Domnule ofițer, domnule procuror, stimați reprezentanți ai serviciilor secrete, ne cerem scuze pentru imaginile postate în ultimele zile pe rețelele de socializare, imagini care ar fi putut da impresia că am jefuit recent o bancă. Nici vorbă de așa ceva. Mai mult, în speța de față noi suntem victimele.
Ca de obicei muncim. Doar că de data asta muncim în condiții mult mai grele. Duse sunt vremurile când călătoream cu orice, dormeam oriunde și ne hrăneam cu ce găseam. Acum suntem obligați să suportăm supliciile la care ne supun câteva dintre cele mai fermecătoare resort-uri de lux din Thailanda, care ne-au invitat să petrecem câteva zile sub ospitalitatea lor și să le prezentăm, cu bune și cu rele, cititorilor Tedoo.
Știu, e o muncă grea, dar cineva trebuie s-o facă. Mai bine suferim noi acum decât prietenii noștri la următoarea lor vacanță romantică.
Așadar pentru următoarele 5-6 săptămâni avertizez autoritățile că vom posta – aici și pe canalele noastre de Social Media – cu precădere povești și imagini din destinații luxos-romantice din sudul și centrul Siamului.
În această călătorie nu vom fi doar eu și Elena, ci și un personaj simpatic cu care am făcut următoarea înțelegere: îl ajutăm să găsească noi parfumuri tropicale, el ne oferă impresiile lui de expert pufolog în legătură cu nivelul de confort și moliciune al fiecărui resort vizitat.
Este vorba despre ursulețul Coccolino, care-și va povesti aventura asiatică pe pagina lui de Facebook, dar care va avea și o mică rubrică de pufologie în recenziile publicate aici. Mulțumim Unilever România că au avut încredere să-l lase cu noi la drum.
Prima recenzie va apărea în jurul datei de 27 iunie. Până atunci ne puteți urmări chinul pe Instagram, Facebook, Twitter sau după hashtag-ul #thailandeluxe.
#thailandeluxe este a patra fază a proiectului The Thailander pe care îl derulăm din 2010 în parteneriat cu Autoritatea pentru Turism a Thailandei.
Comentarii - Niciun comentariu