Din 2007 până azi cred că am publicat câteva sute de promoții. Mulți dintre cititorii mei au prins măcar una și mi-au transmis salutări și mulțumiri din Japonia, Brazilia, Caraibe, Africa de Sud, ca să nu mai vorbesc despre Thailanda (unde mulțumirile lor au luat uneori forma unor beri reci).
E la fel de adevărat că aproape la fiecare ofertă postată am parte de reacții de genul: “n-am găsit tariful pus de tine! păcăleală!”, “dar pe datele pe care vreau eu nu sunt prețurile alea!!!” sau “salut, acum am văzut promoția pusă de tine acum două luni; crezi că mai e valabilă?”
Ca să evit dezamăgirile și să mă asigur că un cât mai mare procent dintre cititorii acestui site se vor bucura de tarifele pe care le găsim și publicăm, m-am gândit să pun cap la cap un foarte scurt îndrumar de înțelegere și gestionare a promoțiilor companiilor aeriene. Citește-l și nimic nu te va mai lua prin surprindere.
Înainte de a începe simt nevoia să formulez o definiție a promoției (în accepțiunea de față): o reducere de prețuri pentru anumite rute, pentru o anumită perioadă și pentru un anume număr de locuri. Sigur, mecanismele pot varia de la un caz la altul, dar în mare cam acesta este sistemul. Ofertele eterne pe toate destinațiile și pentru toate locurile se numesc tarif normal.
Regula 1: fii printre primii care află.
Noi încercăm de fiecare dată să anunțăm primii promoțiile, și asta pentru că, așa cum spuneam mai sus, numărul de locuri la ofertă este limitat. Cu cât anunțăm mai repede, cu atât mai mare probabilitatea ca cititorii noștri să apuce să cumpere la tarif redus. Dar efortul nostru, care uneori presupune nopți nedormite, nu are nicio finalitate dacă informația nu ajunge la destinatar în timp util.
Dacă nu afli printre primii – adică, din experiența mea, în primele 6-12 ore de la lansarea campaniei – șansele de a mai prinde locuri se diminuează. Și nu pentru că transportatorii sunt niște răi și niște bandiți, ci pentru că unii au fost mai rapizi de mouse și au golit deja coșul promoției.
De aceea este important să fii conectat la sursele de știri de profil. Abonează-te la site-urile sau paginile de Facebook care anunță promoții la prima oră. Nu bat niciun apropo, sunt multe astfel de surse.
Regula 2: fii atent la termeni și condiții.
Fiecare promoție vine însoțită de trei seturi de perioade:
– intervalul în care poate fi cumpărat biletul
– intervalul în care poate fi folosit
– perioada maximă de ședere.
De pildă, cumpărare între 1 și 5 iunie, zboruri între 5 iunie și 30 iulie și între 1 septembrie și 1 decembrie, ședere maximă două luni (adică distanța dintre tur și retur).
Știu că o astfel de înșiruire de cifre poate părea năucitoare la o lectură în diagonală. Dar așa merg lucrurile. Companiile aeriene lansează promoții pentru perioadele când vor să-și umple avioanele. Asta se întâmplă, de regulă, în trei situații: în extra-sezon, când se lansează o rută nouă sau când crește capacitatea pe o rută existentă (prin mărirea frecvenței, adaugarea încă unui zbor sau înlocuirea avionului cu unul mai mare).
În exemplul dat mai sus, oferta nu se aplică pentru luna august. E perioada de așa-zis blackout al ofertei, când tarifele promoționale se suspendă. Nu căuta zbor cu plecare pe 5 august și retur pe 15 fiindcă nu faci nicio afacere și te mai și necăjești. În schimb, dacă timpul îți permite, poți pleca pe 30 iulie cu retur pe 1 septembrie și te încadrezi în condițiile ofertei. E un subiect pe care îl voi atinge și la punctul 3.
Nu mai puțin importantă este perioada de vânzare. În ultima vreme au devenit tot mai frecvente promoțiile flash, cu perioadă de vânzare foarte scurtă, de 3-5 zile. Dacă ai ratat-o – fiindcă ai aflat prea târziu sau ai amânat – nu te supăra. Așteaptă următoarea ofertă și ține cont de regula 1.
Regula 3: fii flexibil.
Îmi scria cineva revoltat acum câteva zile că pe datele pe care vrea să zboare nu se aplică tarifele anunțate de companie. E firesc să fie așa, din două motive. Primul: în anumite zile din săptămână sau din an (sărbători, festivaluri), lumea zboară mai mult și avioanele sunt pline by default. Așa că, chiar dacă data de 4 iulie se încadrează în intervalul ofertei pentru destinația New York, locurile pot fi date deja cu luni de zile înainte, fiindcă e ziua națională a Statelor Unite.
Al doilea motiv: așa cum spuneam, pe fiecare cursă există doar un număr limitat de locuri la tarif redus; până ai intrat tu pe site s-or fi dat deja cele pentru datele dorite de tine.
În aceste condiții nu-ți rămâne decât să fii flexibil. Amână sau devansează cu o săptămână călătoria la New York. Alege o zi a săptămânii cu trafic mai puțin. Am mai spus-o și o repet: statistic vorbind, marțea, miercurea și sâmbăta sunt zilele mai goale, deci cu șanse mai mari de a găsi prețuri bune.
Dacă te vei uita atent pe pagina de rezultate – cele mai multe companii aeriene afișează opțiunea – vei vedea tarife pentru datele din jurul celei alese de tine. KLM, de pildă, afișează de la început lunile cu cele mai mici prețuri, ca să cauți direct acolo (vezi imaginea de copertă a articolului).
În captura de mai jos, făcută pe site-ul Qatar Airways, se observă că, deși pentru data aleasă, 16 iulie, biletul costă 1337 EUR, cu doar două zile mai devreme e la aproape jumătate de preț, iar cu trei zile mai târziu e încă și mai ieftin.
Regula 4: fii creativ.
O altă reacție pe care am întâlnit-o destul de des este “da’ pe destinația cutare de ce nu au ofertă?” Văd două răspunsuri aici: ori compania aeriană o duce bine pe respectiva rută ori, pur și simplu, nu zboară acolo. Faptul că pe site-ul companiei apar zboruri spre respectiva destinație nu indică neapărat un zbor direct; poate fi un acord de code sharing cu un transportator regional. Și, de cele mai multe ori, promoțiile se aplică doar pe rute operate exclusiv de compania care le-a lansat.
Un exemplu ar fi București-Koh Samui cu British Airways. De la București la Londra și de la Londra la Bangkok zbori cu BA, dar segmentul Bangkok-Samui e operat de Bangkok Airways, în parteneriat cu britanicii. Biletul poate fi cumpărat de pe site-ul BA de la un cap la altul, dar asta nu presupune automat că ruta cu pricina va fi inclusă în prima promoție a British Airways. Deși s-au văzut cazuri.
În oricare dintre cele două situații descrise mai sus îți recomand un pic de creativitate. Joacă-te cu capetele de itinerariu. Fie caută zbor către o destinație din proximitatea celei unde ți-ai propus să zbori (dacă nu găsești Bali la ofertă caută Kuala Lumpur și de acolo ia un low cost), fie caută să pleci de pe un alt aeroport care îți este aproape (Belgrad sau Sofia pentru cei din sud, Budapesta pentru cei din vest).
În cazul companiilor mari, promoțiile se lansează simultan de pe și către mai multe aeroporturi. Dacă Air France au ofertă din București, e foarte probabil să aibă și din Budapesta. Dacă Qatar Airways anunță promoție de la noi – și nu ai găsit nimic să te satisfacă – dă un ochi pe site-ul lor de Turcia. Există mașini, trenuri și companii low cost care să acopere segmentele lipsă.
Regula 5: ferește-te de error fares.
Mai apar din când în când oferte la zero euro sau un euro. Unele dintre ele sunt adevărate și, de regulă, sunt lansate de companii low cost cu un marketing foarte agresiv (dacă nu mă înșel, Ryanair au fost pionierii).
În astfel de cazuri, la acel zero se adaugă taxe de aeroport, suprataxa de bagaj, suprataxa de check-in fizic, suprataxa de plată cu cardul și așa mai departe. Cumva-necumva, dacă socotim și atenția uriașă pe care astfel de tarife o suscită, atenție tradusă în expunere gratuită în valoare de zeci sau sute de mii de euro, companiile care lansează asemenea campanii nu ies în pierdere.
Există însă și situații care sfidează orice logică. De pildă, București-Rio de Janeiro 1 euro cu tot cu taxe și bagaje. Când vezi așa ceva nu te repezí. E aproape sigur un error fare. Un om sau un soft a făcut o greșeală la introducerea tarifelor în sistem și de aici a rezultat un preț pe care compania respectivă nici nu a intenționat să-l anunțe și nici nu poate să-l susțină.
Cât timp eroarea persistă, biletele pot fi cumpărate la respectivul tarif. Dar eu nu recomand nimănui să facă asta. Odată pentru că nu este etic: cu cât mai mulți oameni achiziționează bilete la error fare, cu atât greșeala are un impact mai mare asupra companiei. Vorbim de pierderi, vorbim de concedierea celui vinovat (dacă a fost eroare umană). Apoi pentru că este riscant: transportatorul poate decide anularea biletelor cumpărate la tariful eronat și te trezești că ți-ai plătit cazarea la Rio și nu mai ai cu ce să ajungi acolo.
Regula 6: dacă nu apare pe site-ul companiei aeriene nu înseamnă că nu există.
Îi mulțumesc Ramonei Platon că a ridicat problema asta. Există adeseori situații în care tariful publicat de un blog și verificat pe site-ul unei agenții online să nu se regăsească și pe site-ul companiei aeriene care operează zborul.
Nu e nicio păcăleală. Companiile aeriene au diverse canale de distribuție: magazinele proprii (site-urile sau birourile de vânzări), agențiile de turism online sau tradiționale. Acestea din urmă pot cumpăra bulk (en-gros) un număr de locuri pe care, mai apoi, vor încerca să le vândă pe piață la ce preț vor considera de cuviință.
Dacă un OTA deține 1000 de locuri la Air Caraibe, de exemplu, și vede că nu se dau, va face tot posibilul să scape de ele fie cu profit minim, fie cu profit negativ, ca să nu-și afecteze cash flow-ul sau alți indicatori comerciali.
Asta e tot, cel puțin pentru moment. Dacă voi sesiza alte probleme și nemulțumiri recurente voi completa lista de mai sus, în măsura în care voi avea soluții. Ca un cuvânt de încheiere: cele mai multe promoții sunt pe bune. Niciun transportator serios nu își riscă reputația lansând pe piață o ofertă mincinoasă.
Sigur, pot apărea erori în sistem dar nu din rea credință, ci din grabă, din lipsă de coordonare sau din cauza unei infrastructuri informatice insuficient de solide. Pe lângă asta, majoritatea site-urilor și blogurilor care anunță promoții le verifică înainte de a le da drumul pe piață. E un obicei la a cărui împământenire mă bucur că am contribuit și noi.
Cer senin tuturor.
Comentarii - Niciun comentariu