Chiang Rai: O vizită în Cer.

Chiang Rai este una dintre cele mai vizitabile provincii ale Thailandei. Minunăţii de tot felul – naturale şi culturale – ţâşnesc de după fiecare colţ. Dar peste munţii, peşterile, cascadele, râurile, templele milenare sau comunităţile tribale promovate în ghidurile turistice pluteşte o altă atracţie, pe care ţi-o recomand cu căldură: cerul. Cerul e cel mai frumos loc din Chiang Rai.

Încă de la intrarea în provincie aveam să aflu cine e şeful. Seninul monoton din Chiang Mai-ul vecin s-a spart în mii de bucăţele, norii au început să deseneze modele îndrăzneţe, purtaţi de vântul nebun de peste munţi. Concertul de culori şi desene s-a încheiat apoteotic cu o ploaie torenţială care a aplaudat fără oprire pe ultima mea sută de kilometri.

Farmecul înţelept al oraşului Chiang Rai e amplificat de o sută de ori de luminile şi umbrele pe care cerul le aruncă asupră-i. Cupolele aurii ale templelor sau covorul pufos al pădurilor care înaintează până în suburbii strălucesc glorios şi ireal pe fundalul ceresc, de un albastru profund. E genul acela de cer desăvârşit pe care-l găseşti mai degrabă deasupra insulelor din Pacificul ecuatorial decât la 20 de grade nord, în zone muntoase. Cerul acesta nu are ce să caute aici. Şi totuşi, caută.

O plimbare de după-amiază pe râul Kok mi-a dat noi motive de mirare. Căldura de peste zi mobilizase toţi norii din ţară, care se adunau în grabă, scăpând din neatenţie câţiva stropi peste bărcuţa mea. Seninul făcuse o spărtură în pătura de nori şi arunca o ultimă privire spre pământ înainte de a lăsa ploaia să preia comanda înserării.

La Templul Alb am realizat că cerul din Chiang Rai e pasionat de artele vizuale. Altfel cum să-mi explic contrastul sumbru pe care găsise de cuviinţă să-l ofere sclipirii orbitoare a acestei clădiri alegorice în care poveştile despre rai şi iad se împletesc cu o violentă elocinţă? Cerul învelea templul în culori de trâmbiţe.

Sătul să mă uit la nori de jos, m-am ridicat deasupra lor. Satul Mae Salong e construit atât de sus încât pare ancorat direct în stele. Norii care se fugăresc prin văi, la picioarele oamenilor, nu mai sperie pe nimeni. Sunt doar nişte bule de benzi desenate, pe care fiecare poate scrie ce replică doreşte.

Nici deasupra Mekongului cerul nu cedează prim-planul. Dacă există un Triunghi de Aur pe pământ, probabil că şi acolo sus se întâmplă o intersecţie unde cerurile Thailandei, Laosului şi Myanmarului se întâlnesc pentru a face un avantajos schimb de culori. Marele fluviu curge smerit, ca un simplu mesager al cerului pe pământ, reflectând în apele sale toate răsăriturile de aur, apusurile de caramel şi stelele albastre ale nopţii, pe care vaporaşele de marfă le culeg harnic şi le poartă spre valorificare fie în munţii Chinei, fie în mările Vietnamului.

Cerul este peste tot. În ochii oamenilor, în amestecul de alb şi albastru al caselor, în aurul crepuscular al templelor, în liniştea strălucitoare a lanurilor de orez. Dacă ai drum prin Chiang Rai, du-te neapărat să vizitezi cerul.