Nanny in the Clouds este un website funcțional din 2011 care facilitează întâlnirea părinților călători în căutare de bone cu doamnele/domnișoarele cu experiență în îngrijirea copiilor. Astfel, primii menționați își asigură un nivel ceva mai ridicat de confort pe perioada zborului, iar cele din urmă fac un ban în plus în timpul călătoriei.
În secțiunea dedicată bonelor se poate înscrie orice persoană experimentată în lucrul cu copiii. Odată creat un cont, el poate fi updatat cu datele fiecărui nou zbor pe durata căruia bona este dispusă să lucreze.
Pe de altă parte, părinții care au nevoie de ajutor introduc în formularul de pe site numele companiei aeriene și numărul zborului și în câteva secunde le este afișată lista bonelor disponibile.
Mai departe procesul se derulează după regulile oricărui proces de recrutare: părinți își aleg bona, organizează un interviu cu ea, stabilesc condițiile financiare și detaliile de colaborare. În cazurile în care este necesar și posibil, părinții se întâlnesc înainte de zbor cu bona pentru a verifica dacă este compatibilă cu micuțul/micuța. Tot ei sunt responsabili să contacteze compania aeriană pentru a se asigura că bona are un loc în avion cât mai aproape de familie.
(sursă foto)
Comentarii - Niciun comentariu