…așteptând ceaiul fierbinte de mentă, în apropierea copacilor înfiorați de vântul rece. Imensa clopotniță de piatră se înălța copleșitoare la câțiva zeci de metri de noi. Despre ea, în 1843, Victor Hugo scrisese în jurnalul său:
“Vântul și zilele trec printre ogivele sale lungi, fără ferestre și montanți, ca printr-un imens osuar. Nu este o clopotniță, este scheletul unei clopotnițe”.
Arhitectura gotică a întregului lăcaș respiră o măreție sumbră, în care viața împletită dureros cu moartea a scris istoria unor vremuri de mare restriște, de permanent asediu al Răului asupra Credinței. Bazilica Saint Michel pare o catedrală-cetate, a cărei armă teribilă pare chiar uriașa lance a clopotniței…
În față, peste spațiul deschis al pieței și printre vechile clădiri, vedeam în ax cum Rue Gaspard Philippe se pierde în jos, ca și cum ar fi dus la capătul lumii. Din stânga, briza fluviului comprimată prin cele două culoare de piatră ale Rue des Faures și Rue Allamandiers, de-o parte și de alta a catedralei, răvășea copacii bogați ce străjuiau zidurile fumurii.
Sorbind savuroasa infuzie de frunze proaspete de mentă, zgribulit sub adierea rece, aveam chipul scăldat în lumina aceea aurie și stranie a unui apus plin de o imensă și copleșitoare melancolie de sfârșit de lume. Ca și cum aș fi trăit, resemnat și neputincios, ultimele capitole din istoria omenirii…
O civilizație pe care o misterioasă forță o ștergea bucată cu bucată, iar noi ne-am fi aflat într-un punct pe una dintre noile granițe către neant, ultim bastion al istoriei și vieții umane…
Brusc, a început să se audă o muzică orientală, ca un lamento zbuciumat și sfâșietor. Am văzut muzicanții arabi cu hainele lor lungi și albe luminând învolburate în umbra violetă de sub copaci. Am întors capul spre dreapta și abia atunci am remarcat, într-un fior de gheață, numele unui bistro de vizavi: “Au Bout Du Monde”.
Se spune că în vântul ce bate de sute de ani zidurile catedralei, uneori, dacă asculți atent, auzi șoaptele Diavolului.
Baza Submarină din Marele Port.
După podul Jaques Chaban-Delmas, pe stânga în sensul de curgere către ocean a fluviului Garonne, între Quai Maroc și Quai Senegal, se intră în zona Marelui Port Maritim din Bordeaux, ce se întinde până la Bulevardul Alfred Daney. La început vezi o imagine de carte poștală cu bărci, iahturi și vaporașe multicolore, frumos aliniate la cheiuri, moțăind legănate ușor de apele albastre. Familii întregi locuiesc aici, pe ambarcațiuni transformate în locuințe plutitoare.
Dar, la un moment dat, printre catargele zvelte răsare o construcție megalitică de beton afumat. Pe măsură de te apropii de ea, lumea se face tot mai mică și ea tot mai mare și strivitoare.
Enorma Bază Submarină a fost construită de armata germană între 1941 și 1943 – un bunker gigantic pe 43 mii de metri pătrați, cu 11 alveole-doc pentru submarinele Kriegsmarine. Un sfert din suprafața clădirii a fost transformat de primăria din Bordeaux într-un imens centru multidisciplinar dedicat culturii și artei contemporane, deschis publicului tot timpul anului.
Lumină de Bordeaux.
Se spune că acasă este acolo unde zice inima.
După trei ani am revenit la Bordeaux, de data asta în vacanță. Vară de august, cu familia, două săptămâni și două aparate foto. Două pentru că unul dintre lucrurile fascinante de aici este textura și calitatea luminii și felul în care ea developează vederii peisajul urban medieval și-ți fixează în memorie imagini de neuitat.
Lumina de Bordeaux are cele mai prețioase nuanțe dintre galben și arămiu, într-un puternic contrast suprarealist cu gama de nuanțe reci dintre turcoaz si violet, transformând atmosfera orașului ca în tablourile lui Giorgio de Chirico din celebra serie a “orașului metafizic”.
Și în mod paradoxal poate, mie unul acalmia asta mi-a oferit un sentiment de siguranță. Ileana, prietena mea de-o viață, care locuiește aici cu soțul ei Alain de peste 6 ani, mi-a spus:
“Da, așa este, un oraș sigur și prietenos. Pe băieții mei i-am lăsat de la 14 ani să umble liberi prin oraș, ziua și noaptea”.
Și știe ce vorbește, pentru că lucrează la magistratura din Bordeaux, expert translator judiciar.
Până la casa lor de pe Rue Ambroise străbatem, pe jos, un cartier pitoresc în care pe străzi și la terase socializează francezi, maghrebieni, pakistanezi, turci, libanezi sau indieni și trec unduitor femei africane cu turbane și rochii colorate.
De notat că în toată vacanța nu am auzit pe nimeni altcineva vorbind românește în afară de noi și Ileana și nu am văzut “picior” de cerșetori sau muzicanți romi, asta deși am cutreierat orașul în lung și-n lat cu piciorul, de dimineața devreme și până mult după miezul nopții.
Oglinda de apă.
Bordeaux are, din iulie 2006, cea mai mare oglindă de apă din lume (3452 metri pătrațo.), situată în fața somptuosului Palat al Bursei, între Quai de la Douane și Quai Louis XVIII.
Creată de maestrul “fântânar” arhitect Jean Max Llorca, ca parte din noua viziune de reamenajare a orașului implementată de confratele său, peisagistul Michel Corajoud, oglinda de apă este un spațiu urban magic: operă de arhitectură peisageră, monument, loc de joacă și entertainment, de socializare și petrecere a timpului liber, instalație urbană ecologică de curățare, umidificare și împrospătare a aerului, loc de întâlnire și idile, reper citadin, fabuloasă locație turistică și fotografică.
Pe vreme de caniculă, zeci de mii de oameni de toate vârstele și națiile frecventează locul și se joacă pur și simplu cu apa, udându-se până la piele, pentru a se usca apoi la soare pe peluzele verzi din gradinile publice învecinate sau luând-o la pas pe străzile însorite.
Situată pe malul fluviului Garonne, pe superba espalandă a orașului, oglinda este o suprafață acoperită cu câțiva centimetri de apă comandată să repete un ciclu: 3 minute se acoperă cu apă, 15 minute apa stă nemișcată pentru efectul de oglindă, 3 minute se golește și 3 minute sprinkler-ele creează efectul de ceață din miliarde de molecule de apă.
Noaptea, Palatul Bursei, luminat ca de sărbătoare, se reflectă hiper-realist în oglinda de apă, într-un fabulos efect de trompe-l’oeil.
Turnul Babel.
Fabuloasa librărie Mollat, instalată la Bordeaux de peste un secol, este cea mai mare și mai veche librărie independentă din Franța, un “labirint” prietenos și exemplar organizat în care peste 55 de librari – toți absolvenți de facultate – te ghidează amabili și ultra-eficient într-un imperiu de peste 300 de mii de cărți pe o suprafață de 2700 metri pătrați.
Poate fi imaginată ca un Bordeaux redus la scară în care conviețuiesc pașnic, în spiritul umanist al culturii, secole de civilizație, artă și multiculturalism adunate între sute de mii de coperți.
Anual, La Mollat, peste 220 de autori de carte se prezintă publicului în lansări de volume noi sau conferințe și de fiecare dată spațiul este arhiplin. Și asta într-un oraș cu doar 250 de mii de locuitori.
Spectacolul străzii.
Punkerii cu creste mohawk colorate citind cărți la umbra zidurilor, concursurile de dansuri stradale cu premii, skaterii de lângă fântâna Monumentului Girondinilor din Place des Quinconces,
fetele cu rochii învolburate gonind pe biciclete, trupele de dansatori de stradă brazilieni, înghițitorii de flăcări,
picnic-urile cu vin, brânzeturi, foie-gras și franzele pe peluzele de pe malul fluviului, copiii și adolescenții bălăcindu-se în oglinda de apă, terasele arhipline în care se petrece dinăuntru și până pe trotuar hăt către 3 dimineața,
parcurile impecabile cu oameni care citesc, ascultă muzică la căști, studiază sau pur și simplu dorm pe iarbă,
contrastul suprinzător oferit de tramvaiul science-fiction – un șarpe mecanic de sticlă și metal – strecurându-se tăcut printre clădirile medievale,
piațetele cu fântâni și bistrouri, piețele alimentare de week-end în care găsești delicatese culinare și vinuri locale ori spaniole sau italiene, precum și vietăți marine proaspete, somptuoasele catedrale gotice și terasele de sub zidurile lor,
negresele voluptoase cu turbane și rochii intens colorate, maghrebienii cu bărbi albe, fesuri și cămăși lungi, înșirând mătănii și socializând în grupuri pe trotuare, orchestrele ce concertează frecvent pe străzi și prin piețe,
miile de studenți veseli care fac cetatea asta să nu doarmă niciodată…
…și peste toate o bunăvoință calmă, senină, tonică, suverană, un oraș prietenos, tolerant și deloc infatuat care se lasă descoperit și iubit fără ostentație sau sofisticări arogante. Bordeaux.
Text și fotografii: Cristian Crisbășan. Echipament: OLYMPUS PEN, SONY Alpha 900, iPhone.
Comentarii - Niciun comentariu