Din viața unui travel blogger. Trei pentru Sibolga.

Caută Sibolga pe Google și n-o să găsești mai nimic. Wikipedia îi dedică trei paragrafe sumare: primul încadrează administrativ orașul și face referire la tsunami-ul din 2004, al doilea menționează trecerea Lordului Raffles prin localitate, iar al treilea amintește că de aici se poate ajunge în Nias, paradisul surferilor. Astea nu-s motive pentru care un om normal la cap s-ar duce până acolo. Doar că, așa cum mulți dintre dumneavoastră știu, înafară de internet mai există pe lume și alte surse de informație: hărțile, cărțile și oamenii vii. După care, dacă te iei, o să faci același lucru pe care l-am făcut eu.

Geografic, Sibolga se întinde pe brațele unui golf uriaș, între care încap o duzină de insule mai mici sau mai mari. Ai loc suficient să ascunzi aici o întreagă flotă de război (istoria menționează o astfel de întâmplare). Dacă e să dăm crezare cărților, Regiunea Sibolga a găzduit unul dintre cele mai longevive regate din Asia de Sud-Est (Barus), care a prosperat mulțumită negoțului cu camfor și benzoe. Cât despre oameni, chiar înaintea de plecarea încoace, m-am întâlnit fantastic de întâmplător cu Mahmud, care mi-a vorbit despre o insulă misterioasă.

“Se numește Mursala. Am vizitat-o săptămâna trecută; m-a invitat guvernatorul să evaluez potențialul eco-turistic. Insula e mare și practic pustie. A fost nelocuită până acum câțiva ani, când s-au mutat acolo câteva familii de pescari din Nias. 200 de suflete, nu mai mult.

Nu există străzi, curent electric, restaurant, hoteluri, magazine, ce să mai vorbim de turiști. Nu există feribot spre ea, va trebui să găsești o barcă pe undeva pe lângă Sibolga. La capătul de vest e o cascadă superbă care pică direct în ocean.

Uite, am făcut o hartă de mână. Ia-o și du-te și tu să vezi ce-i acolo. Poate-mi dai un sfat. Poate o incluzi în turele tale. Poate faci tu niște fotografii ca lumea și mi le trimiți și mie.”

O geografie spectaculoasă, o istorie plină de parfum și o mare insulă pustie, iată câteva dintre motivele pentru care strâng din dinți și tratez cu stoică indulgență ciudățeniile tovarășilor mei, oricare ar fi acestea. Cel puțin asta încerc.

Ploaia ne-a condus până la destinație. La fel și epifaniile plate ale lui Wilhelm. Ajungem în oraș puțin după ora 9 dar nu oprim, pentru că hotelul pe care îl știe Hans e la câțiva kilometri mai spre nord, într-un sat. Cică e frumos și ieftin, cu vedere la mare.

Două sfaturi de om bătrân.

Frumos și ieftin, cu vedere la mare este o descriere în care nu trebuie să ai încredere niciodată, cu atât mai puțin dacă se referă la o cazare din Indonezia minus Bali. Frumosul se definește în raport cu urâtul care, în hotelăria regiunii, frizează perfecțiunea. Vederea la mare poate să însemne că, dintr-un anume punct al hotelului, printre construcțiile din față, se poate zări un crâmpei de ocean. Iar ieftin nu înseamnă pur și simplu nimic; nivelul de confort și curățenie al celor mai multe cazări de pe-aici nu justifică nicio sumă, oricât de neînsemnată. Ar trebui ca oaspeții să fie plătiți ca să petreacă o noapte în astfel de condiții. Cred că Wilhelm ar subscrie bucuros la această din urmă idee.

Tehnic vorbind, e un beach resort.

Hotelul frumos și ieftin cu vedere la mare este plin. Unul dintre partidele angrenate în cursa electorală a ales acest așezământ pentru un miting al fruntașilor din teritoriu. În lobby-ul igrasios, zeci de barbați gătiți în cămăși maronii, înflorate, fac schimb de idei și de fumuri cu aromă de cuișoare. Indiscret, mă aplec peste recepție și mă uit în registrul de rezervări. Toate camerele au un X în căsuța aferentă datei de azi. Ieșim în ploaie. E nouăși, n-am găsit nici cazare, mâine aveam plănuit să mergem la Mursala și n-avem barcă. Să vezi tu ce rateu dau cu plimbarea asta.

Lângă hotelul lăudat, la trei băltoace distanță, se află un altul, de zece ori mai mic și mai urât. Își zice beach resort și, tehnic vorbind, asta și este. Câteva căsuțe dărăpănate, vopsite în verdele acela care în principiu simbolizează Islamul, în practică ascunde mucegaiul, un restaurant în care nu se servește nimic și câteva băncuțe înșirate de-a lungul plajei pline de deșeuri. Au două camera libere. Doar două, pentru că nu toți fruntașii partidului au încăput la hotelul cel mare. Costă la fel ca alături. 30 de dolari pe noapte pentru camera cu sea view, alți 8 dolari pentru o saltea în plus. Că suntem trei. Încercăm să scădem prețul. Ne lovim de zâmbetul ca un zid al recepționerei. Luăm camera sau n-o luăm?

Primul sfat de om bătrân: nu negocia niciodată cazări când plouă sau când e campanie electorală.