. Oana Deac. Eat. Paint. Love. Trei ani în Bali și un vis împlinit.)
A urmat o altă meditație de o oră în care ea stătea pe un jilț în fața mea, iar eu eram întinsă pe jos, cu ochii închiși. Parcă eram legată la o priză, așa simțeam cum urcă energia în mine. La un moment dat am fost sigură că m-a prins de mână și că-mi transmite ea energie, dar când am deschis ochii am văzut că nu se mișcase de la locul ei.
Ușor înfricoșător, dar tototdată plăcut, tangibil. A fost pentru prima dată când am simțit că ceva puternic, concret s-a întâmplat în corpul meu, ca și cum mi-ar fi schimbat cineva tot sângele rău cu sânge bun, curat.
Visul este primul pas spre realitate.
După cele două vizite la preoteasă n-am fost bună de nimic. Am dormit trei zile, n-am ieșit nicăieri. Dar a treia zi dimineața am fost ca scoasă din cutie. M-am trezit cu un chef de viață și cu o energie fantastice. Nu am pus mâna nici pe telefon, nici pe laptop, ca să nu-mi contaminez energia. Am făcut 15 minute de meditație, un pic de yoga, apoi mi-am luat carnetul de desen și am început să trag niște linii, cum îmi venea, fără să gândesc prea mult. Am reluat rutina asta în fiecare dimineață vreme de o lună.
Pe urmă am pus caietul deoparte și, după încă o lună, l-am deschis și m-am uitat la fiecare desen. Încetul cu încetul am început să văd povești care, puse cap la cap, alcătuiau de fapt povestea mea. Din copilărie până la plecarea în Bali toate erau acolo, codificate în liniile acelea. Mi-am dat seama că totul a fost de fapt un exercițiu spiritual care m-a conectat cu cea mai ascunsă parte a mea, permițându-mi acces la stări și amintiri profunde.
Am luat desenele și m-am apucat să le aștern pe pânză. A fost mai degrabă un proces meditativ, care m-a pus din nou față în față cu mine și m-a provocat să fiu sinceră. A rezultat seria Stories in Stripes pe care am prezentat-o la expoziție, câteva luni mai târziu. Vezi cum s-au legat toate?
După întâlnirea cu preoteasa au urmat câteva luni de urcare continuă, inspirație pentru pictură, un job part-time ideal, dans cât cuprinde, iubire. Toate s-au întâmplat cu viteza luminii. Aveam zilele pline ochi, toate îmi mergeau ca pe roate, eram dusă de un val invizibil care mă împingea de la spate. Parcă nu făceam niciun efort și totul îmi ieșea perfect. Mă și speriasem la gândul că e prea bine să fie adevărat și că într-o zi totul se va prăbuși.
Expoziția din septembrie a fost un moment extraordinar pentru mine. Magic. A fost o expoziție comună, alături de Suta, un pictor local cu care am lucrat adesea. Au venit toți prietenii mei și au fost încântați de ce au văzut. Îți dai seama că m-au uns pe suflet prezența lor, complimentele, faptul că există oameni care-mi înțeleg arta. E un lucru mare pentru mine, o realizare fantastică, un vis pe care acum câțiva ani nici n-aș fi îndrăznit să-l am. Dar uite, odată ce începi să visezi ești mai aproape de realizare, de realitate dacă vrei. Cu asta începe: visează.
Am avut destule momente grele în acești 3 ani. Dar am primit de fiecare dată ajutor. De la familie, de la prietenii minunați pe care mi i-am făcut aici sau în alte locuri ale lumii. Am învățat că a cere ajutor nu este o slăbiciune, ci ceva foarte omenesc. Fragilitatea e un lucru frumos. Dacă toți am fi mai deschiși la inimă și am exprima ceea ce ne dorim și ce putem oferi, fără să încercăm să părem OK, fără să pretindem că suntem altcineva decât suntem, am fi foarte fericiți. Ah, pe subiectul ăsta aș putea spune multe…Dar tu ai un avion de prins.
Picturile Oanei Deac pot fi admirate pe site-ul OanaMeans sau pe pagina de Facebook.
Celelalte povești și personaje din seria “Duși de-acasă” sunt aici.
Comentarii - 28 Comentarii
Lasă un comentariu
Wow!!! Am citit povestea pe nerasuflate. O sa te urmaresc Oana, sper sa evoluezi in continuare spre ceea ce-ti doresti sa evoluezi. Salutari de la o alta Oana, o alta hunedoreanca…
Merci Oana! Oare ne cunoastem?:O)
Am citit primele 3 pagini in cateva minute. Apoi am inceput sa incetinesc, mai aveam doar doua. Este cel mai fain episod din serie. Sau doar preferatul meu.
Mario, multumesc! Putin cu intarziere:O)
O poveste de viata foarte bine scrisa, care inspira. Intr-o perioada in care viata pare sa ma indemne sa fac compromisuri, Oana imi da speranta ca intr-o zi imi voi putea urma visul…
Niciodata nu este prea tarziu:O) Multumesc!
Servus, Oana, as vrea sa te felicit pentru alegerile pe care le faci din inima… In primele pagini ale relatarii tale, ai pomenit de numele Lucian, un pasager care a fost pe cursa de Singapore- Bali acum multi ani in urma si care mi- a dat cartea scrisa chiar de el. Prin ceea ce citesc acum, mi se pare ca lucrurile se leaga. Am fost stewardess la Qatar Airways, acum lucrez pentru Etihad, si nu dupa multe incercari si intalniri cu persoane “initiate” in a- mi face calea cunoasterii Mai usoara, stiu ca Mai devreme sau Mai tarziu ca veni si momentul Bali pentru mine. As vrea daca se poate sa- I transmiti adresa mea de mail lui Lucian, am pierdut contactul lui si nu am apucat sa- I scriu niciodata. E o intentie bazata doar pe apropierea catre oameni pe care acel “avant” si forta te poarta parca pe val spre locuri unde stii ca apartii sau ca ai fost intr- o viata anterioara. Ma bucura mult faptul ca nimic nu e intamplator, iar faptul ca la Ora asta tarzie Iti citesc povestea, in loc sa dorm pentru cursa de maine spre Geneva, e inca un semn ca sunt “voci” care trebuie ascultate! Iti multumesc mult si sper sa ne cunoastem candva! Cu drag, Sorina Stanciu
Sorina draga imi cer scuze pentru raspunsul intarziat…atat de intarziat:O( Din pacate eu nu am mai primit notificari de la acest articol, nu stiu de ce. Mama mi-a mentionat de aceste mesaje acum cand am revenit in tara.
Am vorbit cu Lulu si i-am spus de tine, am directionat articolul spre el. Il poti gasi si pe FB cu numele de Lucian Cremeneanu.
Daca ajungi prin Bali, te astept la o cafea. Ma poti gasi pe FB cu Oanameans.
Numai bine!
Oana
Hey! Ce poveste de viata interesanta. Mi-a placut mult ce am citit Oana. Partea cu luat viata in maini, punct si de la capat. Astea sunt adevaratele modele de urmat: cand nu iti place ceva – schimba, arata timp cat sta in puterea ta si e vorba de viata ta. Iti urez mult succes in continuare.
Laura, iti multumesc si scuze pentru reactia intarziata. Daca ne complacem in viata intr-o situatia si doar ne plangem de ea, nu rezolvam nimic, nu?:O)
ciao
Fascinanta povestea, de aproape 12 ani calatoresc, am fost in 53 de tari pana acum, inclusiv Bali. Si eu incerc uneori sa-mi gasesc propriul drum, dar mai am pana acolo. Asia e fascinanta, Bali e un mic paradis, foarte diferit de europa. Sper sa reuseti in tot ceea ce iti propui.
Mihai iti multumesc! Clatoriile sunt cele mai bune modalitati de a ne deschide mintile si orizonturile. Tot inainte:O)
I love Bali!
Am citit tot! Plang in hohote cu zambetul larg pe fata! Felicitari suflet fericit!
Andra, ma bucur nespus ca ti-a placut si sper te-a inspirat povestea mea. Plansul si rasul sunt doua modalitati extraordinare de deblocare si curatare a sufletului….mai ales combinate:O) Te imbratisez si scuze de reactia intarziata
Wow si din partea mea. O poveste fantastica si care continua. Un exemplu, nici nu stiu daca sa spun daca de urmat sau de evitat. Bineinteles, fiecare capitol are intelesurile lui. Faina experienta.
Mihai, tot ce evitam in viata este datorita fricii, care are si ea foarte multe variante si intelesuri. Cand ne facem prieteni cu propria frica suntem liberi. Asta inseamna la mine libertate…..nu sunt inca colo 100%, dar cu siguranta pe drumul cel bun… 89%:O)
Ma bucur ca ti-a placut povestea mea si iti multumesc ca ai citit-o. ciao:O)
Bună Oana,
Povestea ta mi-a bucurat sufletul! E minunat ca te-ai descoperit pe Tine Însăți, iar tu ești un suflet frumos!
Cu drag, Gabriela
…o altă hunedoreancă 😉
Gabriela, multumesc pentru mesaj si vorbele frumoase!
Pai in judetul Hunedoara, pai in judetul Hunedoara….nu stiu daca stii cantecul:O)
ciao
Interesant dar cand vine varsta a treia de unde vin banutii? E frumos sa traiesti momentul dar in problemele de viata uneori e nevoie si de ratiune mai multa, de a gandi si in perspectiva.
Multumesc pentru mesaj Gigi!
Desigur, perspectiva este importanta, insa a trai in prezent concentrandu-ne doar asupra aspectelor materiale si ale viitorului nu prea are mult sens, parerea mea, pentru ca pierdem tot ce este important si frumos in viata in prezent. Orice clipa ne poate schimba cursul vietii.
Eu sunt pozitiva si convinsa ca daca ma concentrez mai mult pe ceea ce imi place si persist in asta, chiar daca banii nu vin acum multi, cu timpul o sa vina si banii se vor aduna pentru batraneti si vor fi mai dulci, decat cei adunati doar in ideea de a-i avea la batraneti, dupa ani si ani de munca de 10 ore pe zi si nimic altceva.
Sper sa reusesc chiar si la 80 de ani sa fiu implicata in proiecte artistice care sa imi asigure un trai decent si sunt convinsa ca asa o sa fie:O)
Toate cele bune!
Foarte frumoasa povestea. Am citit, am admirat, am rezonat. Si mi-ar placea la nebunie sa pictam impreuna intr-o zi insorita 🙂 Toate bune! Cu drag, Monica (din Deva, ca sa vezi, ce mica e lumea)
Monica, multumesc mult! Da si eu sper sa putem picta impreuna intr-o zi:O)
Eu am avut o prietena foarte buna la scoala de arte in Deva. Am corespondat cu ea ani de zile, Anca era numele ei, ne-am cunoscut intr-o tabara la Navodari unde de fapt profesorul ei mi-a sugerat sa merg la arte….de atunci mi-a intrta in cap pictura:O)
Nu mai stiu de ea nimci si nici cum as putea-o regasi, dar mi-ar face mare placere sa stiu de ea….nu imi amintesc din pacat enumele de familie
Probabil ca au trecut peste 25 de ani de cand nu te-am mai vazut, dar
povestea ta m-a incantat si ma bucur pentru tine. Daca vei reveni in Romania
poate vei trece si pe la noi. Iti dorim sa a-i parte de viata pe care ti-o doresti.
Unchiu Nelu ma bucur asa de mult ca ne-am revazut zilele trecute din intamplare. Ce mica este lumea!
Nu cred ca mai ajungem pana la urma la Lugoj ca e masina in service:O(
Va imbratisez pe toti cu drag si sper sa ne revedem data viitoare cand sunt in tara! Saluari lui Sergiu si Virgil si tusa Ruja. va pup
Asa sa fie. Sper sa ne vedem data viitoare. CU bine
Nelu
superb. ma pregatesc sa vin in bali si parca timpul se dilata si nu mai vine ziua aceea in care sa incep sa fac bagajul. ma reintorc in ubud 🙂 ce poate fi mai frumos!?!
O POVESTE MINUNATĂ.FELICITĂRI OANA!SPER DIN SUFLET SĂ AI SUCCES ŞI SĂ REUŞEŞTI ÎN TOT CEEA CE ÎNTREPRINZI.PUPICI DIN HUNEDOARA.
[…] Mai multe despre aventura Oanei poti citi aici […]