Nota lui Brad. Fotograful și publicistul Cristian Crisbășan mă onorează astăzi cu un material minunat despre noua lui iubire urbană: Bordeaux. Primind “pachetul” n-am știut ce să fac mai întâi: să citesc textul sau să admir cele 30 de imagini superbe? Cred că și tu vei avea aceeași dilemă.
Beție de lumină la Bordeaux.
În mai 2011 am ajuns pentru prima oară la Bordeaux, invitat să particip la o conferință la Institutul Goethe. Pentru mine, până atunci, Franța însemnase doar Parisul. Am stat o zi în Paris, apoi trei în Bordeaux și în fine, la întoarcere, încă o zi în Paris. Și atunci, în mai 2011, m-am despărțit definitiv de Paris. M-am vindecat de virusul său cu un vaccin numit Bordeaux – fără să mă facă dependent de el.
În TGV-ul spre Bordeaux, luat din gara Montparnasse dimineața devreme, steward-ul Michel ne-a urat în difuzoare cu o voce de Yves Montand “să fim zen”. Străbăteam pentru prima oară Franța pe pământ. După 3 ore, de cum am pus piciorul pe pavajul gării Saint-Jean, m-am simțit ca acasă.
De multe ori ni se întâmplă să ne simțim în mod straniu acasă în niște locuri unde pășim pentru prima oară. Iar în alte locuri, mult lăudate și strălucitoare, ne simțim stingheri și însingurați, de câte ori revenim. Atunci am înțeles ce sentiment îmi dăduse Parisul în toți anii de dinainte: o însingurare strălucitoare, decadentă și rece.
Vinuri nobile, antricot de vită master-chef și Ramen.
Viața orașului are zi și noapte acea efervescență ușor acidulată și parfumată a mustului de toamnă fermentat și veselia amețitoare a spumei de șampanie.
Bordeaux găzduiește cel mai mare campus universitar din Franța. Câteva zeci de mii de studenți petrec nopți albe într-un labirint de străzi înguste străjuite de clădiri medievale, labirint ce se întinde pe 75% din suprafața orașului.
Pe Rue Sainte-Catherine, cea mai lungă arteră comercială pietonală din Europa și pe străzile conexe pline de bistrouri, restaurante, pub-uri, cafenele și terase, are loc zi și noapte un party nesfârșit în care se amestecă prietenește oameni din toate colțurile lumii, înțelegându-se în limbajul universal al vinului, toleranței și umanității. Iar fetele din Bordeaux sunt foarte frumoase.
“Păi da”, mi-a spus un muzician bordelez mucalit, “că le facem cu vin și le creștem cu vin!”.
Oamenii de aici au un cult pentru alchimia secretă a vinului. Din loc în loc, dai peste niște boutiques ce par anticariate, dar observi că pe rafturi, în loc de cărți rare, stau vinuri nobile. Iar pe spațiile verzi din fața aeroportului Bordeaux-Merignac sunt două zone cu viță de vie amenajate ca la carte.
Pentru gurmanzii fripturii de vacă există un colț de rai născut din întâlnirea capitalei vinului cu faimosul restaurant L’Entrecote (în centru, la nr. 4 pe Cours du 30 Julliet), icon al bucătăriei de clasă, parte din lanțul internațional de restaurante “Le Relais de Venise – L”Entrecote”, fondat în 1959 de familia Gineste de Saurs, producătoare a celebrelor vinuri Chateau De Saurs.
E simplu de găsit: singurul loc din Bordeaux unde pe trotuar este o coadă pe 2 rânduri, ce variază între 50 și 100 de metri. Dar merită fiecare “minut pe metru” de așteptare.
Tot aici am descoperit cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată: Mascaret. O bere locală bio, în trei variante “au feminin” – blondă, roșcată și brunetă. Vă recomand să le încercați, poligam, pe toate trei. Una pe zi sau simultan, în grup. Le găsiți în Piața Camille Jullian, la restaurantul cinematecii Utopia ce funcționează într-o fostă catedrală gotică reamenajată.
În apropiere, lângă Place du Parlament pe Rue Saint-Remi, se află “FuFu Japanese Noodle Bar”, o cantină de stradă unde bucătari japonezi îți dovedesc la vedere și pe loc că bucătătia japoneză adevărată este și altceva decât “sushi”. De exemplu, o porție de “Ramen” (mâncarea favorită a lui Naruto Uzumaki), te face zen într-un mod cu totul special.
Place Saint-Michel.
De cum am pus piciorul în Piața Saint Michel, într-o după-amiază de mai răcoroasă, am simțit că mă aflu într-un loc cu totul special. Cu fiecare pas făcut, aveam senzația tot mai acută că am intrat în dimensiunea stranie a unui film. Copacii cu frunziș bogat, de un verde rece, adunați spre colțul pieții dinspre Rue Maubec, șopteau neliniștitor între ei stârniți de briza proaspătă venită dinspre fluviul Garonne.
În dreapta, marea catedrală Saint Michel, de un gotic flamboaiant, cu impresionanta clopotniță-lance ce împungea precum o sabie medievală cerul la 116 metri înălțime.
Sub lumina amurgului se simțea primăvara, dar din umbra albastru-violetă de sub zidurile vechi de sute de ani respirația iernii nu plecase încă. Lucrurile mi se revelau pas cu pas, cu încetinitorul, de parcă aș fi înaintat printr-un aer cu o textură densă.
Piața era flancată de clădiri vechi, medievale, cu ziduri de piatră gri-gălbuie, ce găzduiau la parter, în mod neașteptat, mici restaurante și magazine maghrebiene, ca niște fragmente de bazar oriental. Musulmani cu fesuri multicolore și haine lungi stăteau pe jos sau la mese, în grupuri, cu mătănii, cești aburind a cafea sau ceai și narghilele fumegânde.
M-am așezat la o masă simplă de tablă…
Comentarii - Niciun comentariu