Acum trei zile, Virgil mă ruga să-l ajut cu un bilet mai accesibil pentru Filipine. I-am găsit. Alaltăieri i-am dibuit amicului Nicanor un zbor până în Spania natală la jumătate de preț din ce găsise el. Când nu primesc rugăminți de la prieteni sau cititori, mai bricolez câte un itinerariu așa, ca fitness. Am ajuns să fac un pic de flight hacking în fiecare zi. Mă menține în formă. Ar trebui să încerci și tu.
Am promis că revin cu un articol despre flight hacking și mă țin de cuvânt. Micile secrete pe care o să le citești mai jos sunt o micuță comoară pentru oricine vrea să-și caute singur bilete de avion ieftine. Mi-au folosit și ca să-mi ajut prietenii și ca să câștig bani (420 de dolari pe vremea când exista FlightFox). N-o să țin comoara asta pentru mine. Am să scriu mai jos tot ce știu. Dacă sar ceva, e din uituceală, nu din zgârcenie.
1. Uită-te pe hartă. Studiază posibilitățile de transfer terestru.
Prima regulă a manifestului Tedoo pe care l-am scris în 2007 spune că orice călătorie trebuie să înceapă cu o hartă. Fără hartă, totul e orbecăială. Principiul se aplică și în cazul zborurilor. Sau mai ales în cazul lor. Am să-ți dau două exemple ca să înțelegi ce vreau să zic.
Să presupunem că ești în Singapore și vrei să zbori în Borneo (Kota Kinabalu sau Sandakan). De pe Changi ai o singură variantă, care e scumpă de sari din ghete. Ce faci? Te uiți pe hartă și observi, ca la o oră nord de Singapore, se află orașul malaezian Johor Bahru. Are aeroport? Are. Cine zboară de pe Johor Bahru? Air Asia. Unde? Și la Kota Kinabalu, și la Sandakan. La un sfert de preț. E bună și geografia asta la ceva.
Al doilea exemplu – mai cunoscut – este Bruxelles, deservit de aeroportul principal (BRU) și de Brussels South/Charleroi (CRL), aflat la 55 de kilometri de metropolă. Pe BRU operează companiile legacy, pe Charleroi – transportatorii low-cost. Până în oraș ajungi cu trenul sau cu autobuzul.
Dealtfel, în vestul Europei (mai ales în zona Franța-Germania-Benelux) rețeaua de transport terestru e atât de bine pusă la punct încât poți zbura pe un aeroport situat la 2-300 de kilometri distanță de destinație fără grija că te prinde noaptea pe drum. Poți să ajungi în Olanda zburând în Germania, poți să zbori în Belgia ca să vizitezi Franța și așa mai departe. Uneori, cel mai ieftin zbor îl faci cu trenul.
2. Verifică site-ul aeroportului.
Ăsta e un truc care funcționează cu precădere în cazul zborurilor în destinații îndepărtate, pe aeroporturi cu trafic preponderent domestic. Din căutări îți rezultă una-două variante de zbor, ambele prin capitală.
Concret, să spunem că vrei să ajungi în Boracay, cea mai populară insulă din Filipine. Te uiți pe hartă (nu?) și vezi că cele mai apropiate aeroporturi sunt Caticlan și Kalibo. 90% din zborurile către cele două aeroporturi vin din Manila sau alte orașe filipineze. Concluzia logică ar fi că trebuie să-ți iei bilet București-Manila și să zbori domestic pe ultimul segment. Dar soluția asta te costă cam mult, fiindcă pe Manila concurența e slabă și prețurile mari.
Dacă intri pe site-ul aeroportului din Kalibo și consulți lista de sosiri/plecări, o să ai surpriza să vezi că există un zbor internațional de la Hong Kong (cu escală în MNL, ce-i drept). Ceea ce schimbă datele problemei, fiindcă la Hong Kong se zboară mai ieftin decât la Manila. Una peste alta, faci o economie de 150-200 de EUR doar pentru că te-ai uitat unde trebuie. Param!
3. Motoarele de meta-search
Abia acum e momentul să începi căutarea propriu-zisă a tarifelor. Motoarele de meta-search – hai să le prescurtăm MMS – sunt niște site-uri care fac căutări în bazele companiilor aeriene și ale agențiilor online de ticketing (OTA). Există zeci de astfel de motoare, fiecare cu particularitățile sale. Cele mai bine cotate sunt următoarele:
Kayak – aproape sinonim cu conceptul de meta-search. Kayak are avantajul unei interfețe foarte prietenoase și oferă un set foarte util de opțiuni de căutare. Dacă știi unde să te uiți, Kayak îți dă o hartă a celor mai ieftine zboruri dintr-un aeroport, bazată pe căutările altor utilizatori. Caut-o și spune-mi dacă ai găsit-o. O opțiune nou introdusă de Kayak îți afișează așa numitele hacked flights – zboruri return compuse din două one-way-uri. Uneori, diferențele de preț sunt spectaculoase.
Momondo – tot o interfață simplă și prietenoasă. De remarcat faptul că Momondo caută solid și în serverele companiilor low-cost (nu toate MMS-urile o fac). Calendarul grafic al prețurilor e o facilitate utilă pentru cei flexibili.
UPDATE iunie 2016: au trecut 4 ani de la publicarea articolului, iar între timp Momondo a evoluat atât de bine încât și eu, și colegul Dragoș, folosim aproape exclusiv meta-search-ul danez.
Am apreciat la ei și faptul că au fost primii care au afișat transparent comisioanele agențiilor online, dar mai ales faptul că, în cele din urmă au negociat cu acestea eliminarea totală a comisioanelor. Recent, Momondo a introdus în căutare și o destinație foarte populară printre călători: “oriunde”
Matrix.ItaSoftware – oferă cele mai multe opțiuni, de la aeroporturi multiple la reguli de rutare. Eu aici încep orice căutare, ca să-mi fac o idee. Singurul mare dezavantaj al site-ului e că nu te trimite la booking. Iei soluția găsită și te duci s-o cauți la sursă. Sau iei codul tarifar obținut și i-l trimiți agentului tău de ticketing. Am testat, funcționează.
DoHop – e unul dintre cele mai intuitive MMS-uri. DoHop face combinații creative de low-cost și legacy și oferă și opțiunea de ground transfer. Cam ce propuneam noi pe Amazingrace.ro acum patru ani.
SkyScanner – deja un clasic, este primul MMS major care a oferit și soluții low-cost. SkyScanner se pretează la căutări cu grad mare de flexibilitate. Cea mai utilă opțiune este căutarea pe țări. În loc de București și Frankfurt introduci România și Germania, iar site-ul îți răspunde cu cele mai ieftine zboruri între cele două țări.
Adioso – un concept original, inspirațional, dedicat căutătorilor de city-breaks. Se remarcă opțiunea “X to Everywhere”, care-ți permite să vezi, ordonate după preț, toate destinațiile în care poți ajunge din orașul X. Imaginile și informațiile despre fiecare destinație completează experiența.
Drungli – un concept simpatic, oarecum similar cu Adioso, despre care am scris pe larg aici.
Liligo – nu este un MMS major, dar se remarcă printr-o versiune .ro, care face căutări și în OTA-uri românești. Amuzant, o interogare pe relația București-Kuala Lumpur mi-a dat un preț de 75 de EUR. Care, bineînțeles, nu se verifica pe site-ul de origine (Tripsta.ro). Era doar un scam de vânzări. Rușinică.
Lista motoarelor de meta-search poate continua. În disperare de cauză, dă un ochi și pe Hipmunk, Google Flights (merge doar pe SUA), Bing Flights, Mobissimo.
În urmă cu o lună, Răzvan Militaru îmi semnala apariția CheapFlightsFinder, primul motor de meta-meta search (face search în MMS-uri). Site-ul se laudă că găsește tarife mai bune decât însuși Google Flights. L-am testat și pot să spun că ideea e interesantă, dar băieții mai au mult de lucru la interfață și la opțiuni. În plus de asta sunt atâtea cache-uri între ei și sursă încât, de foarte multe ori, tariful afișat n-are nicio legătură cu cel real.
Că veni vorba de cache-uri: tarifele afișate de MMS-uri nu sunt real-time. Pot fi vechi de câteva minute sau de câteva ore (multe). Tariful trebuie verificat la sursă: o companie aeriană sau un OTA. Abia după ce l-ai găsit acolo poți să fii sigur că ăla e. Deci nu te lua după primul preț apărut pe ecran. Mergi până la capăt, ca să nu fii dezamăgit mai târziu.
4. OTA-urile
Un OTA este varianta online a agenției de voiaj de unde-și cumpărau străbunii noștri bilete de avion. Diferența constă în faptul că munca n-o mai face un agent de ticketing, ci mătălulță. Îți cauți zborul, îl găsești, scoți cardul și plătești.
Avantajul OTA-urilor vine din faptul că, fiind clienți solizi ai companiilor aeriene, beneficiază de tarife preferențiale pe care, după aplicarea marginii de profit, le pasează clienților. Sistemul e oarecum similar cu cel din industria hotelieră, unde giganți ca Booking.com sau Agoda cumpără camere bulk și le revând la prețuri mici.
Dacă prinzi momentul potrivit, poți lua același bilet de avion cu 10-20% mai ieftin de pe un OTA decât de pe site-ul companiei aeriene.
OTA-uri sunt multe, unele globale, altele regionale sau dedicate unei singure piețe. Agențiile mari (Expedia, de pildă) au versiuni pentru mai multe țări. Un truc pe care merită să-l încerci: schimbă localizarea. Același zbor pe Expedia.com poate veni la un preț mai mic pe Expedia.co.uk. Sau invers. Depinde de piață și de disponibilitatea la momentul respectiv. De aceea, nu trebuie să te mire diferențele de preț. Fiecare OTA are deal-urile sale.
Iată câteva dintre cele mai importante OTA-uri:
STA Travel (specializați în bilete pentru studenți)
AirTickets24 (care are și o variantă locală, Avion.ro)
În ultimii ani au apărut și OTA-uri românești. Merită luate în calcul pentru că, teoretic, ar trebui să ofere cele mai bune oferte pentru plecări din România. Pe destinații europene se mișcă bine; pentru zboruri intercontinentale, mai puțin.
5. Site-urile companiilor aeriene. Route Maps.
Mai are rost să cauți și aici? Evident că are. Nu toate companiile aeriene apar în toate sistemele de meta-search sau în cele ale OTA-urilor. Sunt contracte și contracte, înțelegeri și înțelegeri. Pe lângă asta, transportatorii lansează adesea tarife care pot fi accesate numai prin rezervare online pe site-urile proprii.
Un alt lucru foarte util de studiat – mai ales în cazul companiilor low-cost – sunt hărțile destinațiilor. Dă-ți un ochi pe ele înainte de a începe căutarea; s-ar putea să-ți vină idei.
Un exemplu ar fi celebra rută Bangkok–Koh Samui, pe care Bangkok Airways exercită un monopol usturător pentru buzunare. Dar cine știe route map-ul AirAsia va zbura de la Bangkok la Surat Thani la jumătate de preț, apoi va lua feribotul până în Samui.
6. Alte lucruri de știut
– Există trei tipuri de rute: one way, round trip și multiple destination. Aici poți încerca un truc: încearcă să faci un dus-întors ori din două dusuri, ori ca multiple destination. Uneori strategia asta dă rezultate (se calculează altfel fuel surcharge-ul)
– Oriunde ai opțiunea “add nearby airports“, selecteaz-o. Motorul de căutare se va uita pe hartă în locul tău și va lua în calcul alte aeroporturi din zona pe care o vizezi.
– Acolo unde poți (pe Matrix.ItaSoftware, de pildă), introdu mai multe variante de aeroport, să vezi mai multe opțiuni. De pildă, ca să ajungi în Phuket, nu introduce la aeroportul de destinație doar HKT, ci și Bangkok-ul sau Kuala Lumpur, de unde poți să zbori în Phuket cu un low-cost.
EXEMPLU: Luăm același București-Kuala Lumpur, pe niște date din octombrie. Cel mai ieftin OTP-KUL-OTP costă 740 EUR cu Qatar Airways. Dar dacă faci un multi-city IST-KUL-OTP, te costă doar 597 EUR. La care adaugi 76 EUR pentru un dus OTP-IST cu TAROM și ieși la 673 EUR. Va trebui să treci de immigration, să-ți iei bagajul și să faci din nou checkin-ul. Pentru Turcia nu mai e nevoie de viză.
– Fii atent la moneda în care ți se afișează tariful. Dacă ai posibilitatea, verifică prețul schimbând țara de rezidență. Apar diferențe fie din cursul valutar, fie din rațiuni de piață. Același zbor căutat pe varianta franceză a site-ului unei companii poate fi cu 10-20 de euro mai scump pe varianta UK. Se întâmplă.
– 95% din OTA-uri sunt safe. FlightFox a publicat o listă gri a site-urilor suspecte de fraudă. Acestea sunt: Despegar, Cheap ETicket, Decolar, Ticket Deal Online. OTA-urile prezentate în acest articol sunt perfect legitime. Cumpără fără griji.
– Când ai găsit un preț foarte bun, ia biletul pe loc. Tarifele sunt disponibile tuturor. Cât te gândești tu dacă e bine sau nu e bine, îți ia altcineva locul.
Asta ar fi – în mare și în mic – treaba cu flight hacking-ul, atât cât am înțeles-o eu până acum. Aștept completări de la cei care știu mai mult ca mine. Spor la hăcuit.
Alte sfaturi utile găsești în articolul “Cum să găsești bilete de avion ieftine” publicat în iunie 2009. E un cod de bune practici, valabile în continuare. Un site util pentru cei care vor sa aprofundeze flight hacking-ul este Hack My Trip.
În capture screen-urile care însoțesc articolul am făcut o simulare de zbor București-Kuala Lumpur (îmi trebuia mie pentru tura de Sumatra din octombrie). Cu ocazia asta poți să vezi cum performează fiecare site.
Comentarii - 182 Comentarii
Lasă un comentariu
Dădusem într-o vreme peste un site care făcea și o predicție a prețului pe ruta căutată, dar l-am uitat. Știai dacă să mai aștepți sau să-l cumperi atunci.
Cred ca vorbesti despre Farecast. Nu mai e. S-a integrat in Bing Flights.
f f bun articolul si f util..o sa ma ajute in cautarea mea pentru Australia de la anu`..pana atunci mai strang banuti pentru ca pana acum am gasit niste preturi ingrozitor de scumpe.
@Loredana: sper sa te ajute. Ca sa ajungi ieftin in Australia cauta zboruri pe Singapore si Kuala Lumpur, de unde se zboara low-cost cu Scoot, AirAsia si Jetstar.
multumesc mult, o sa fac asta. zi faina
Un articol foarte util!
Motoarele sunt varza, drept dovada, pentru a calatori in Italia unde opereaza si BlueAir, Lowcost de altfel, aceasta companie nu apare in rezultatele motoarelor.
Pentru ca nu are rost ca tu sa platesti pe un bilet dus intors 30 de euro sau 80. (pe ruta Bacau-Bologna)
Eu folosesc doar siteurile companiilor, este cea mai simpla metoda si eficace.
@Trefla: un motor de cautare nu poate face interogari in baza unei companii aeriene decat cu acordul acesteia. Deci trebuie facut un contract in prealabil. Asa cum am scris si in articol, nu toti transportatorii apar in meta-search.
Am făcut treaba asta vara trecută. Și nici nu m-am prins că am hack-uit un flight. Trebuia să ajung în Suedia și zborul era pe Copenhaga plus tren. Din reflex m-am uitat pe hartă să văd ce orașe mai sunt în zonă și am gasit aeroport în Malmo unde am găsit lowcost din Budapesta. Și a fost și avionul mai ieftin, și trenul, Malmo fiind mai aproape de destinația finală. 🙂
O sa fac si eu niste simulari sa vad ce iese, m-ar interesa mai ales city break. O intrebare legata de exemplul anterior cu zborul catre KUL prin IST: ce te faci daca zborul Tarom are intarziere si pierzi legatura? Fiind un bilet cumparat din 2 bucati compania Tarom nu va mai fi obligata sa iti asigure schimbarea biletului catre KUL, aceasta schimbare va trebui platita de mine (asta in caz ca se poate schimba biletul)
@Florin: corect. E un risc pe care trebuie sa ti-l asumi.
Nu crezi ca pentru 70 de euro cat iesise mai ieftin o cautare spre KUL, e riscul prea mare in cazul unor intarzieri? Dintr-un mic business pe care l-ai face hackuind biletele de avion, ai sanse sa ai o pierdere muuuuult mai mare. Nu stiu cat de rentabil este. Eu sunt putin rezervat. Nu cred ca as risca sa castig 70 de euro stiind ca pot pierde cateva sute.
@Robert: nu exista o relatie cauza-efect intre pretul biletului de avion si punctualitate. Ghidul te invata sa gasesti tarife bune la orice companie aeriana, low cost sau full fare.
Nici pentru 200 de euro nu as risca sa pierd un zbor. Daca te gandesti doar la stresul pe care il vei avea nu merita!
@Gabi: am mai explicat cuiva. Poți găsi bilete de avion ieftine în conexiune, fără riscul de a pierde legătura.
Grozav articol si multumesc pentru lucrurile pe care nu le stiam. Am citit undeva ca sunt anumite momente cand e mai bine sa cauti, nu mai tin minte detalii, sunt ceva schimbari, parca de 2 ori pe saptamana, cand se actualizeaza datele generale si apar reduceri mari dar care dureaza putin. Stii ceva despre asta ?
Pot sa subliniez – din proprie experienta (recenta) – ca trebuie sa cumperi imediat ce ai gasit ceva apropiat de ce ti-ar conveni, in jumatate de ora s-ar putea sa nu mai fie disponibil.
Inca ceva, importanta e si ziua saptamanii in care e zborul, cu siguranta tu stii mai bine care sunt si care e relatia cu diferite destinatii.
@Cristi: foarte utile completarile. Martea, miercurea si sambata sunt, in general, mai ieftine. Nu stiu cand se actualizeaza ofertele in Europa. Stiu ca pe piata americana treaba asta se intampla zilnic, la anumite ore. Incerc sa aflu si-ti spun. Multumesc pentru comentariile utile.
@Tedoo, ai cumva un link catre raportul FlightFox? Multumesc anticipat!
@Marius: daca te referi la lista gri, e disponibila in Expert Center. Iti faci cont de expert si poti s-o accesezi. Sau te referi la altceva?
Uite si BIG FLEX de la Vola.
http://www.vola.ro/big_flex_campaign
@Tedoo, exact, chiar la ea ma refeream doar ca vroiam sa evit crearea contului :). Ma apuc chiar acum. Multam’ de ajutor!
@Marius: vezi ca unele site-uri din lista gri de pe FlightFox deja nu mai exista. S-au inchis.
Buna,
Referitor la matrix.itasoftware, ce ins. mai exact:
“Iei soluția găsită și te duci s-o cauți la sursă”? – daca sursa inseamna compania aeriana respectiva, de cele mai multe ori biletele sunt mai scumpe decat cele date de matrix…
si:
“Sau iei codul tarifar obținut și i-l trimiți agentului tău de ticketing.”- care anume este codul tarifar? si: asta implica sa avem un agent de ticketing care va mai percepe si el un minim 10 euro comision – corect?
Multumesc frumos,
Daniela
@Daniela: Daca sursa e compania aeriana respectiva, nu inseamna neaparat ca pretul e mai mare. Marele avantaj al lui Matrix e ca-ti permite sa introduci tot felul de filtre si optiuni pentru cautare, pe care nu le-ai putea aplica pe un site de companie aeriana. Eu am verificat ieri trei tarife pe rute diferite, date de Matrix si toate s-au validat pe site-urile companiilor aeriene. Matrix mi-a spus CE sa caut la sursa. Referitor la a doua intrebare: asa e, agentul de ticketing percepe un comision (ca si el trebuie sa traiasca). Dar cand faci o economie de 100-200 de euro parca nu te mai doar inima sa platesti 10-20. Codul tarifar iti apare in finalul itinerariului (dupa ce-ai dat click pe “Details”). Din Matrix poti sa trimiti tariful direct pe mail la agentul de ticketing, care stie ce sa faca mai departe.
Foarte util articolul, multumesc! Am incercat o cautare cu Matrix.ItaSoftware pentru Bucuresti – Auckland si am gasit cateva variante cu aproximativ 200 de euro mai ieftine decat tot ce gasisem pana acum. Si pentru Bucuresti – Lisabona mi-a gasit preturi binisor mai mici decat ma asteptam. Pacat ca nu se pot si cumpara biletele direct de pe site.
Trenul costa destul de mult in vestul Europei daca nu cumperi biletul in avans cu 2-3 saptamani, asa ca pentru cei care vor sa vada Franta la un pret aceptabil si nici nu se grabesc exista covoiturage.fr! Te poti uita care de unde si incotro pleaca si uneori mai poti negocia (nu foarte mult, pt ca pe aici nimic nu este negociabil)! Sunt si multe oferte catre tarile vecine!
Este putin off-topic dar daca veni vorba si de calatorit intre aeroporturi cred ca prinde bine! 🙂
Este adevarat ca biletele de avion sunt mai ieftine daca le cauti in mijlocul saptamanii?
Am auzit ca daca cauti in week-end sunt mai scumpe.
Nu ca data de zbor, ci ca zi de cautare-cumparare.
@Adina: nu stiu, n-am testat chestia asta.
Așa este, am verificat asta de nenumărate ori. O posibilă explicație ar fi ca majoritatea fac căutări când au mai mult timp liber (în weekend sau seara). 🙂
@Loredana: ptr Australia incearca alitalia.us, eu am fost anul asta (febr-mar) bucuresti-melbourne cu 735euro dus intors rezervat cu 3 sapt inainte.
Pe alitalia europa era cu 500e mai mult.
Ai vazut cum esti copiat de nesimtitii de la dcnews.ro fara ca macar sa citeze sursa. Si nu e prima data cand fura ca niste ordinari fara sa citeze sursa.
http://www.dcnews.ro/2012/09/cum-sa-gasiti-bilete-ieftine-de-avion-ghid-complet-de-flight-hacking/
@Xborne: multumesc. de dcnews nu stiam. am s-o iau ca pe un compliment 🙂
Multumesc pentru informatii
Felicitari! Felicitari ! foarte bun articolul si foarte documentat.as vrea doar sa mai adaug ( din experienta mea ) ca cele mai bune preturi la bilete sunt cu 8-6 saptamani inainte , iar ca zi saptamanala am observat ca martea intre orele 14 si 19
Pentru un zbor buc-newyork si retur miami- buc pot sa ies mai ieftin de 650e?perioada 12dec 15 ian .mersi
Salut, poti sa imi trimiti cumva pe mail reff pe flightfox ? am ceva experienta cu cautatul de zboruri ieftine si apreciez ce faci asa ca prefer sa fiu refful tau decat sa imi fac cont “standalone”. Oricum ar fi, astept un raspuns pe mail (sunt foarte ocupat in urmatoarea saptamana, pe mail ma gasesti cel mai usor). Mersi!
Foarte interesant si documentat articolul!
Am incercat si eu de cateva ori sa gasesc o ruta mai ieftina Romania – Noua Zeelanda, dar fara succes.
Daca ai timp si chef, poate imi dai o idee!
Numai bine!
Multumesc pentru acest articol ! Contine cam tot ce trebuie sa stii pentru a obtine un pret mult mai bun decat la prima strigare. L-am recomandat deja prietenilor. Aviz si agentiilor de turism care nu se sinchisesc prea mult sa caute un bilet de avion rezonabil …
O chestie care am mai aplicat-o cu succes si nu stiu daca a fost mentionata e ca unele site-uri (precum airtickets24.com) permit sa creezi alerte pe anumite rute care te intereseaza. Cu atat mai bun daca esti flexibil in privinta datelor.
Inca o chestie misto la Kayak (PRO) pentru iPAD care nu am vazut-o pe pagina web e harta preturilor pe mapamond dintr-o anumita origine. Foarte util pentru a-ti da seama cand se poate zbura la jumatate de pret catre un aeroport apropiat fata de cel in care vrei sa ajungi.
Subscriu si eu la ruta Romania – Australia sau Noua Zeelanda unde nu ma reusit sa gasesc sub 1100 eur
Salut! Multumesc pt informatii. Voiam sa te intreb daca flightfox imi poate oferi variante mai bune decat siteurile listate de tine. Eu am o ruta simpla: bucuresti-mexic si vad ca se invarte in jurul aceleiasi sume pe toate site-urile.
@Ana: sa speram ca da. Fa un concurs si vezi ce iese. M-am uitat si eu pe Mexic si variantele sunt, intr-adevar, cam limitate. Te-ar deranja o escala in SUA?
buna, as vrea sa gasesc bilete mai ieftine zaragoza / bucuresti pt vara viitoare. cei de la wizzair leau scumpit foarte mult. imi poti da un sfat . multumesc
@Dana: pina la vara mai este. Iti sugerez sa astepti ofertele care vor aparea cel mai probabil prin aprilie. Barcelona ti-e prea departe?
Salutare,
Cam care ar fi cea mai ieftina varianta pentru dus-intors Kuala Lumpur? Nu ma intereseaza sa fie neaparat din Bucuresti atata timp cat as iesi mai ieftin. Perioada ar fi martie-aprilie.
Multumesc!
PS: Foarte bune sfaturile. Am si salvat site-ul!
Caut ceva bilete pentru Praga in luna mai. Oare sa cumpar acum sau sa mai astept sa apara ceva superoferte. Mi-e frica ca daca astept se fac si mai scumpe. Din Romania is niste preturi uriase 400Euro cu Lufthansa dus intors (asta fiind cel mai ieftin). Din Ungaria hai ca mai merge. Iese la vreo 200 dar totusi…ce recomanzi?
@Nick: nu stiu ce sa-ti zic. Pe Praga apar rar super-oferte. Daca gasesti ceva sub 200 EUR, ia.
Pentru Bangkok care ar fi cea mai buna varianta ?
La multi ani tuturor. Ma puteti ajuta cu ceva informatii? Am cautat pe Momondo bilete pentru Miami in vara si am gasit ceva avantajos din Amsterdam. Ma trimit la un site – SuperSaver.nl. Prima problema e ca nu am gasit sa aiba oferta si in engleza. A doua problema e ca nu am experienta in cumparaturi on-line. lntrebarea e…saitul susmentionat e credibil? As apela la o agentie (am un prieten acolo) pt achizitionarea biletelor. Multumesc anticipat.
@Cornel: La multi ani si tie! Nu stiu sa-ti spun daca respectivul OTA este serios sau nu. As aplica prezumtia de nevinovatie. Daca browsezi cu Chrome, poti da click dreapta si selecta “translate to English” ca sa intelegi ce scrie pe site.
Felicitari si multumiri. Mai rar gasesti atata informatie utila la un loc.
Buna, caut 3 bilete bucureti marrakesh pentru iulie. e nebunie totala referitor la preturi pe companiile normale si nu ma avantajeaza o noapte dormita prin europa. ma puteti ajuta?
-cauta Bucuresti-Madrid-Marrakesh sau Bucuresti-Bergamo-Marrakesh, ambele combinatii Wizzair cu Ryan Air. Eu am calatorit la Marrakesh acum doua saptamani cu 95 E dus – intors prin Bergamo, inconvenientul este ca datorita orelor nepotrivite de sosire/plecare in Bergamo atat la dus si la intors a trebuit sa adaug pretul cazarii pentru 2 nopti, vezi prin Madrid, s ar putea sa fie mai potrivite orele. Biletele le am cumparat la inceputul lui decembrie 2012, deci nu cu foarte mult timp inainte de plecare.
Buna,
si felicitari din suflet pentru tot ceea ce faci. Te-am descoperit de curand cu ajutorul surorii mele si vreau sa spun ca am citit pe nerasuflate cateva articole. Minunate!!
Cum eu sunt o fire mai aeriana imi poti da o idee ce combinatii as putea face pentru o vacanta in Punta Cana:)?
Ma gandeam ceva de genul Bucuresti-Bruxelles dar nu stiu mai departe.
Ar mai fi fost o varianta din Casablanca dar sunt scumpe biletele sau Madrid..
Ce zici?
Multumesc frumos si seara faina!!
Liliana
@Liliana: multumesc pentru cuvintele frumoase. Cu ajutorul lui Dragos, am gasit o solutie ieftina pe Punta Cana (550 EUR din Bucuresti). Ti-am trimis-o pe mail. Sper sa-ti foloseasca.
Buna ziua, am nevoie de ajutor cu o calatorie pana in Letonia. Plecarea ar fi pe 23-24 martie, iar intoarcerea pe 1 aprilie. Cel mai ieftin bilet de avion pe care l-am gasit este 284 de euro…
@Adelin: urmareste pasii explicati in articol si sper ca vei gasi o solutie mai buna. Daca nu, apeleaza la Flightfox.
Super multumesc pentru aceste informatii ! M-am mai dumirit ceva.
Dar ma confrunt cu o dilema. Incerc sa planuiesc o calatorie mai lunga. Vreau sa merg Bucuresti-Hong Kong sa stau cateva zile iar apoi Hong Kong – Australia unde sa stau 2 saptamani. Iar apoi sa ma intorc acasa in Bucuresti. Oare cum trebuie sa procedez ca sa ies mai ieftin ? Ideal era daca pot lua bilet Bucuresti-Cairns cu escala in Hong K care sa dureze cate zile am nevoie. Exista asa ceva ? Din pacate Buc-Hong Kong este cu 1000 $ mai mult decat Buc-Cairns… Help !
Multumesc mult.
Buna ziua,
De siteul cheapoair.com ce puteti sa-mi spuneti. Am gasit oferte bune pe el dar am gasit informatii pe net ca ar fi scam si ca iti blocheaza banii 4 luni fara sa iti ofere biletele la pretul gasit pe site.
Multumesc
salut si felicitari pt blog !!!! am incercat mai multe variante pentru un bilet de avion zürich – chiang mai in perioada 21.12.2013 – 04.01.2014 dar sub 2500 CHF nu gasesc. ma puteti ajuta? multumesc anticipat.
@Simona: nu cauta direct Chiang Mai, ca o sa iesi mult mai scump. Cauta Bangkok sau Kuala Lumpur si de acolo fa-ti un low cost. Atentie doar la faptul ca, in cazul Bangkok, companiile low-cost zboara de pe alt aeroport decat cele legacy.
Buna ziua ,
Felicitari ptr acest blog plin de informatii foarte utile . Ati putea sa-mi recomandati si mie cum sa gasesc 2 bilete mai ieftine Bucuresti -Boston (1iulie -10 august) cu o marja foarte mica +/- zile . Tot caut de vreo saptamana si nu prea gasesc .Multumesc anticipat .
Viorica, trucurile pe care le stim noi sunt mentionate in articol. Nimic nu am pastrat secret, pe cuvant!
Salut!
Nu as vrea sa repet ceea ce au scris predecesorii mei, nu am avut timpul sa verific nimic din cele scrise (abia am citat articolul si toate comentariile) insa tin sa spun ca e foarte bine documentat (abunda in informatii) dar si foarte succint exprimat (la fel ca si raspunsurile tale la comentarii). FELICITARI! Deja am trimis linkul unor prieteni care calatoresc mult mai mult decit mine.
BRAVO!!!
Buna și felicitări pentru articol! Încerc să caut cea mai bună variantă pentru Cluj-Paris.
salut. m-ar interesa si pe mine o excursie de 3 saptamani in Peru in martie-aprilie 2014. aveti idee care sunt cele mai ieftine variante de zbor?
Buna, Ioana, ai incercat sa folosesti resursele mentionate in articol? La o cautare rapida pe http://www.momondo.ro imi apare 921 EUR ca cea mai ieftina varianta disponibila la acest moment. Plecare din Bucuresti pe 20 martie, retur din Lima pe 13 aprilie. Cu drag, Elena.
Rog sa fiu sfatuit pentru un bilet ieftin spre Kuala Lumpur Singapore sau Ho Chi Ming. Sunt pensionar am muncit o viata sub Ceausescu si nu imi permit un bilet scump cu pensia mea. Plecare aprilie sau mai 2014
@Luticus: cea mai ieftina solutie pe care v-am gasit-o la acest moment este sa zburati Bucuresti-Istanbul (cu Pegasus, TAROM sau Turkish Airlines), apoi Istanbul-Kuala Lumpur. Primul segment va costa in jur de 100 EUR, al doilea – 430 EUR (se ia prin Paravion.ro). Datele sunt 15 aprilie – 6 mai. Sper sa va ajute.
M/am pregatit cu banii si cand am mers pe reyerva.ro da preturi mult mult mai mari.Poate gasiti altceva pentru mai iunie oriunde in sue estul Asiei.
Multumiri
Felicitari pentru articol!!!
Ma poti ajuta pentru un drum in Australia-Adelaide cu escala la dus si escala la intoarcere ( Singapore si un alt alt oras interesant)???
Bilete pt mine si fetita mea care are 10 ani , plecare in decembrie 2014 si intoarcere in ianuarie 2015.
MULTUMESC MULT!!
Ma poti ajuta pentru un drum in Australia-Adelaide cu escala la dus si escala la intoarcere ( Singapore si un alt alt oras interesant)???
Bilete pt mine si fetita mea care are 10 ani , plecare in decembrie 2014 si intoarcere in ianuarie 2015.
MULTUMESC MULT!!
SUper! Multumesc din suflet pt articol; sunt convinsa ca o sa ma ajte.
Foarte bun ghidul de calatorii.Dar suntem doi pensionari ,nu ne prea pricepem cu calulatorul. Dorim daca se poate sa ne ajute cineva cu procurarea a doua bilete dus intors Sibiu,Cluj,Bucuresti-Orlando Florida pe o perioada de trei luni, plecarea sa fie in luna martie2014.Cu multumiri anticipate Adrian
@Adrian. Cea mai ieftina varianta ar fi sa zburati la NYC via Copenhaga cu SAS (dar aveti o escala foarte lunga: 22 de ore), apoi la Orlando cu Delta. Totalul e pe la 630 EUR. Propun sa mai asteptam un pic, poate apare vreo promotie. Miami nu v-ar conveni?
Ma poate ajuta cineva vreau sa zbor spre denver,suntem doi adulti si doi copii 4 si 6 ani
@Ion: am scris acest articol tocmai ca sa ne ajutam singuri. Urmează pașii expuși și zi-mi ce ai găsit.
buna ziua! as avea nevoie de 3 bilete adulti(de fapt 2 adulti +un copil de 16 ani) in perioada 20-25 iulie-01-05 august in spania(Barcelona)…cele mai ieftine bilete le-am gasit la 419 euro. ma puteti ajuta cu ceva mai ieftin?? multumesc anticipat! cu stima Iulian.
Salut! cel mai ieftin am gasit din Bacau- Brussels apoi Brussels- Denver cu Icelandair 7mai respectiv 8mai.Mersi oricum!
@Ion: foarte bine. Ce preț ai găsit?
Buna ziua! Tot cautand cea mai convenabila varianta din punct de vedere al pretului am ajuns aici… Ma intereseaza zbor bucuresti – varadero (cuba) dus intors, la diferenta de 7 nopti (cu escale, orice, pretul conteaza). In luna aprilie 2014. Va multumesc anticipat. Costin
Buna, Costin, variantele prin care poti gasi biletul dorit sunt descrise amanuntit in articolul de mai sus. Noi cel mai des folosim Momondo si suntem multumiti de rezultate.
E adevarat ce se spune si anume ca cele mai ieftine bilete le gasesti cu 55-65 de zile inainte de data de plecare?
@Vlad: statistica spune 61 de zile. Dar e o medie calculata pe piata din vest, unde lucrurile sunt ceva mai asezate.
Buna ziua! Sunt o studenta care a prins drag de Tunisia si nu reusesc sa gasesc un bilet de avion convenabil, chiar si dupa ce am citit articolul si am cautat pe toate site-urile mentionate. Daca aveti timp si ma puteti ajuta, ar trebui sa plec in Sfax pe 15 Iulie si sa ma intorc in Bucuresti pe 31 August si nu am gasit vreun bilet sub 1000 de euro. E dezamagitor, nu credeam ca o sa coste atat de mult. Va multumesc!
@Andreea: Ți-a ieșit atât de mult pentru că ai căutat tarif pe toată ruta. Caută pe bucăți. Milano/MXP – Tunis/TUN 170 EUR, combinație Alitalia și AF, 16 iulie cu 30 august. De la București ai varianta Austrian pe MXP (190 EUR) sau 140 EUR Wizzair pe Linate/BGY plus transfer terestru. Una peste alta, ieși pe la 350 EUR, ceea ce e mult mai bine decât 1000. Soluțiile le-am găsit pe Momondo.ro, cu căutări OTP-MIL și MIL-TUN pe datele tranmise de tine.
Buna. As vrea sa plec in Japonia la inceputul lunii Septembrie. Imi poti spune cam la ce companii aeriene ar trebui sa ma uit pentru a iesi cat mai ieftin cu biletul de avion? Am mai fost in Japonia acum cativa ani dar am cumparat biletul direct prin KLM si m-a costat cam 850 de euro.
Multumesc mult!
Te rog din suflet, ajuta ma daca poti sa mi gasesti un zbor doar dus bucuresti-tunis…gaseam la 200 euro…si acum gasesc la 400 :(( Doar dus am nevoie deocamdata…inainte am mai fost dar mergeam dus intors si niciodata nu se modifica pretul, oricand ma uitam! 🙁
Alina, fir-ar sa fie, nu am cum. Sunt pe drum doua saptamani. Stiu ca a mai cerut cineva o chestie similara si i-am gasit, dar nu mai tin minte solutia.
Nu cred ca mi a aparut marea rugaminte :(((
Buna, pentru romania austria sau italia, vizitez un oras la granita intre it si au, in jur de 9 august, imi poti da o sugestie? m am tot uitat pe dif site uri si nu gasesc ceva mai ok ca si pret……multumesc:)
Roxana, cum se numeste orasul?
Doar dus, am uitat sa specific…
villach, scuze ca am uitat sa mentionez
Buna, ma intereseaza un bilet ieftin din Bucuresti in Bali/Denpasar (Indonezia), intre 17-20 oct; cea mai buna ¨combinatie¨ gasita de mine este cea directa, cu Qatar Airways, prin Doha…poti sa-mi recomanzi altceva ? Multumesc.
Bun articol, dar la vremea lui! Need a facelift. Situatia actuala e un pic schimbata. Referitor la zboruri low cost (cel putin in EU), preturile au cam explodat. Nu mai este rentabil sa zbori de ex la Bruxelles cu un low cost, unde cu bagaj si toate smecheriile ascunse te scoate la peste 100 eur.
Taromul a inceput de 1 an si ceva super preturi 90-110 eur peste tot in Europa.
De ce as zbura la IST de ex cu Pegasus – 77 eur cind Taromul are 91EUR bagaj inclus ….
Referitor la timpii de asteptare in aeroporturi, personal cred ca cineva care plateste 6000 eur pt o exc cu familia in Peru (facuta pe cont propriu, cu avion si tot ce trebuie)va avea inteligenta sa plateasca 100-200 eur in plus pt a nu sta pribegit cite 10-15 ore prin nu stiu ce aeroporturi din lume intre 2 avioane doar pt a prinde un pret mai bun…
Am citit articolul vostru, este uimitor insa job-ul meu nu-mi permite efectiv sa fac singur aceste “sapaturi”. Sunt dispus sa platesc pentru serviciile voastre.
Asadar: Plecare din Cluj Napoca sau Budapesta (sau orice alt aeroport mai ieftin tinand cont ca eu sunt din Satu Mare – perioada de plecare fiind prima parte a lunii Septembrie)
Destinatie: Faro de preferinta (pot accepta si Lisabona daca e o diferenta mare de pret)
Cu stima,
Bogdan A.
@Bogdan: din păcate noi oferim doar informații, nu și servicii de acest gen. Tocmai de aceea am publicat un articol din care fiecare poate învăța cum să-și găsească singur bilete ieftine. Eu zic să dai un ochi pe Momondo, Kayak sau SkyScanner și să vezi. Nu e atât de complicat cum pare.
Check also:
faregeek.com
cheapoair.com
destinia.com
cheers!
Salutare,
Foarte interesant articolul si de altfel singurul in care gasesc o referire la avion.ro . Am dat de niste zboruri ok pe momondo si le pot lua prin avion.ro din ce vad. Poate fi considerat de incredere siteul sau fac vreo “afacere”?
Multumesc frumos,
Catalin
@Catalin: din moment ce sunt listati pe Momondo inseamna ca sunt OK.
Daca sunt mai ieftine biletele prin ei da, desi ma indoiesc, pana acum nu am gasit nici o oferta buna la ei. Sa nu ai alta pretentie de la ei, sa te ajute cu ceva in caz ca ti se anuleaza zborul de exemplu …
Buna ziua! Am tot cautat zilele acestea un zbor spre Paris din Bucuresti în perioada 29.05 / 02.06 iar cel mai convenabil l-am gasit pe skyscanner care insa trimite la siteul lol flight, dar nu stiu daca prezinta suficiente garantii pentru a ma asigura ca intr-adevar este un bilet veritabil. Sunt de incredere site urile acestea? Au fost reportate vreodata probleme referitor la ele? am vazut ca este vorba despre o agentie cu sediul in Italia:) multumesc pt raspunsuri!
Ma poti da si mie niste sfaturi pentru un bilet de avion bucuresti Amsterdam dus.intors? As vrea sa plec imediat dupa ca termin cu admiterea de la politehnica. Adica începând cu data de 25 iulie pot pleca oricând. Mi.as dori sa stau cel Putin 10 zile, in functie de pretulul biletului de avion.
@Constantinescu: prea multe opțiuni nu sunt de zbor direct. KLM și TAROM. Dacă nu găsești nimic la un preț decent caută un zbor pe Bruxelles (fie pe aeroportul principal fie pe Charleroi) și de acolo ia trenul.
Multumesc tare mult. Sunt la studii in Ottawa si mi-e dor de tara de cred ca o sa mananc si pietrele cand ajung. Doar ca…biletele sunt foarte scumpe, as vrea sa vin in octombrie, cel mai ieftin bilet pe care l-am gasit e 788 dolari cu Turkish si Tarom, escala Istanbul. Nu stiu ce varianta mai buna as putea avea, daca ma poti ajuta cu un sfat iti sunt tare recunoscatoare.
@Elena. M-am uitat și eu. Uite ce mai poți găsi pe Momondo. Un zbor cu escală de la Montreal la Bruxelles (BRU) la 502 EUR. Combinație US Airways+Finnair la dus, respectiv British Airways la întors. Îl poți lipi cu un zbor low cost de la Bruxelles Charleroi (CRL) la București. Zilele trecute era o promoție la Ryanair pe ruta asta, nu știu dacă se mai găsesc bilete. Datele pe care am făcut simularea 6-20.10. Între cele două aeroporturi e autobuz, faci 60-90 de minute. Vezi dacă-ți ies socotelile.
Multumesc tare mult!! Da, e cea mai ieftina varianta.
Salut, m-ai putea ajuta cu un sfat in gasirea unor bilete (2adulti, 1 infant sub 12 ani si 1 infant sub 2 ani) pe ruta Montreal – Bucuresti pt luna octombrie? Am cautat pe cateva site-uri si citind articolul tau,mi-am dat seama ca as putea gasi ceva mai ieftin decat am gasit eu. Daca ai timp, please let me know. Multumesc din suflet!
@Mihaela: nu pot să găsesc ceva mai ieftin decât ai găsit tu dacă nu știu ce-ai găsit 🙂 Zi-mi și încercăm.
Daca nu se supara nimeni, intr-o pauza am dat si eu un “ochi” pentru a gasi variante la problema Mihaelei…nu sunt expert dar poate sunt de ajutor, asadar:
1) YUL Montreal->JFK New York->HEL Helsinki->SVO Moscow->OTP Bucuresti (plecare in 06.10.15 sosire in 07.10.15 cu Finn Air pana la Moscova si de la Moscova la Buc, cu Aeroflot). Pret 2220$
2). YUL Montreal->IST Turkey->SVO Moscow->OTP Bucuresti (plecare in 20.10.15 sosire in 21.10.15 cu Turkish Airlines pana la Moscova si de acolo la Buc. Aeroflot). Pret 2401$.
Salut, stii cumva cum gasesc bilete de avion dus-intors spre New York JFK mai ieftine pt inceputul lunii noiembrie 2015? care ar fi cea mai convenabila varianta de escala? Pana acum am gasit o cursa oarecum decenta prin Amsterdam Schiphol si alte 2 prin Frankfurt (am dat de ele prin agentii online Vola, Fly Go Voyager si Esky). Are vreo importanta pt pret daca suntem mai multi, sau pot negocia undeva? grup de 8 persoane. Multumesc
@Batranu: de obicei KLM au promoții foarte bune pe NYC. Nu cred că te deranjează, însă, dacă găsești un preț bun pe EWR sau LGA 🙂 Vezi și la Norwegian Airlines, combini cu un TAROM până la Stockholm și poate ieși mai ieftin.
Multumesc, am vorbit la agentie: ne-a gasit combinat cu KLM cum ziceai si tu si ies mai bine cu tot cu cazare, fiindca suntem 10 in final. Salut!
@Batranu: vacanță frumoasă!
Foarte util acest articol! Pentru un zbor dus-intors Bucuresti- Miami pot gasi mai ieftin de 900 -1000 euro? Vreau sa plec in jur de 10 – 24 decembrie 2015 si sa ma intorc 2 – 10 ianuarie. Nu conteaza cate escale fac, insa sa ma ajunga cat mai ieftin. Multumesc in avans 😉
@Monica: sigur că da. Am intrat acum pe Momondo.ro și am găsit bilet la 501 EUR (dus-întors), combinație de British Airways cu Iberia. Date: dus 10 decembrie, întors 9 ianuarie. Dacă vrei un interval mai strâns ai varianta 22.12-09.01 la 671 EUR cu Air Canada. Intră și tu și vezi.
Iti multumesc foarte mult! Varianta a doua este mai mult decat perfecta :). Multam fain 😉
@Monica: vacanță frumoasă!
Buna seara. Super articolul. acum, sper sa ma si descur. ai idee de o ruta mai ok pt o plecare din bucuresti 10-15 sept (pt 7 zile) 2 adulti si 1 copil 4 ani, catre Barcelona? eu am gasit doar pe la 900-1000 euro toti 3. cam scump…:(( mersi frumos
Pareri despre airtickets.com??
Am gasit pe airtickets.com cele mai
Ieftine bilete..ideea e ca nu stiu nimic de ei.Or fi taxe suplimentare??
Folosesc Airtickets si Viva.gr aproape lunar, de ani de zile, și nu m-au dezamagit niciodată. Ii stiu de la niste prieteni greci, care le foloseau la rândul lor de ceva vreme…
Buna, multumim pentru articol! Teoria e ok sa vedem cum ma descurc cu practica!De vreo 2 saptamani ma chinui sa gasesc cel mai ieftin bilet spre San Jose’-Costa Rica cu plecare din Timisoara,in perioada 25.12.2015-10.01.2016.Cele mai normale mi s-au parut ofertele Iberia, la 600 euro cu plecare din Madrid sau Barcelona de ex., la care se adauga si biletul Timisoara – Spania, dar cu date total diferite de ceea ce vroiam eu. In acest sfarsit de saptamana o sa pun in aplicare ceea ce am gasit in articol dar o sugestie,un truc,un sfat in plus, specific pentru aceasta ruta, mi-ar prinde mai mult decat bine!
Multumesc!!
Nu ve recomand Deloc sa cumparati dela Kiss&Fly , din moment ce i ai dat datele tale visa card , trag bani cand vor ei cum vor ei si ce suma vor ei , am platit 2 bilete unu de 100€ si unu de 170€ de 2 ori , o data inainte de zbor cand am cumparat cu visa electron biletele , si dupa o luna iar au mai luat bani din contul meu tot pentru aceleasi bilete , cand ii suni fac misto de tine , ba te lasa pe hold 10 minute si dupa inchid , ba te transfera dela un agent la altu casa explici de 10 ori ce s a intamplat apoi te plictisesti tu si inchizi , asta s a intamplat cu mai multi prieteni nu numai eu , asa ca NU CUMPARATI DELA KISS&FLY
Buna, ma intereseaza intre 15-30 iunie , 5 bilete buh-amman, dar nu gasesc mai ieftinde 300 euro. Ma poti ajuta? Mersi mult
@Maria: așteaptă câteva zile, trebuie să apară primele promoții ale anului.
Am gasit cu alitalia, e drept cu o escala la dus si doua la intors, dar 236 euro biletul. Pe bravofly. Mersi
Buna dimineata!
Ma puteti ajuta si pe mine va rog cu un sfat/varianta buna de bilet Bucuresti -Los Angeles. Suntem 8 persoane dintre care 4 adulti, un “copil” de 14 ani. si 3 copii mai mari de 2 ani dar mai mici de 12 ani.
Am incercat sa urmez sfaturile citite pe acest site, si cu toate astea cea mai ieftina varianta pe care am gasit-o a fost 790 Eur/persoana cu Qatar airlines pe momondo si 764 Euro pe Skyscanner cu Tarom si Turkish airlines.
Perioada este urmatoarea: plecare de la Bucuresti la sfarsitul lui iunie (incepand cu 21 iunie oricand si intoarcere pana la sf lui Iulie atunci sa fim acasa). Ca si numar de nopti am vrea sa stam undeva intre 21-25.
Daca mai astept cum am citit aici pe site, sa incerc sa le iau cu cele 55-65 de zile inainte, oare se vor mari preturile?
Intreb asta pentru ca am incercat sa vad preturile peste 60 de zile de acum si un bilet era 550 Eur. Dar imi este teama ca aceasta diferenta sa nu fie datorata faptului ca vara este considerata sezon de concedii si atunci preturile sunt mai mari oricum.
@Andreea: Am găsit OTP-LAX la 750 cu British, plecare pe 21.06, retur pe 19.07. Pe aceleași date, Istanbul (IST)-LAX costă 461 EUR. Tur cu Alitalia, retur cu Delta. Până la Istanbul IST găsiți constant bilete la 100-150 EUR. Către aeroportul secundar al Istanbulului (SAW) e mai ieftin zborul, dar trebuie să vă transferați la IST pentru a continua călătoria. Bottomline, cred că varianta prin IST e cea mai ieftină la acest moment.
vreau si eu sa gasesc 5 bilete catre londra si nu ma prea pricep . Vreau si eu sa le cumpar mnai ieftine cum sa fac.. va rog frumos
vreau sa plec acum de pe 25 pana pe 8 -9 martie
care este aeroportul de pe care doresti sa decolezi? Preturile difera. Poate iti este facil sa zbori de pe Budapesta si atunci sigur va fi mai ieftin decat de pe Buc sau Cj..depinde unde locuiesti.
Buna. As avea si eu nevoie de ajutor cu biletele de avion spre Maroc, Casablanca. Am tot cautat variante de pret sub 400 euro si care sa aiba inclus in pret si bagaj de mana (10kg) plus bagaj de cala (minim 23 kg). As dori sa plec in perioada 18 iulie-30 iulie si sa stau 6 saptamani.
@Adelina: cauta o combinatie cu Ryanair sau Easyjet via Spania sau Italia.
Am auzit ca nu este prea ok compania ryanair in legatura cu politica pentru bagaje. Stii ceva despre asta? Multumesc pentru raspunsuri.
Ryanair zboara din Bucuresti. Nu stiu la ce te referi legat de bagaje. Ei zboara point to point, platesti bagajul de cala ca la orice low cost.
se poate, daca iti iei strictul necesar in bagaj, evita bagajul de cala la companiile low cost – care de regula dus intors e cam 70 eur. Deci prefer sa comprim rucsacul pana in 10 kile, sa renunt la briceag etc si sa iau totul cu mine sus.
Am uitat sa precizez ca stau in Bucuresti.
Multumesc pentru articol, e uimitor cat e de actual inca! Imi incerc si eu norocul la hacuit un zbor dinspre Romania/dar Europa in general spre Beijing, aveti idei? Multumesc oricum!
@Teodora: vezi că e promoție la Qatar Airways. Azi-noapte a intrat 🙂
Multumesc!
Destul de trista situatia cand citind articolul, Brad indeamna la folosirea imaginatiei proprii si a neuronilor, in timp ce oamenii care citesc abuzeaza de timpul omului punandu-l, in plus, sa le caute bilete :(. De parca nu ar avea altceva mai bun de facut.
skyscanner pentru mine e de departe cel mai bun, mai ales optiunea de a-ti cauta pe o luna intreaga sa vezi cand prinzi cel mai ieftin.
Si apoi sa nu uitam situatia cand faci economii ca sa iesi mai scump. Sa pierzi prin Istambul vreo doua zile din excursia catre Bangkok, doar ca sa economisesti vreo 20-30 eur e cam dubios. Nu mai zic riscurile de a se pierde bagajul, sau cheltuielile extra gen o noapte de cazare, plimbari cu taxiul, oboseala si stres acumulat, etc. Uneori e preferabil sa investim cativa euroi in plus. Combinatia trenuri, avioane, autobuze etc mi s-a parut cea mai utila pana acum.
E interesant, daca una peste alta nu ai ajunge la final sa economistesti cat de 2-3 beri … Ar mai fi timpul ( si banii ) pierduti pe transferuri catre aeroporturi mai mici, legaturi nu foarte prietenoase si nu in ultimul rand calatorii cu low cost , sau cu companii babuine, ceea ce este de evitat dupa parerea mea, ca sa nu-ti pui viata in pericol ! Daca economia generata sare de 100-150 euro/bilet si esti o familie compusa din 2-4 persoane, poate ca merita .
Mai bine stai si vanezi clipa in care orice companie mare afiseaza, pentru o perioada scurta de timp, promotii pentru ruta dorita . Vezi zbura astfel in conditii bune de confort si siguranta, la un pret decent.
Buna Brad. Am cumparat acum cateva zile bilete pt Las Palmas – Ile Canare prin skyscanner.ro Pe parcursul efectuarii rezervarii am fost redirectionati catre un site ” lol travel ” Italia cu site si in romana. Zborurile sunt cu Tarom si Air Europa. Am platit, ni s-au luat in 2 zile banii din cont, am primit o confirmare pe email. Crezi ca putem avea probleme cu aceasta firma. La nr de tel din Romania raspunde doar un robot. Ce ne sfatuiesti sa facem? Iti multumesc mult pt raspuns.
@Aura: bună. Eu știu că cei de la Momondo scanează cu atenție absolut fiecare partener vânzător de bilete pe care-l listează. Presupun că și Skyscanner fac la fel, deci nu ar trebui să fie nicio problemă, mai ales dacă a primit confirmarea pe mail a biletului. Intră pe site-ul lol travel și încearcă să faci un management al rezervării cu codul de booking primit, vezi ce îți apare. În principiu ar trebui să fie totul ok.
Buna ziua!
Ma puteti ajuta si pe mine, va rog, cu un sfat/sugestie buna de bilet Bucuresti – Cuba? Suntem 8 -9 adulti si vrem sa plecam cam 2 saptamani in noiembrie. Din ce am vazut, majoritatea zborurilor sunt cu escala in Paris. Exista oare o alta destinatie din Europa in care biletul catre Cuba sa fie mai ieftin, si pana in destinatia aceea sa luam ceva low cost din Bucuresti?
@Cornelia, rețeta o găsești în articol, dacă-l citești atent. Intră pe site-ul aeroportului Jose Marti/HAV, vezi ce companii aeriene îl deservesc și de pe ce aeroporturi, apoi verifică tarifele pe rutele respective în paralel cu opțiunile low cost din București către aeroporturile cu pricina. Nu sunt atât de multe cum crezi, într-o oră cred că le acoperi pe toate cu căutări.
cum ziceam si mai sus nu-l mai puneti pe bietul om sa faca pe impiegatul de miscare pt voi ;)). E relativ usor de gasit.
in fine, de ex skyscanner are optiunea cu cautarea pe tari cum spunea si d-l Brad mai sus. daca vei cauta Ro-Cu cu bifare pe o luna intreaga se observa ca din Ro direct preturile sunt dublu pana in Cuba fata de tarile din vest. Pt Cuba doar Germania, Spania si Franta sunt de luat in calcul, in Angia e cam incert. Germania e cea mai buna optiune in cazul dvs. Dar cam la sf lui Septembrie de cumparat, ca acu de ex pe sept e 1700 ron iar pe Nov e de la 2500 in sus acum, se vor mai ieftini. De regula din Germ Koln e de departe cel mai ieftin aeroport. De exemplu diagrama pe septembrie https://www.skyscanner.com/transport/zboruri/cgn/vra/zboruri-ieftine-de-la-koln-catre-varadero.html?adults=1&children=0&adultsv2=1&childrenv2&infants=0&cabinclass=economy&rtn=1&preferdirects=false&outboundaltsenabled=false&inboundaltsenabled=false&oym=1609&iym=1609&qp_prevProvider=ins_browse&qp_prevCurrency=RON&qp_prevPrice=1797&selectedoday=01&selectediday=01
si un inca 50 eur din cluj sa ajungeti in Koln https://www.skyscanner.com/transport/zboruri/clj/cgn/zboruri-ieftine-de-la-cluj-napoca-catre-koln.html?adults=1&children=0&adultsv2=1&childrenv2&infants=0&cabinclass=economy&rtn=1&preferdirects=false&outboundaltsenabled=false&inboundaltsenabled=false&oym=1609&iym=1609&qp_prevProvider=ins_browse&qp_prevCurrency=RON&qp_prevPrice=246&selectedoday=01&selectediday=01
se mai poate pana in Koln si cu autobuzul sau trenul vreo 70 eur la Eurolines de ex, dar in cazul asta avionul e chiar mai ieftin.
Nah, scuze, am facut si eu pe desteptul, dar eu asa as face. Daca din Ro e cu Wizz, preferabil sa nu puneti bagajul la cala ca e 70eur dus intors doar el intre 0 si 32 kile. Daca se reunta la obiecte contondente pana in 10 kile ar fi de ajuns pt excursie luati bagajud direct in avion. Atentie si la booking-ul in plus de bilet care trebuie facut sa nu platiti la aeroport inca 35 eur pt el.
Buna ziua. Recent in cautarile de pe skyscanner am observat o situatie. Cautam de exemplu, bucuresti milano , 1 persoana, ma trimitea pe siteul companiei aeriene, era un pret. Cand cautam 3 persoane, era cu totul alt pret. S-a intamplat sa fie chiar si de 3 ori mai scump. Am rezervat, dar eram curios de ce se intampla aceasta situatie. Multumesc.
@George: dacă ai căutat pentru trei persoane e firesc să fie de trei ori mai scump 🙂 Glumesc. Pricing-ul pe biletele de avion este dinamic, adică prețul variază în funcție de numărul de locuri rămase pe cursa respectivă. E posibil ca în inventar să fi existat un singur loc la tarif scăzut, iar celelalte două să fi fost la un tarif mai mare. Sunt multe motive. Un sfat general ar fi să cureți cache-ul după câteva căutări, ca să eviți cookie-urile care au obiceiul prost de a-ți studia interesul pentru o rută și de a concluziona că ești dispus să plătești mai mult pentru un bilet.
Buna, ma intereseaza un zbor de la Cluj la Tampa- SUA. Plecare in jurul datei de 5 nov si intoarcere luna mai 2017. Pot sa iau pentru intoarcere zbor flexibil? Este f scumpa optiunea aceasta? Multumesc anticipat.
Deci, site-ul ăla e o mare vrăjeală. Vrei sa cumperi bilet si nici nu merge. Doar rezervarea de aproape 4 ore si atat. Cand vrei sa cumperi, are țeapă.
@Zulu: care site?
Salut! Vin ai eu cu o rugaminte la tine . In August fac nunta si as vrea sa plec in luna de miere cu preaiubita mea … si am ales ca destinatie thailanda . Numai ca transportul pana acolo din bucuresti e mare . Am urmat pasii tai dar tot ne duce din ce am cautat la 1300 € . Poti sa cauti si tu si sa imi spui daca gasesti mai ieftin cumva ?
Buna, Daniel. In august tarifele la biletele de avion sa fie un pic mai sus decat media in restul anului (asteapta-te si la cazare sa fie la fel pentru ca este high season). 650EUR/persoana nu este exagerat pentru perioada respectiva. Sugestia mea este sa mutati luna de miere la inceputul lui septembrie, sa urmariti Tedoo pentru oferte de la diverse companii si/sau sa cautati constant pe momondo.ro pe diverse date pana gasiti ceva convenabil. Un tarif bun Bucuresti-Bangkok este intre 550EUR si 600EUR. Tot ce este sub e minune si trebuie luat instant, tot ce este pentru se considera decent, pana la 650EUR.
Salut! Am urmarit cu interes toate discutiile de pana acum…Caut de ceva vreme zbor Buc-Rio(14 septembrie plecat-15 ajuns la Rio)–20 zbor Rio-Santiago. –28/29/30 sept zbor Santiago Bucuresti. Intrebarile mele ar fi urmatoarele: Se merita sa ma uit la Bruxelles sa zic (low cost, dar cu bagaj de cala) -Rio ? Avand in vedere ca rio e mai popular decaf santiago de chile, se merita sa iau Rio-Santiago dus intors (stiu ca mai au oferte in care dus intors e mai ieftin decat doar un zbor) si sa ma intorc tot din Rio? Am gasit ceva variante prin low cost de aici si zborul mare din orase cu curse regulate.Mersi de info!
una,
multumesc de sfaturi si de rabdarea de a ajuta fiecare persoana.
Te rog si eu daca poti sa imi dai un pont cum sa gasesc bilet ieftin cluj Montreal dupa 9 aprilie, ce am gasit e cam 1000 de euro ceea ce mi se pare imens.
Multumesc anticipat si o zi frumoas
Buna ziua! Am gasit un bilet de avion spre NY prin skyscanner . Puteti sa.mi spuneti daca sunt seriosi, daca sunt ceva dificultati pt obtinere biletului , check.i.ului? Multumesc!
@Mihaela: biletul l-ai găsit pe Skyscanner, dar nu de la ei îl cumperi, ci de la comerciantul afișat acolo. În general motoarele de căutare bilete verifică furnizorii. Deci ar trebui să fie ok.
Salut,
Am gasit un pret ok pe site-ul http://matrix.itasoftware.com pt un zbor spre Nepal. Dar nici un OTA sau site oficial nu este aproape de pretul afisat. Sunt cu 100 euro mai mult. Se poate ca http://matrix.itasoftware.com sa afiseze pret gresit?
Cum pot gasi sursa de un gaseste rezultatul
Fare Construction (can be useful to travel agents)
BUH TK X/IST TK KTM 219.96LN2XPB TK X/IST TK CLJ 212.67LN2XPB NUC 432.63 END ROE 0.891032 XT 7.00DC 14.32RO 10.00TR 8.34B6 9.43NP 9.43NQ 232.00YR
Ms.
@Gabi: du-te cu rezultatul la un agent de ticketing, vezi dacă ți-l găsește în sistem.
Cum pot sa gasesc un last min pt un zbor de America? Chicago mai exact. Orice aeroport din Romania sau Budapesta. (2-16 august). Cam toate sunt peste 1000€, desi ultima data am platit 500€ pe bucuresti-chicago.
Pe ce site-uri sa caut? Thx
@Rocsandra: comentezi la articolul care îți răspunde la întrebare.
Gresita informatia ca booking.com cumpara calup cazari. Booking.com doar intermediaza vanzarea in schimbul unui comision de circa 15%.
Buna seara,
Vin si eu cu o inttrebare . Am cautat pe Momondo bilete pt Bucuresti- Lisabona si retur pt februarie 2019. M au redirectionat catre Go to gate. Am primit rezervarea pe e mail. Sper sa fie ok si sa nu imi faca vreo surpriza inainte de plecare. Stiti ceva despre ei ? Multumesc anticipat.
@Iulia: dacă sunt listați pe Momondo ar trebui să fie OK.
Buna ziua. Am vazut postarea legat de go to gate si as vrea sa va rog sa imi spuneti daca a fost ok cu ei caci am gasit si eu ceva bilete mai ieftine la ei. Multumesc anticipat
Buna, a fost ok cu go to gate? Am luat bilete catre Salonic cu ei si dupa am citit numai reviews negative. 🙁
Buna ziua,
De ceva vreme verific preturile pentru o calatorie Bucuresti-Malaga si retur in luna august. Pretul pe site-ul oficial al Blue Air este inca destul de mare. Cautand pe momondo am gasit un pret pe avion.ro care este mai mic cu circa 50%. Diferenta mi se pare foarte mare. Sunt cei de la avion.ro de incredere? Va multumesc anticipat pentru un raspuns.
@Claudia: nu știu. Dacă sunt pe Momondo ar trebuie să fie verificați de ei. Am mai răspuns de 6000 de ori la întrebarea asta.
[…] il gasiti aici https://www.tedoo.ro/cum-sa-gasesti-biletele-alea-ieftine-de-avion-ghid-complet-de-flight-hacking Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this. Categories: Trip Planner, […]
[…] Xborne mi-a semnalat aseară următoarea rușinică: site-ul DCNews a copiat jumătate din articolul despre flight hacking și l-a postat bine-merci sub semnătura ca o floare a doamnei/domnișoarei Anton Anda. […]
[…] Ana și Silviu lucrează pentru o companie aeriană și au beneficiat de tarife speciale pentru biletele de avion. Stop, piua, nu se pune. La punctul ăsta trebuie să facem o scormoneală. […]
[…] Articol muncit de un om, furat fără jenă şi fără nici un fel de menţionare a autorului original de un editor al siteului de ştiri quality DCNews.ro. Amuzant e că google crede că ciorditorii sunt autorii originali ai articolului. Iar autoarea este probabil această Anda Anton, studentă la FJSC, unde deontologia e predată de scursori umane despre care aţi mai citit pe acest blog. […]
[…] dupa ce am luat decizia lucrurile s-au aranjat. Am gasit un articol , prin care am aflat mai bine cum sa caut bilete avion ieftine, asa ca am luat biletul spre […]
[…] perioadă de vârf turistic (Crăciun şi Revelion). Asta mi-a dat prilejul să amintesc despre articolul deosebit de bine documentat al lui Brăduţ despre flight-hacking şi despre secretele găsirii de bilete de avion ieftine. N-am avut suficient […]
[…] la acest final de peak season, companiile aeriene dau drumul promoțiilor de primăvară. Flight hackerii noștri au percutat imediat, iar mie îmi revine plăcuta sarcină să pun lucrurile în […]
[…] să citesc articolul de pe tedoo.ro, habar n-aveam că sunt oameni care îşi câştigă existenţa din vânătoarea biletelor de avion […]
[…] să citesc articolul de pe tedoo.ro, habar n-aveam că sunt oameni care îşi câştigă existenţa din vânătoarea biletelor de avion […]
[…] Grigore, maestrul nostru în flight hacking, a fost în mare formă azi. Cu mânuțele alea două, a dibuit în adâncurile internetului […]
[…] – toate ofertele speciale dibuite prin cotloanele site-urilor de companii aeriene și ale MSE-urilor. Și cum textele de introducere sunt scrise doar ca să se sară peste ele, am să intru […]
[…] dintre cele mai accesate, comentate și șeruite articole de pe Tedoo este Ghidul Complet de Flight Hacking publicat acum un an (cele două mii de like-uri adunate s-au pierdut într-un groaznic accident de […]
[…] avantaj concurențial pe care îl poate avea o agenție de turism. Un agent cu un know-how puternic în zona asta poate factura clienți care caută soluții acceptabile pentur vacanțe îndepărtate. Sunt o […]