Duşi de-acasă (ep. 3, partea a II-a): Chef Tummy. Toată viaţa am să învăţ.

Într-o zi am avut ocazia să particip la o conferinţă a lui Jim Rogers. Spunea el că, în secolul XIX, Anglia oferea cele mai bune condiţii pentru un bărbat tânăr, dornic de succes şi dispus să muncească. Începea revoluţia industrială, care a atras după sine o revoluţie a culturii şi mentalităţilor. Apoi, la începutul secolului XX, America a luat locul Angliei. În fine, secolul XXI, spune Jim Rogers, e secolul Asiei. Europa şi America s-au osificat. Asia e o lume proaspătă, unde se întâmplă multe lucruri şi apar infinite oportunităţi pentru un individ energic şi plin de idei.

Teoria lui Jim Rogers mi-a dat de gândit. Voiam să mă deschid spre alte orizonturi, să încerc lucruri noi, să îmi urmez pasiunile. Asia părea terenul perfect pentru mine nu doar din prisma oportunităţilor de piaţă, ci şi a artei culinare.

După conferinţă, m-am dus la Jim Rogers şi i-am povestit despre pasiunile şi dorinţele mele, întrebându-l ce sfat îmi dă. Mi-a zis: „William, what’s wrong with you? Why do you still work in a bank? Go see the world!”

Şi de ce, din toată Asia, te-ai oprit în Thailanda?

Am fost în China, în Japonia, în India, Malaezia, Singapore şi Taiwan, dar Thailanda era exact ceea ce-mi trebuia. Thailanda oferea amestecul perfect de ingrediente şi mirodenii pentru un om ca mine. Am zis: gata, mă mut în Thailanda şi învăţ să gătesc!

Poţi să-mi spui cu câţi bani ai venit?

Îmi pare rău, nu pot răspunde la această întrebare.

Te întreţii din lecţiile de thai cooking?

Nu pot răspunde la această întrebare; aş încălca regulile angajatorului.

Bine. Atunci povesteşte-mi cum a fost începutul aventurii tale în Thailanda

În primele două săptămâni am mers la Samui Institute of Culinary Arts pentru un curs intensiv. Apoi am venit în Koh Phangan şi m-am cazat chiar alături, la Papaya Bungallows. Aveam o colibă fără apă caldă, fără ventilator, strictul strictului necesar, dar eram fericit. Voiam să învăţ mai multe despre bucătăria thailandeză. Cursul abia îmi deschisese apetitul.

Într-o zi, plimbându-mă pe plajă, l-am cunoscut pe Domnul Aow, proprietarul resortului unde am astăzi şcoala de thai cooking. Ne-am împrietenit. Povestindu-i despre pasiunea mea pentru bucătăria thailandeză, într-un final m-a lăsat să intru în bucătăria resortului lui şi mi-a făcut cunoştinţă cu Mătuşa Dam, bucătăreasa. Mătuşa Dam – Domnul s-o ţină sănătoasă – a fost primul meu maestru. De la ea am învăţat o mulţime de secrete pe care n-o să le găseşti în cărţile de bucate. Mătuşa Dam găteşte mâncare thailandeză adevărată.

Cum te înţelegeai cu Mătuşa Dam? Vorbeai deja limba?

A, nu, nu încă. Stăteam cu două ghiduri de conversaţie pe masă, adesea trebuia să apelez la un translator. Nu doar că nu ştiam limba, dar Mătuşa Dam vorbea cu acel accent sudic – Paasa Koh – pe care ţi-e imposibil să-l înţelegi dacă nu eşti de prin partea locului. Plus că sudicii tind să reducă orice propoziţie la esenţă.

Să-ţi dau un exemplu: dacă la Bangkok ai zice „acesta este prietenul meu venit din Koh Phangan”, aici zici “prieten meu Phangan”. Uite, şi numele resortului unde suntem acum e prescurtat: din Haad Salaad l-au făcut Haadlad.

Deci nu, nu vorbeam încă limba. Învăţasem câteva cuvinte, mai ales din zona culinară, dar nu stăpâneam tonurile. Şi ştii, dacă nu pui tonul care trebuie, schimbi complet sensul cuvântului. Evident, sfârşeşti prin a spune prostii.

În thailandeză, cuvântul pentru aproape e klai. Cuvântul pentru departe e tot klai, dar cu alt ton. Dacă vrei să ceri direcţii pe drum, e esenţial să le poţi deosebi, altfel sfârşeşti în haos.

Cuvântul pentru frumos e sooay. La fel şi pentru blestemat/nenocoros. Primei thailandeze căreia am vrut să-i fac un compliment i-am zis de fapt…blestemato care eşti, femeie fără noroc care eşti. Nu-i spui aşa ceva unui thailandez. Norocul e foarte important în ţara asta.

Dar incidentul care m-a determinat să mă apuc serios de studiu s-a întâmplat într-o zi, la piaţă. Am cerut o legătură de banane şi toată piaţa a început să râdă în hohote. Între banană şi penis e doar o mică diferenţă tonală. Am plecat la Chiang Mai, m-am înscris la AUA şi mi-am luat cea mai severă profesoară posibilă. După 6 luni m-am întors la piaţă în Koh Phangan şi am cerut din nou banane. De data asta n-a mai râs nimeni. Vorbeam corect.

Povesteşte-mi un pic despre călătoria ta culinară

Luasem decizia de a face un tur culinar pe motocicletă în jurul Thailandei încă din ziua când aflasem povestea lui Jim Rogers. La sfârşitul lui 2006 eram pregătit: vorbeam cât de cât limba şi aveam noţiuni serioase de thai cooking.