. Oana Deac. Eat. Paint. Love. Trei ani în Bali și un vis împlinit.)
Anja, o fostă colegă de birou care plecase de la TH și se făcuse life coach mi-a trimis într-o zi un mail. Mi-am dat seama că asta îmi trebuie: cineva care să-mi apese butoanele și să-mi deschidă ușile ferecate din suflet și din minte.
Anja m-a scanat, mi-a căutat esența. După primele două ședințe mi-a dat de înțeles că arta, mai ales pictura, ar putea fi lucrul care mă împlinește cu adevărat. M-am înscris la un curs de pictură intuitivă. Am fost extrem de norocoasă că cineva tocmai renunțase la curs. Am prins ultimul loc. Poate că pe mine mă aștepta.
Dansul și pictura au devenit astfel principalele mele bucurii. La slujbă mergeam ca să merg, iar între timp lucram cu Anja în a-mi găsi un sens în viață, în a-mi da seama ce vreau să fac de fapt. Dar nu puteam fi, nu puteam face, cu un job full time care îmi consuma atâtea resurse. Aveam nevoie de timp și de spațiu, undeva departe.
Puteam continua să fiu nefericită și să îmi distrug sănătatea încet și sigur. Sau puteam să-mi iau viața în mâini și să risc pentru ceva mai bun. Am decis să plec. Nu regret o secundă.
Asia.
Asia s-a strecurat ușor-ușor în gândurile mele. Cu câțiva ani în urmă îl cunoscusem pe Oliver. A fost primul om cu care am discutat despre legea atracției (The Secret), despre faptul că nimic nu e întâmplător, știi, new age stuff care la vremea aia era la mare modă. Începusem să citesc cărți pe astfel de subiecte și multe drumuri duceau către Asia. Plus că mă atrăgea ideea de exotic, de plaje albe, de lagune albastre, de vară eternă.
Am decis, deci, să plec 6 luni în Asia. Și în momentul în care am luat decizia parcă s-au schimbat toate. Nu mă mai durea nici spatele, zâmbeam mai des, nu mă mai interesau intrigile de la birou. Veneam la 9 și plecam la 5 așa cum ar fi trebuit să fac de la început.
Am ales Bali mulțumită Simonei, care m-a pus în legătură cu un beiușan, Lucian Cremeneanu, care a locuit aici și a scris și o carte despre insulă. “Welcome to my paradise” se numește. După ce am citit una, alta, mi-am făcut traseul: Amsterdam-Denpasar-Bangkok-Amsterdam. Mi-am pus o poză din Bali pe desktop și mi-am schimbat parola de la computer în ILOVEBALI.
În octombrie am plecat. Colegii mei știau deja ce planuri am și mă invidiau. “Wow, 6 luni în Asia, vrem și noi”. “Păi haideți”, le răspundeam, “e loc pentru toată lumea”.
Părinții însă n-au fost foarte fericiți cu ideea. Nu înțelegeau ce caut eu atât de departe când am o viață minunată în Amsterdam. Ei…
Un semn divin.
Primul șoc plăcut la aterizarea în Bali a fost mirosul acela amestecat de bețișoare parfumate, orez fiert și aer umed, miros pe care n-o să-l uit niciodată și pe care îl caut cu disperare de câte ori revin aici, chiar dacă între timp nu-l mai simt atât de pregnant. M-am obișnuit cu el.
Al doilea șoc, nu la fel de plăcut, l-am trăit a doua zi dimineață. Un cutremur de 6,9 grade m-a trezit din somn. Imediat au început să curgă telefoanele dinspre Europa, se vorbise la știri despre eveniment.
Am urmat un program de două săptămâni de detox & rejuvenation. Am început să-mi revin, să văd lumea altfel. Aveam deja prieteni în Ubud, de zici că trăisem acolo o viață întreagă. Oameni cu povești similare, plecați de acasă să găsească altceva, să se vindece de te miri ce…spate, suflet, cap…Atunci am cunoscut-o pe Angela, o fată din Columbia, care începuse să lucreze deja cu un pictor local. M-a întrebat dacă nu vreau să pictez și eu cu ea. Îți dai seama că am spus un DA cât mine de mare.
Ne-am mutat împreună și ne-am pus pe treabă. Pictam dimineața și seara, în fiecare zi. Două luni de zile am făcut asta și eram nemaipomenit de fericită. Când nu pictam făceam yoga, și la studio și acasă. Așa ne-a venit ideea unei afaceri. Ce-ar fi să construim un spațiu unde să ținem cursuri de pictură și de yoga?
Am decis să începem proiectul în martie, după ce se întorcea ea din Europa. Eu am plecat un pic până în Australia, să o văd pe Simona, și apoi în Thailanda. Dar ceva mă chema înapoi în Bali.
Angela m-a anunțat că și-a schimbat planurile, deși începusem deja să caut teren și constructori pentru studio. Eu eram cu business plan-ul și cu implementarea, ea era cu banii. Nu puteam face nimic dacă nu se întorcea. Aveam zborul de retur la Amsterdam într-o săptămână. Trebuia să decid: îmi extind viza de Indonezia sau mă întorc în Europa? De întors nu m-aș fi întors, evident, dar cum să fac să rămân? Banii se duceau și ei, deși mai aveam destui pentru aproape un an în Asia. Am decis să schimb biletul de avion, în ideea că ceva-ceva o să se întâmple. Și s-a întâmplat.
Comentarii - 28 Comentarii
Lasă un comentariu
Wow!!! Am citit povestea pe nerasuflate. O sa te urmaresc Oana, sper sa evoluezi in continuare spre ceea ce-ti doresti sa evoluezi. Salutari de la o alta Oana, o alta hunedoreanca…
Merci Oana! Oare ne cunoastem?:O)
Am citit primele 3 pagini in cateva minute. Apoi am inceput sa incetinesc, mai aveam doar doua. Este cel mai fain episod din serie. Sau doar preferatul meu.
Mario, multumesc! Putin cu intarziere:O)
O poveste de viata foarte bine scrisa, care inspira. Intr-o perioada in care viata pare sa ma indemne sa fac compromisuri, Oana imi da speranta ca intr-o zi imi voi putea urma visul…
Niciodata nu este prea tarziu:O) Multumesc!
Servus, Oana, as vrea sa te felicit pentru alegerile pe care le faci din inima… In primele pagini ale relatarii tale, ai pomenit de numele Lucian, un pasager care a fost pe cursa de Singapore- Bali acum multi ani in urma si care mi- a dat cartea scrisa chiar de el. Prin ceea ce citesc acum, mi se pare ca lucrurile se leaga. Am fost stewardess la Qatar Airways, acum lucrez pentru Etihad, si nu dupa multe incercari si intalniri cu persoane “initiate” in a- mi face calea cunoasterii Mai usoara, stiu ca Mai devreme sau Mai tarziu ca veni si momentul Bali pentru mine. As vrea daca se poate sa- I transmiti adresa mea de mail lui Lucian, am pierdut contactul lui si nu am apucat sa- I scriu niciodata. E o intentie bazata doar pe apropierea catre oameni pe care acel “avant” si forta te poarta parca pe val spre locuri unde stii ca apartii sau ca ai fost intr- o viata anterioara. Ma bucura mult faptul ca nimic nu e intamplator, iar faptul ca la Ora asta tarzie Iti citesc povestea, in loc sa dorm pentru cursa de maine spre Geneva, e inca un semn ca sunt “voci” care trebuie ascultate! Iti multumesc mult si sper sa ne cunoastem candva! Cu drag, Sorina Stanciu
Sorina draga imi cer scuze pentru raspunsul intarziat…atat de intarziat:O( Din pacate eu nu am mai primit notificari de la acest articol, nu stiu de ce. Mama mi-a mentionat de aceste mesaje acum cand am revenit in tara.
Am vorbit cu Lulu si i-am spus de tine, am directionat articolul spre el. Il poti gasi si pe FB cu numele de Lucian Cremeneanu.
Daca ajungi prin Bali, te astept la o cafea. Ma poti gasi pe FB cu Oanameans.
Numai bine!
Oana
Hey! Ce poveste de viata interesanta. Mi-a placut mult ce am citit Oana. Partea cu luat viata in maini, punct si de la capat. Astea sunt adevaratele modele de urmat: cand nu iti place ceva – schimba, arata timp cat sta in puterea ta si e vorba de viata ta. Iti urez mult succes in continuare.
Laura, iti multumesc si scuze pentru reactia intarziata. Daca ne complacem in viata intr-o situatia si doar ne plangem de ea, nu rezolvam nimic, nu?:O)
ciao
Fascinanta povestea, de aproape 12 ani calatoresc, am fost in 53 de tari pana acum, inclusiv Bali. Si eu incerc uneori sa-mi gasesc propriul drum, dar mai am pana acolo. Asia e fascinanta, Bali e un mic paradis, foarte diferit de europa. Sper sa reuseti in tot ceea ce iti propui.
Mihai iti multumesc! Clatoriile sunt cele mai bune modalitati de a ne deschide mintile si orizonturile. Tot inainte:O)
I love Bali!
Am citit tot! Plang in hohote cu zambetul larg pe fata! Felicitari suflet fericit!
Andra, ma bucur nespus ca ti-a placut si sper te-a inspirat povestea mea. Plansul si rasul sunt doua modalitati extraordinare de deblocare si curatare a sufletului….mai ales combinate:O) Te imbratisez si scuze de reactia intarziata
Wow si din partea mea. O poveste fantastica si care continua. Un exemplu, nici nu stiu daca sa spun daca de urmat sau de evitat. Bineinteles, fiecare capitol are intelesurile lui. Faina experienta.
Mihai, tot ce evitam in viata este datorita fricii, care are si ea foarte multe variante si intelesuri. Cand ne facem prieteni cu propria frica suntem liberi. Asta inseamna la mine libertate…..nu sunt inca colo 100%, dar cu siguranta pe drumul cel bun… 89%:O)
Ma bucur ca ti-a placut povestea mea si iti multumesc ca ai citit-o. ciao:O)
Bună Oana,
Povestea ta mi-a bucurat sufletul! E minunat ca te-ai descoperit pe Tine Însăți, iar tu ești un suflet frumos!
Cu drag, Gabriela
…o altă hunedoreancă 😉
Gabriela, multumesc pentru mesaj si vorbele frumoase!
Pai in judetul Hunedoara, pai in judetul Hunedoara….nu stiu daca stii cantecul:O)
ciao
Interesant dar cand vine varsta a treia de unde vin banutii? E frumos sa traiesti momentul dar in problemele de viata uneori e nevoie si de ratiune mai multa, de a gandi si in perspectiva.
Multumesc pentru mesaj Gigi!
Desigur, perspectiva este importanta, insa a trai in prezent concentrandu-ne doar asupra aspectelor materiale si ale viitorului nu prea are mult sens, parerea mea, pentru ca pierdem tot ce este important si frumos in viata in prezent. Orice clipa ne poate schimba cursul vietii.
Eu sunt pozitiva si convinsa ca daca ma concentrez mai mult pe ceea ce imi place si persist in asta, chiar daca banii nu vin acum multi, cu timpul o sa vina si banii se vor aduna pentru batraneti si vor fi mai dulci, decat cei adunati doar in ideea de a-i avea la batraneti, dupa ani si ani de munca de 10 ore pe zi si nimic altceva.
Sper sa reusesc chiar si la 80 de ani sa fiu implicata in proiecte artistice care sa imi asigure un trai decent si sunt convinsa ca asa o sa fie:O)
Toate cele bune!
Foarte frumoasa povestea. Am citit, am admirat, am rezonat. Si mi-ar placea la nebunie sa pictam impreuna intr-o zi insorita 🙂 Toate bune! Cu drag, Monica (din Deva, ca sa vezi, ce mica e lumea)
Monica, multumesc mult! Da si eu sper sa putem picta impreuna intr-o zi:O)
Eu am avut o prietena foarte buna la scoala de arte in Deva. Am corespondat cu ea ani de zile, Anca era numele ei, ne-am cunoscut intr-o tabara la Navodari unde de fapt profesorul ei mi-a sugerat sa merg la arte….de atunci mi-a intrta in cap pictura:O)
Nu mai stiu de ea nimci si nici cum as putea-o regasi, dar mi-ar face mare placere sa stiu de ea….nu imi amintesc din pacat enumele de familie
Probabil ca au trecut peste 25 de ani de cand nu te-am mai vazut, dar
povestea ta m-a incantat si ma bucur pentru tine. Daca vei reveni in Romania
poate vei trece si pe la noi. Iti dorim sa a-i parte de viata pe care ti-o doresti.
Unchiu Nelu ma bucur asa de mult ca ne-am revazut zilele trecute din intamplare. Ce mica este lumea!
Nu cred ca mai ajungem pana la urma la Lugoj ca e masina in service:O(
Va imbratisez pe toti cu drag si sper sa ne revedem data viitoare cand sunt in tara! Saluari lui Sergiu si Virgil si tusa Ruja. va pup
Asa sa fie. Sper sa ne vedem data viitoare. CU bine
Nelu
superb. ma pregatesc sa vin in bali si parca timpul se dilata si nu mai vine ziua aceea in care sa incep sa fac bagajul. ma reintorc in ubud 🙂 ce poate fi mai frumos!?!
O POVESTE MINUNATĂ.FELICITĂRI OANA!SPER DIN SUFLET SĂ AI SUCCES ŞI SĂ REUŞEŞTI ÎN TOT CEEA CE ÎNTREPRINZI.PUPICI DIN HUNEDOARA.
[…] Mai multe despre aventura Oanei poti citi aici […]