Cele nouă capitale ale umanității. O teorie interesantă.

Una dintre cărțile cele mai interesante pentru cei care doresc o înțelegere a lumii noastre în spațiu și în timp a apărut în limba română acum vreo 9 ani, la editura Polirom. Se numește “Scurtă istorie a viitorului” și este semnată de economistul francez Jaques Attali.

“Scurta istorie a viitorului” nu este o carte pe care s-o citești și s-o îngropi în bibliotecă, ci una la care te întorci din când în când, pentru a compara șirul evenimentelor actuale cu predicțiile autorului.  Nu doresc să fac aici o recenzie a cărții ci să prezint, pe scurt, una dintre temele abordate de autor: cele nouă inimi ale lumii (sau, dacă vrei, cele nouă capitale ale umanității.)

Prima ediție a lucrării a apărut în anii ’70, ceea ce conferă teoriei lui Attali o aură profetică (a intuit corect care va fi Inima 9) și, pe de altă parte, ne pune pe noi, cititorii celui de-al doilea deceniu al mileniului trei, în poziția de a încerca o predicție pentru continuarea poveștii.

Preotul, Generalul și Negustorul.

Attali împarte istoria omenirii inteligente în trei ordine/epoci, fiecare având un concept și un ideal dominante.

Prima, cronologic, este ordinea rituală, condusă de autoritatea religioasă și având un ideal teologic (mântuirea, iluminarea spirituală etc.). A doua etapă este supusă ordinii imperiale, se conduce prin forța armelor și urmărește expansiunea teritorială. A treia etapă – în care se încadrează ultimele șapte secole – este supusă ordinii economice care idealizează individualitatea, voluntarismul. Această perioadă a fost martora celor mai rapide metamorfoze la nivel politic, economic, social și religios.

(O împărțire similară găsim și la Hakim Bey. Am să prezint la un moment dat și despre ideile acestuia pe subiect.)

“Era economică” despre care vorbește Attali – cunoscută astăzi și ca “democrație de piață” – a fost rodul unor evoluții succesive care au avut loc în nouă centri geografici intitulați “inimile lumii”. Iată-i.

Bruges.

Primul “plex” mondial a fost orașul flamand Bruges, un mic port la Marea Nordului. Bazându-se pe un fond funciar solid și pe inovații tehnologice, orașul a reușit, la începutul secolului XIII, să industrializeze producția agricolă și, automat, să democratizeze produse derivate esențiale: alimentele și îmbrăcămintea.

Bruges este primul oraș din Europa care introduce salarizarea în locul iobăgiei și tot primul în care comerțul ia locul autorității. Confruntat cu încetinirea schimburilor, pe fondul amenințării mongole, Bruges nu-și mai poate draga portul pasibil de înnămolire și inima lumii se mută mai la sud.

Veneția.

Ștafeta este preluată oportunist de Veneția, un alt oraș portuar silit de împrejurările politice și militare să se reinventeze și autodepășească. Venețienii asamblează primii instrumentele financiare create de genovezi (moneda de argint) și florentini (cecul) clădind astfel primul sistem comercial și fiscal solid din lume.

Veneția își construiește o flotă comercială puternică pe care o operează, în premieră, în sistemul societății pe acțiuni. Comercianți, aventurieri, artiști și savanți sunt atrași în orașul Dogilor și-i consolidează acestuia gloria până la începutul secolului XVI. 

Anvers.

Autosuficientă, încremenită și amenințată de Imperiul Otoman, Veneția încetează și ea să mai bată ca inimă a lumii, iar buricul pământului se mută din nou în teritoriile Belgiei de astăzi, la Anvers (Antwerpen). După descoperirea Americilor și a itinerariilor marine către coastele Oceanului Indian, afluxul de produse exotice are nevoie de un centru comercial.

Anvers-ul dezvoltă noi instrumente bancare, introduce sistemul de asigurări și, prin utilizarea la scară industrială a tiparului, dă tonul revoluției mentalităților în Europa. Prăbușirea Anversului se produce în momentul în care argintul, valuta forte a vremilor, își pierde din putere în fața aurului. Un crah financiar în Spania mută din nou inima lumii.

Genova.

Genova, cetatea care a dat lumii unul dintre cei mai mari exploratori (Cristofor Columb) preia controlul pieței de aur și aduce inovații fără precedent în sistemul contabil. Tot ce însemna până atunci intuiție, noroc sau ghinion se calculează de către genovezi în cotă de risc investițional.

Bancherii Genovei finanțează industrii de perspectivă, dar și operațiuni ale diverșilor regi sau principi de pe cuprinsul Europei. După înfrângerea Invincibilei Armade de către flota engleză, spaniolii pierd monopolul naval asupra Atlanticului și, automat, Genova dă față cu o concurență sălbatică. O nouă stea se naște pe harta lumii. Suntem pe la 1620.

Amsterdam.

Ascensiunea Amsterdam-ului are ingrediente comune cu cele ale predecesorilor săi: o bază agricolă îndestulătoare, industrializare, atragerea elitelor alogene și inovație în domeniul transportului naval. Fluyt-ul olandez, un model de corabie mai rapid, mai ieftin de construit și operat, permite Amsterdam-ului să-și construiască o flotă comercială și militară impresionantă.

Dominația Atlanticului atrage hegemonia bancară. Cetățenii – și negustorii  – se bucură de libertăți sporite, după ce reforma lutherană scoate îmbogățirea de sub anatema catolică. Nevoia mâinii de lucru ieftine se rezolvă transformând Africa într-un izvor nesecat de sclavi.

Londra.

Ca orice imperiu, Amsterdam ajunge și el la un moment de anchilozare. Un alt crah financiar îi consfințește declinul și, pentru prima dată, inima lumii părăsește Europa continentală și se mută peste Marea Nordului, la Londra. Englezii sunt cei care pornesc revoluția industrială, bazându-se pe invenția unui francez: motorul cu aburi.

Apar primele mașini industriale, primele vapoare, locomotiva. Londra obține mărfuri exotice din teritoriile îndepărtate – America de Nord, India – la prețuri de nimic, le prelucrează în mașinăria industrială și le revinde cu profituri uriașe.

Flota maritimă a Angliei, o țară mică și săracă la final de secol XVIII, domină Atlanticul și Indianul, mai ales după descoperirea cronometrului maritim care permite calcularea longitudinii și scurtarea călătoriilor trans-oceanice. La nivel filosofic și social, libertatea individuală – teoretizată de John Locke – devine drept natural și inalienabil. Cenușia Anglie renaște ca imperiu. Și, ca orice imperiu, cade victimă a istoriei.

Boston.

Războiul de Secesiune din Statele Unite eliberează sclavii și, implicit, crește prețul bumbacului care constituia 50% din totalul exporturilor Angliei. Descoperirea petrolului și a motorului cu explozie, inovații privite cu amuzament în Europa, sunt primite cu entuziasm de aventurierii americani. În jurul Boston-ului se manifestă o efervescență industrială fără precedent.

Noi tipuri de mașini cresc productivitatea. Industria auto americană explodează. Henri Ford, cu al său Model T, introduce conceptul de producție în serie și elimină din joc manufactura. Până la cel de-al doilea război mondial, o cincime din populația europei – gonită de foame – ia drumul Americii. Mâna de lucru dar și inteligența inovativă hrănesc hegemonia Americii. Dar centrul puterii se mută din nou. Ce-i drept, nu foarte departe.

New York.

Tot un motor se face “vinovat” și de ascensiunea New York-ului. De la propulsorul cu aburi la cel pe petrol ajungem la o invenție a lui Nikola Tesla: motorul electric.

Integrarea acestuia în dispozitive electrocasnice – frigidere, aspiratoare, mai târziu radiouri și televizoare – are o contribuție spectaculoasă la emanciparea femeii – care câștigă timp – și una nedorită la trimiterea în șomaj a milioane de servitori, majoritatea proveniți din familiile de sclavi.

New York-ul înflorește după WWII mulțumită preluării de la Marea Britanie a zăcămintelor de petrol din Arabia Saudită. Instrumentele bancare devin mai sofisticate, încep marile speculații pe bursă, emulația cultural-științifică și noile mijloace de comunicare transformă fostul New Amsterdam în cel mai influent oraș de pe planetă. Avea să rămână așa până în anii ’80.

California.

Ultima migrație a inimii lumii este rezultatul a două fenomene: scumpirea petrolului pe piețele internaționale și creșterii datoriei americane pe fondul cheltuielilor imense de întreținere a unui imperiu. Băncile preferă plasamente în industrii tradiționale. Nu se mai riscă, nu se mai inovează. Puterea traversează America și se mută în California, călare pe un pătrățel ciudat inventat de Intel: microprocesorul.

Birotica – adică automatizarea serviciilor de birou – scade dramatic costurile administrative ale statului, dar și pe cele ale companiilor private. Societatea revine, la 15.000 de ani după sedentarizare, la un statut nomad.

Californienii călătoresc de colo-colo, legați de sedentari prin obiectele nomade – calculatorul personal și telefonul mobil – mulțumită apariției internetului. Pentru prima oară după multe milenii, nomadul digital nu mai este legat de pământ pentru a-și obține cele necesare. Produsele financiare evoluează. Tranzacțiile financiare se desfășoară în timp real, cu viteza luminii, depășindu-le de 80 de ori (în valoare) pe cele comerciale.

Și, când toate par roz, vine o nouă criză, poate cea mai globală (dacă mi se permite superlativul) din istoria omenirii. California rămâne un punct nodal al economiei și inovației mondiale, dar inima lumii parcă vrea să se mute din nou.

Unde?

(Jacques Attali – “Scurtă Istorie a Viitorului” (trad. Mihai Ungurean) pe site-ul editurii Polirom. Stocul este epuizat, dar cartea mai poate fi găsită prin anticariate.)

Update: aflu cu bucurie de la Ștefan Arjoca despre faptul că Polirom a decis să re-editeze cartea în 2016. O găsiți pe site-ul editurii.