Sahara 2007 (Ep. 1) – De la București la Madrid.

O sa fiu succint, că e 3 și jumătate dimineața în Madrid (și o oră mai târziu acasă).

Am pornit în primul segment al călătoriei spre Sahara. La București era ceață. Am prins liber și am făcut 25 de minute din Drumul Taberei până la Otopeni. Amazing.

Zborul

La check-in-ul easyJet pentru Madrid am fost ușor șocat să văd câtă lume venise pentru zborul ăsta. Unde aveau să intre atâția oameni?

Uitasem de ingeniozitatea low-costurilor, care pot să înghesuie într-un A 319 un număr anormal de oameni și bagaje.

Tot la check-in am aflat că e interzis să duci porci sau produse din porc peste graniță. Cel puțin cu avionul. Deci dacă v-ați gândit cumva să duceți o suină până la Londra sau Paris ca să-i tăiați gâtul acolo, alături de prieteni, găsiți o altă variantă. Nici cu șoriciul n-o să vă fie mai ușor să treceți de vigilența autorităților.

Apropo de vigilență. Făceam poze la intrarea în aeroport, ca să le pun pe site. Deodată, aud în spatele meu o voce isterică: “Nu mai face, poze! Nu e voie!”. Mă întorc și mă uit: era o femeie de serviciu. Am întrebat-o “sunteti de la Antitero, cumva?” Pentru că i-am sfidat autoritatea, coana s-a dus și m-a spus la un agent de securitate, care a ridicat din umeri nepăsător.

Pe drumul spre poartă am întâlnit câteva doamne cu aer rural care întrebau unde-i stația. Le-am arătat pe unde se coboară spre poarta 9. Low-cost-urile nu pleacă de la porți cu burlan (finger), ci de la porți deservite de autobuze (remote).

Ne-au cam îngrămădit în autobuze și, în cele din urmă, am urcat în avion. Spre șocul meu, deși ajunsesem în ultima serie de pasageri, primele locuri erau goale. Nu se așezase nimeni pe ele, probabil de jena sau din teamă ca sunt business class. M-am așezat eu, nevenindu-mi să cred că voi avea berechet de loc la picioare pentru cele aproape 3 ore obositoare de zbor.

Pilotul era un francez tinerel (cred că avea vreo 30 de ani), iar copilotul era o fată a cărei vârstă am estimat-o la 26. Stewarzii erau spanioli. Avionul era franțuzesc. Compania era britanică. Patronul companiei – grec. În avion: 95% români neaoși, printre care unul cherchelit și cu chef de vorbă.

Am decolat cu 40 de minute întârziere. Am ajuns la Madrid tot cu 40 de minute întârziere, după cel mai drept zbor pe care l-am făcut în viața mea. Avionul a decolat de pe Otopeni pe pista 24 și nu a virat nici stânga, nici dreapta timp de 3 ore. La Madrid, a mers drept înainte și s-a pus pe pistă fără niciun viraj.

easyJet operează numai de pe Terminalul 1 al Aeroportului Madrid Barajas. Ăsta e un mare avantaj pentru cei grăbiți, întrucât ieșirea este imediat după banda de bagaje. Cine-a mai fost prin Barajas cu alte companii (vezi Tarom) știe că aeroportul e imens și că, pentru a te mișca dintr-un terminal într-altul, trebuie să treci prin lifturi, scări rulante și trenuri timp de cel puțin o jumătate de oră.

Cazarea

La aeroport m-a așteptat shuttle-ul hotelului unde îmi făcusem rezervare: Clement Barajas. 4 stele, la 2.3 kilometri de Aeroport, cea mai bună soluție dacă ajungeți în Madrid și trebuie să înnoptați undeva înainte de a zbura mai departe.

Hotelul e curat, cu ștaif și, dacă-l rezervați pe Booking.com, scoateți camera dublă la 80 de euro. Prețul de listă afișat la recepție este de 3 ori mai mare. În banii aștia intră transferul la și de la aeroport și internet wireless. Micul dejun – nu.

Alte chestii

După ce-am ajuns la hotel, am vrut să beau și eu o bere, ca românul. Ghinion. În Madrid (și, presupun, și în alte orașe spaniole), comercializarea alcoolului după ora 22.00 e interzisă. Nu era nimic deschis, cu excepția unei benzinării Repsol unde, cu chiu cu vai, mi-au dat două beri fără alcool.

Am oprit la un bancomat să scot niște euro și m-am simțit ciudat. Aparatul afișa ca opțiuni 5 dialecte din Spania, Engleza și Româna!

Mâine la prânz pornesc mai departe, spre Marrakech. La Riad Sefia (unde o să mă cazez) zice că exista wireless. Deci mâine vă scriu din nou, de pe un alt continent.