Cum se face micul turism într-o ţară civilizată

Ce ţară! Ce oameni! Sunt şocat să descopăr un nivel extraordinar de ospitalitate şi bun gust în cele mai ascunse coţuri ale Thailandei. Îţi dau mai jos trei exemple, toate culese doar în ultima săptămână. Atenţie: nu vorbim despre Mandarin Oriental sau Banyan Tree sau alte lanţuri hoteliere de 5 mii de stele! Vorbim despre nişte oameni simpli, care s-au apucat de turism ca să câştige un ban în plus.

Ban See See, Mae Salong

Domnul Chen, chinez din tată în fiu, n-a apucat prea mulţi ani de şcoală, fiind ocupat cu munca. Sătucul Mae Salong s-a înfiinţat abia acum 50 de ani, când un alt grup de soldaţi Komintang a căutat refugiu în Thailanda. Spun “un alt” ca să nu facem confuzie cu Baan Rak Thai, sat cu o istorie similară. Ambele aşezări se află în nordul extrem al ţării, lipite de graniţa cu Myanmarul, în zone extrem de greu accesibile.

Domnul Chen a găsit inspiraţia şi know-how-ul necesare pentru a construi Ban See See, la nişte standarde pe care cu greu ţi le poţi explica. Cele 6 căsuţe de pe vârful colinei răsar dintre flori şi pomi fructiferi ca nişte case de turtă dulce. Camerele sunt decorate simplu, dar cald şi sunt echipate cu frigider, televizor, boiler electric, ventilator (la altitudinea asta nu e nevoie de aer condiţionat, ba chiar ar merge un calorifer). Wi-Fi-ul e inclus în preţ şi merge atât de bine încât am participat prin video streaming la lansarea Pasion.at. Inclus în preţ e şi micul dejun, pe care Mr. Chen ţi-l prepară cum vrei tu. Pensiunea e atât de curată că ţi se face şi ruşine.

O cameră cu vedere la munte costă 500 THB (50 RON) pe noapte. Dacă stai mai multe nopţi, poţi negocia până la 400. Baan See See nu are website (“Me no go school, don’t know computer” – Mr. Chen)

R-Lampang, Lampang

Lampang e un fel de Brăilă a Thailandei. Un orăşel mic şi cochet, cu o istorie frumoasă, aşezat înafara traseelor turistice. Am ieşit de pe autostradă fără nicio aşteptare. M-aş fi mulţumit şi cu un motel pentru tirişti.

Dar, plimbându-mă un pic prin oraş, am adulmecat că Lampangul ascunde nişte surprize foarte plăcute, pe care am să le descriu pe larg în alt articol. Cert e că, într-un colţ de străduţă, am descoperit R-Lampang, o pensiune la fel de cochetă ca o profesoară de franceză de pe vremuri.

Cuplul de tineri care gestionează micuţa afacere a cumpărat o casă veche pe malul râului Wang şi a restaurat-o, transformând-o în ce se vede în poze. De fapt, sunt două case. Cea roz conţine două camere deluxe cu aer condiţionat, frigider, baie cu apă caldă şi o verandă imensă pe care poţi să stai la soare (sau la umbră, după caz). Casa verde e dedicată călătorilor cu buget redus. Lipseşte aerul condiţionat, iar baia e comună. Poţi petrece o după-amiază perfectă pe terasa de deasupra râului, cu o carte bună sau o tabletă. Wi-fi-ul e gratis şi merge bine. Ai şi papuci, să nu răceşti de la mersul pe lemn.

O cameră în casa roz costă 850 THB (85 RON) pe noapte. În casa verde – 350. R-Lampang nu are website.

Arunothai Guesthouse, Payao.

Dacă Lampang-ul e Brăila, atunci Payao o e un fel de Zalău. Nu vezi picior de alb în orăşelul de pe malul lacului omonim. Zilele trec liniştite, una după alta, banii se fac din orez şi mătase, turismul nu e o sursă de venit. De fapt, în toată urbea, sunt doar două hoteluri şi două pensiuni. Dacă mai există şi altele, sunt ascunse foarte bine.

Mă plouase rău pe drumul de la Chiang Saen şi căutam un duş cu apă caldă, să mă dezgheţ. Thailanda e călduroasă dacă stai pe loc, nu plouă şi nu te afli în munţi. Am intrat la recepţie pregătit să accept condiţii de bombă. Tânăra patroană m-a dus să văd camera, afişând o modestie de zici că-mi arăta un coteţ de purcei. Când a deschis uşa camerei, am început să vorbesc singur. Femeia mă tot întreba ce spun acolo. Spun “YES!”, doamnă dragă, asta spun. Şi mai spun că sunteţi un popor adorabil.

Ferestre mari, cu tocuri vopsite în alb, dădeau spre lac şi spre eleganta promenadă a oraşului. Camera era imensă şi strălucea de nou şi de curat. Televizor, aer condiţionat, frigider, tot tacâmul. La mezanin, cafea, ceai, pâine, gem, unt, fructe, apă la discreţie, incluse în preţ. Mic dejun inclus şi el. Şi multă amabilitate, după cum se va vedea.

Am întrebat-o pe patroană unde găsesc un music shop. Voiam să îmi repar chitara, că i se rupsese un şurub. Femeia a încercat să-mi explice, dar cum engleza n-o ajuta deloc, s-a oferit să meargă cu mine. Ploua de rupea. Turn lef, turn raaai, turn lef, turn lef, turn raaai şi aşa am reparat chitara.

Cele 5 tricouri pe care le dădusem la spălat s-au întors curate, călcate şi gratis. “You stay two night, this free foo you“. Şi n-am plecat din faţa pensiunii fără două sticle de apă rece, să am pe drum. Se mai nasc oameni pe lumea asta.

O noapte la Arunothai costă între 600 şi 800 THB. Nu au website.

Uită-te la poze. Foto: Brăduţ Florescu, mai 2011.