Duşi de acasă (ep. 4): Michael Pritzke a.k.a. Mr. Campfire: Toate au timpul lor.

Am trăit momente foarte frumoase pe stradă. Într-o zi – eram în Lepzig – prin nu ştiu ce minune cântarea mea s-a transformat într-un adevărat concert. Se strânseseră 500 de oameni în jurul meu. A venit şi un car de televiziune care a transmis în direct. Nu-mi venea să cred.

Faci asta de 8 ani. S-a schimbat in vreun fel lumea?

Să ştii că da. În primii ani oamenii parcă aveau mai mult timp şi mai multă poftă de muzică. Stăteau în faţa mea două-trei melodii şi ascultau. Acum sunt mai grăbiţi. Trec pe lângă mine, pun nişte bani în cutie, dar nu mai stau să se bucure de muzică. La minor, Fa major 7.

Like a Hobo

Există o legătură între muzică şi călătorii?

Sigur că da. Ambele sunt expresii ale libertăţii şi dorinţei de a întâlni oameni. Când eşti trist, când te simţi înconjurat, fără ieşire, iei chitara în mâini şi te eliberezi. Călătoriile m-au învăţat multe despre muzică, despre ce cântece fac oamenii fericiţi, despre cum trebuie să te raportezi la publicul tău pentru a-l face să vibreze, să înţeleagă şi să iubească muzica. Nu mai spun că, în fiecare loc unde merg, aflu de cântece noi, pe care mi le adaug în repertoriu. De la tine am învăţat-o pe-asta: Si minor.

I don’t care
If it weights a ton
As long as you and I are here
Put it there.

Ai călătorit mult?

Toată viaţa mi-am dorit să pot călători. De aceea am şi încercat să fug în RFG. Voiam libertate. Ţin minte, când am ajuns într-un final în Germania de Vest în toamna lui ’89, m-am dus la Ambasada Canadei şi am aplicat pentru cetăţenie. Cu un paşaport canadian în buzunar aş fi putut călători oriunde în lume. S-au uitat la mine luuung: bani aveţi? Nu prea. Engleză ştiţi? Mai deloc pe vremea aia. Şi de ce vreţi să deveniţi cetăţean canadian? Ca să văd lumea. Respins.

În ’91 am făcut prima călătorie adevărată. Am plecat din Germania spre Grecia împreună cu Andre, Jurgen, Tom şi Sven, într-un microbuz Barkas. Am traversat şi România, ţin minte că am dormit o noapte la Arad, apoi am luat-o de-a lungul Dunării până la graniţa cu Bulgaria. Când am ajuns în Grecia, maşina s-a stricat. Dar Sven luase cu el un motor şi o cutie de viteze în plus. Băiat deştept, ştia că nu poţi să te bazezi pe tehnologia redegistă.

Am fost apoi în Mexic, în Statele Unite, în Paraguay, în Africa de Sud. Dar în fiecare an vin în Koh Phangan, stau pe aceeaşi plajă, dorm în acelaşi bungallow ca acum 4 ani.

Pentru cetăţenie m-am răzbunat când am luat-o pe Legend. E fabricată în Canada. Am Canada mea. Sol major.

Hey, Mister Tambourine Man

Cine te-a învăţat să cânţi?

Nevoia. Mergeam adesea la petreceri la o vecină de bloc. Fata avea o chitară atârnată pe perete, dar nu ştia să cânte la ea. Niciunul dintre noi nu ştia să cânte şi era păcat de chitară să stea aşa, nefolosită. Am împrumutat-o, m-am dus acasă şi am început să zdrăngăn. Primele acorduri pe care le-am învăţat au fost Mi major şi Mi minor. Fiindcă le ştiam doar pe astea, am compus o piesă cu doar două acorduri, ca să pot cânta şi eu ceva. Am devenit cântăreţul grupului meu de prieteni. La fiecare petrecere veneam cu câteva melodii noi. Cu fiecare piesă, mai învăţam unul-două acorduri. Aveam buricele degetelor distruse, dar eram fericit că pot cânta muzica pe care o iubeam. Re major.

Norwegian Wood

Cum ai ajuns, din Michael Pritzke, Mr. Campfire?

După ce-am început să scot albume şi am devenit relativ cunoscut în Germania şi pe internet, am zis că un nume de scenă un pic mai internaţional m-ar ajuta.

Am ales Mr. Campfire pentru că, în fond, ăsta sunt: un om cântând lângă un foc de tabără. Îmi plac drumeţiile, îmi place muntele, îmi place să văd oameni adunaţi lângă foc cântând împreună. Nu e cel mai fericit nume de scenă, ştiu asta, dar mă caracterizează.

Chiar crezi că toate lucrurile au timpul lor?

Bineînţeles. Toate vin şi trec, toate se întâmplă atunci când le vine vremea. În natură şi în viaţă. A fost un timp pentru tiranie şi un timp pentru libertate, a fost un timp în care am construit ziduri şi unul în care le-am dărâmat. Toate se întâmplă atunci, exact atunci când le vine vremea. Toate au timpul lor.

Mai cânţi odată cântecul?

Sigur că da. Sol major.

Varianta de album, versurile originale şi traducerea în română le găseşti aici.