cu Boeingul și ne-am hurducăit prin Sorongul încă ud de ploaie timp de 10 minute. Mașina a părăsit șoseaua și a luat-o prin spatele unor curți, pe un drum de pământ, presărat cu flori și balegă de porc. “Dacă nu mă înșeală memoria, noi trebuie să mergem să luăm barca acum – se ciulește Bogdan – Iar ca să luam barca ar trebui să ajungem într-un port, nu? Ce văd eu aici nu seamană a port”.

Nici nu era. Mașina ne-a depus la marginea unui canal ce făcea legătura între mare și oraș. Oamenii locuiau la marginea apei, fiecare casă avea pontonul ei și, la unul dintre ele, ne aștepta o barcă de 7 metri echipată cu două motoare Yamaha Enduro 100. Am pornit în trombă, ținând cap compas nord, direct spre Ecuator. De la Sorong până în Kri Island sunt circa 80 de kilometri, pe care barca noastră rapidă i-a parcurs în 2 ore și jumătate. Asfințitul l-am prins pe mare, l-am văzut explodând peste insulele astea unde Oceanul Indian îi predă ștafeta Pacificului. Am ajuns pe insulă imediat după apus. În ultima geană de lumină reflectată de cer am apucat să văd, în apa de sub pontonul resortului, bancuri de pești făcându-și plimbarea de seară. Pești mari și colorați pe care îi vezi la televizor sau, live, la mai mulți metri sub apă. După ce s-a întunecat, marea a început să lumineze. Plancton. Apa clipocea de mulțimea de pești care mișunau în căutare de hrană, de înmulțire sau de supraviețuire.

Doi indivizi slăbănogi în costume de scafandri au trecut pe lângă mine, s-au dus în capul pontonului și s-au aruncat în apă. Sinucigași?

“Se duc la un night dive”, îmi explică prin surprindere Leon, proaspătul manager de la Sorido Bay Resort . “La ora asta ies peștii mandarini.”
“Pești mandarini aici, lângă ponton? Păi ăștia sunt o super-raritate, sunt greu de găsit și în fundul recifului.”
“Da”, îmi răspunde Leon. “Aici lângă ponton s-a bătut recordul mondial la număr de specii vizionate într-o singură scufundare.”
“Am citit despre asta. 280 de specii, parcă. De-aia am și venit aici. Dar nu mă așteptam ca site-ul cu recordul să fie la doi pași de restaurant. ”
“Eh, chiar aici este. 283 de specii, ca să fim mai exacți. Atâtea a numărat renumitul ihtiolog Dr. G. Allen în timpul unei scufundări de o oră la Cape Kri. ”
“283 de SPECII de pești, nu 283 de pești.”
“Exact. Pești erau cu zecile de mii.”

Pe Kri Island există două resorturi, ambele aparținând de Papua Diving. Kri Eco Resort, construit acum 10 ani și Sorido Bay Resort, inaugurat în 2004. Deși sunt despărțite de doar 10 minute de mers pe jos , cele două locații sunt fundamental diferite. Kri Eco Resort e un sătuc lacustru, cu căsuțe de lemn construite pe piloni deasupra recifului. Aerul condiționat e oferit gratuit de briza oceanică. Camerele sunt micuțe, iar paturile sunt prevăzute cu plase anti-țânțari. Toaletele și dușurile, singurele constructii plasate pe țărm, sunt comune. Sau, în limbaj de broșură turistică, sunt “traditional Indonesian”. Deși nu s-ar putea spune că e cel mai confortabil loc de pe planetă, resortul e străbătut de un aer de liniște oceanică și îmbie la relaxare și la meditație. Mie mi-a plăcut foarte mult și doar o greșeală a agentului de rezervări a făcut să fim cazați la Sorido Bay.

Unde lucrurile se schimbă. Resortul e compus din 10 case din cărămidă cu cameră, baie cu duș, aer condiționat, satellite TV, verandă cu șezlonguri și hamac. Aici vin oameni mai în vârstă și cu teșchereaua plină. O noapte la Sorido costă 200 de euro de persoană (400 de euro de cuplu), bani care includ cazarea, 3 mese pe zi, apă și cafea la discreție. Kri Eco Resort e de 3 ori mai ieftin. În ambele locatii dive-urile se plătesc separat, deși există și pachete de una, două sau trei săptămâni cu scufundări incluse. Dar despre lumea de sub apă am să-l las pe Bogdan să vă povestească.

Că veni vorba despre dragul meu prieten, trebuie să vă spun că am ajuns în Raja Ampat din cauza lui. Cu două luni în urmă, pe când lucram la traseul turei, Bogdan mi-a zis “mă, eu merg cu tine oriunde, da’ hai să mergem și la diving câteva zile, că e păcat să ajungem în Indonezia și să nu cercetăm și niște locații de scufundări”. Păcat ar fi fost, într-adevăr și, din adâncurile documentarii, au reieșit acest arhipelag uluitor și promisiunea “Mă, după ce-o să te scufunzi aici, poți să te lași de diving”.

L-am așteptat pe Bogdan pe ponton la primul dive, voiam să-i văd fața. A sărit din barcă radiind “Micuțuleeeee, e nebunie aici, e nebunie. Trebuie să te bagi și tu”. “Hm…nu cred” Mai făcusem diving de două ori, tot în Indonezia și, din nefericire, dădusem peste un instructor lipsit de tact. Experiența, claustrantă și sufocantă, mă despărțise de lumea submarină pentru aproape 6 ani. Puțin probabil să mai fac bule pe sub apă vreodată. Eram un snorkeler frustrat.