Ziua 1:
Te întâlnești cu cei 12 prieteni ai tăi la o bere și, din vorbă în vorbă, le spui că ai găsit o vacanță bestială pe Tedoo.ro. Toată lumea se entuziasmează la maxim. Generos, le propui:
– Nu vreți să mergem cu toții?
– Ba da, super, mamă, ce beton ar fi, mă bag, și eu, și noi, hai, când?
Rămâne ca tu să te ocupi de organizare. În principiu, plecați prin august, în prima parte a lunii.
– Poate toată lumea în august?
– Da, nicio problema, eu pot să-mi iau concediu oricând în vară; și eu; și eu; și noi.
Ziua 2:
Te apuci să cauți cazări pentru august. Scormonești tot internetul, cauți prețuri și poze. Având în vedere că e deja 15 iunie, totul este fully booked, iar biletele de avion sunt super-scumpe. Printr-o minune reușești să găsești niște zboruri ieftine și 3 cazări bestiale care, culmea, sunt libere. Dai print la tot și exulți la ideea că vei organiza cea mai tare vacanță pentru amicii tăi. Te vor iubi pe viață.
Ziua 3:
Convoci o întâlnire pentru seara, ca să prezinți soluțiile pe care le-ai găsit. Vin doar 4 din cei 12, ceilalți 8 având fie un program mai încărcat, fie copii, fie mașini de dus în service. Discutați aprins 3 ore, timp în care:
- Mihai este sigur că avionul se va prăbuși și veți muri cu toții în chinuri, cum a văzut el la „Dezastre în aer”
- Simonei i se pare că locația aleasă e prea turistică
- Alina crede că, dimpotrivă, mergeti prea în pustie
- Cristi, prietenul Alinei, întreabă dacă se poate fuma în WC-ul avionului, că el nu se poate abține mai mult de 30 de minute.
Îți pui la bătaie toată puterea de convingere și negociere. După cele 3 ore ajungeți la o soluție de compromis: veți merge în țara respectivă, dar vei căuta o altă locație, nici prea turistică, nici prea pustie. Rămâne așa.
Ziua 4:
Primești un telefon de la Radu, care n-a putut să vină aseară pentru că și-a dus mașina în service. Radu te anunță că și el și iubita lui, Mirela sunt foarte supărați pentru că nu au fost consultați și că, oricum, nu sunt de acord cu ce s-a decis aseară. Şi nu e doar părerea lor, ci și a lui Dan, cu care au vorbit la telefon după ce-au aflat de la Alina că mergeți ACOLO.
Rămâne să vă mai vedeți toți o dată mâine seară. Până atunci, îți faci temele și cauți o altă locație. Biletele de avion s-au scumpit deja cu 20 de euro bucata.
Ziua 5:
Reușești să aduni 10 din 12. Alina și Cristi n-au putut veni de data asta, având un botez în provincie. Se pun toate printurile pe masă și se discută. Dan, care e și el pasionat de călătorii, vine cu o altă propunere:
– De ce să mergem noi ACOLO? Nu mai bine mergem DINCOLO?
– De ce să mergem DINCOLO, Dan? întrebi tu.
– Nu știu, eu doar am venit cu o propunere…E și vacanța mea, nu trebuie neaparat să mergem unde vrei TU!
Îți înghiți nervii în timp ce te gândești, pentru prima oară: „Exact! Chiar nu trebuie să mergeți unde vreau eu să merg”.
Spiritele se calmează și se analizează în grup ideea lui Dan. 4 vor să meargă unde-ai propus tu. 4 ar merge pe mâna lui Dan. 2 se mai gândesc și mai trebuie discutat și cu Alina și Cristi.
Ziua 6:
Monica și Vali anunță că ei nu mai pot să meargă în august pentru că nu-și pot lua concediu decât în iulie sau septembrie. Nu putem muta vacanța mai devreme?
Dai mail la toată lumea. Îți răspunde doar Simona, care e ok s-o mutați și Radu care nu e ok, că tocmai a rezolvat la firmă să plece în august.
Îl suni pe Vali: „Sigur-sigur nu puteți face cumva să mergeți în august? N-are niciun farmec fără voi” „Eu pot, dar Monica efectiv nu poate. O sun și-o mai întreb o dată, ca să fim absolut siguri”. După 2 minute: “Nu poate. Îmi pare rău; mergeți fără noi”.
Îți pare rău de Vali și Monica și încerci să le mai dai o șansă. În fond, Radu și Mirela sunt mai nesuferiți și mai bine ar sta ei acasă dacă nu pot să-și schimbe perioada de concedii.
Propui o nouă întâlnire cât de curând cu toată lumea, pentru că biletele de avion au sărit cu încă 20 de euro.
Comentarii - 16 Comentarii
Lasă un comentariu
Superb.. fix asa mi se intampla si mie, dar am renuntat la tentative de a aduna mai mult de 3-4 oameni pentru o vacanta :)))
andra, tot ce trece de unu e deja periculos
multumesc pentru primul comentariu pe noul Tedoo.ro. o sa te tin minte toata viata.
:)))))))))) e bine, ma bucur ca am fost prima!!
chiar zilele astea ma chinui sa organizez pentru 4.. cred ca e decent, sper sa-mi iasa
deja asta cu organizatul pare a fi o problema a tururor Andrelor din lume
pai de ce, care “Andra” mai e?? :))
ca tot eu eram si mai sus!
Si eu m-am lovit de problema asta acum cativa ani. Mi-am dat seama ca cel mai bine pleci doar tu si prietena undeva si gata. Am vazut Londra in 2008 cu cativa prieteni care s-au purtat ca dracu cu noi si de atunci nu ne-am mai vorbit, desi eram prieteni buni pana la acel moment.
…daca era povestea mea, in ultima seara primeam 5 telefoane de la oameni la care “a intervenit ceva de ultim moment” si care plini de regrete nu mai pot sa mearga sub nici o forma…
mda, imi este cunoscuta experienta asta, cel mai urat este sfarsitul.
cum zici tu Brad, mai mult de unu e periculos. Si honey bunny poate fi de nemultumit
Eu nu am facut iesire cu mai mult de 4 prieteni… decat de vreo 2 ori..dar sincer.. si eu cred ca cel mai bine e sa mergi cu iubitu-iubita sau sotu… etc…
de multe ori si cu unu e greu sa cazi de-acord..dar cu 4…..
SUCCES !!!
Datorita lui Bogdan Al. azi v-am accesat prima data, dar sper sa intru saptamanal sa calatoresc alaturi de voi. Cu bine!
@Cecilia: sarutmana.
Suna familiar.
Dar descrierea e bestiala Haz de necaz. Ultimul mail e cireasa de pe tort
Eu am renuntat sa mai organizez vacante pentru prieteni. Imi iau eu bilet de avion, imi fac programul si doar apoi le dau de stire. Cine vrea sa vina, vine dupa Si sunt care mai vin, suprinzator
@Viviana: e cea mai bună metodă și singura metodă.
Foarte tare, exact asta patesc eu acum pentru luna august. Da nu`i problema… ma impulsioneaza asta si mai tare!
[…] 10 tab-uri de Chrome şi a început să organizeze aventura vieţii. La un moment dat a intrat inclusiv pe Tedoo.ro și a lăsat un […]
[…] inspirat articolul de pe https://www.tedoo.ro/cum-organizezi-vacanta-cu-prietenii. Am citit articolul cu ceva timp in urma, m-am amuzat si am trecut mai departe…zicandu-mi ca […]