Duşi de acasă (ep. 4): Michael Pritzke a.k.a. Mr. Campfire: Toate au timpul lor.

August 1961, Moscova – Berlin

Nichita Hruşciov, prim-secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, îşi cheamă asistentul.

–  Fă-mi legătura cu Ulbricht.
–  Imediat, tovarăşe secretar general.

30 de secunde mai târziu, Walter Ulbricht, liderul Germaniei Democrate, tremură la celălalt capăt al firului.

–  Să trăiţi, tovarăşe secretar general.
–  Să trăiesc. Ascultă, tovarăşe Ulbricht am o idee.
–  Abia aştept s-o aud, tovarăşe Hruşciov.

Picături plumburii de sudoare apar pe fruntea neamţului. Ideile tovarăşului Hruşciov nu se discută.

–  Tovarăşe Ulbricht, cred că Berlinul ar avea nevoie de un zid.

Iulie 1989, Republica Democrată Germană, la graniţa cu Austria

Cetăţeanul Michael Pritzke, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Dresda, RDG, de meserie constructor de acoperişuri, face autostopul în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat către Austria, cu destinaţia finală RFG. Cetăţeanul vrea să trăiască în lagărul capitalist, aşa numita „lume liberă”.

Spre lauda lor, şoferii care treceau pe drum în după-amiaza aceea au dovedit un comportament cetăţenesc exemplar, descurajându-i tânărului Pritzke avântul antipatriotic. Elementul, că altfel nu putem să-i spunem, înnoptează în tufişurile de pe marginea şoselei, iar a doua zi se întoarce în câmpul muncii de la Dresda.

August 1989, Ungaria, la graniţa cu Austria

Dar nu pentru mult. Două luni mai târziu, numitul Pritzke este oprit la graniţa ungaro-austriacă şi interogat în cazarma unităţii de grăniceri. Scapă cu avertisment. Conform legilor în vigoare, la următoarea abatere, acest trădător al celor mai înalte idealuri ar înfunda puşcăria.

Septembrie 1989, RFG

Michael profită de deschiderea graniţelor între RDG şi RFG şi pleacă la Solingen, unde-şi găseşte de lucru într-un la minor. Pardon, într-un laminor.

Două luni mai târziu, prin spărturile din Zidul Berlinului, libertatea începe să curgă către Est. Luat de viitură, Michael se întoarce la Dresda pentru a pune umărul la edificarea capitalismului în Germania unită.

Iulie 1996, Dresda

Dacă, indiscreţi, am scotoci în servieta de pe scaunul din dreapta al Citroenului CV2 care se îndreaptă spre marginea oraşului am descoperi, printre planuri şi tabele, o diplomă proaspătă de inginer constructor.

Michael Pritzke e acum şef de şantier pentru compania bavareză Voss & Braue. Primul său proiect – un showroom Citroen. Michael zâmbeşte, maşinuţa parcată în norul de praf al şantierului zâmbeşte şi ea. Munca e uşoară, banii sunt puţini, viaţa e frumoasă. Pe bancheta din spate vedem o chitară, la care omul nostru zdrăngăne pe malul Elbei, între două şedinţe cu macaragiii.

Dresda, cinci ani mai târziu

Reprezentanţele auto se înşiră strălucitoare la ieşirea din oraş. Citroen, Renault, Audi, ca să le pomenim doar pe cele ridicate sub şefia de şantier a personajului nostru principal. Pe terenurile virane s-au ridicat cartiere de locuinţe, mall-uri, clădiri de birouri.

Voss & Braue şi-a încheiat misiunea civilizatoare. Compania închide filiala din Dresda şi porneşte spre tărâmuri virgine. La fel ca mii de alţi lucrători în construcţii, Michael îşi pierde slujba. În Germania de Est, edificarea capitalismului a luat sfârşit.

Iulie 2002, Dresda

Berliner Mauer a căzut demult, dar alte mii de ziduri se înalţă în locul lui. După o şcoală profesională şi o facultate absolvite, după două încercări zadarnice de a fugi în Vest, după 12 ani petrecuţi pe acoperişuri, în şantiere şi la bordul aceluiaşi bătrân CV2, după un an de bătut la porţi închise, Michael Pritzke e în continuare şomer. Diploma de inginer constructor nu-i mai foloseşte la nimic.