Duşi de-acasă (ep. 5): Mahmud Bangkaru. Plaja eternei reîntoarceri.

Din noapte nu lipseşte nicio stea. Valurile Oceanului Indian ţipă către cer, iar bolta le răspunde cu zurgălăi de lumină care destramă întunericul destul pentru ca mogâldeţele ghemuite în nisip să-şi vadă lungurile nasurilor în faţa minunii la care asistă. Suntem 6 români, un englez şi un indonezian, oameni în toată firea, cu slujbe şi familii, veniţi la capătul lumii doar ca să îngenunchem în faţa unei broaşte ţestoase.

Au trecut mai bine de două decenii de când făptura din faţa noastră vedea pentru prima dată lumina nopţii. Două decenii în care a colindat toate oceanele Terrei, traversând Pacificul, ocolind Capul Horn către nordul mănos al Atlanticului, coborând apoi spre coastele Africii, găsindu-şi dragostea în largul Golfului Bengal şi revenind fertilă pe plaja primordială pentru a-şi împlini datoria de mamă.

Ţestoasa călătoare a urcat ţărmul abrupt, a săpat un cuib adânc de un metru, l-a consolidat şi acum depune. Ouăle albe şi rotunde alunecă delicat, câte două, câte trei, în căuşul de nisip care le va fi pântec cald şi protector până la soroc. Mădălina, mămică şi ea, mângâie delicat carapacea ţestoasei, încercând să-i transmită puţină pace: “Hai, fată, hai, că mai e puţin.”

O seară de aprilie.

Cred că şi oamenii, asemeni ţestoaselor, păstrează inconştient – într-un sertar secret al sufletului – amintirea plajei primordiale. Altfel de unde fascinaţia misterioasă pe care o exercită asupra noastră imaginile ţărmurilor pustii şi sălbatice? Da, această plajă a eternei reîntoarceri stă ascunsă în noi de-a lungul anilor în care ne hrănim şi creştem frenetic. Şi-n clipa în care atingem un anumit prag al maturităţii spirituale, se produce acel declic intim care ne răstoarnă ireversibil perspectiva asupra vieţii şi ne fixează o destinaţie către care, vrem sau nu vrem, suntem condamnaţi să ne îndreptăm. Ne rupem de masa inertă de uscat şi devenim corăbii.

Până la 35 de ani, Carl Anders de Vos a fost un om normal. A absolvit Facultatea de Management al Relaţiilor Internaţionale, apoi a lucrat ca director de achiziţii pentru două fabrici de vopseluri. Pe 30 aprilie 1989, în timp punea ordine în documentele firmei, ceva în sufletul lui Carl a făcut clic, iar viaţa suedezului s-a umflat în pânze şi a cârmit către o insulă din Oceanul Indian, aflată la 9.000 de kilometri distanţă.

22 de ani mai târziu, managerul suedez şi-a schimbat nu doar propria viaţă, ci şi pe cea a locuitorilor arhipelagului Pulau Banyak, fie ei oameni sau broaşte ţestoase. Carl Anders de Vos a devenit Mahmud Bangkaru. Mahmud – pentru că s-a convertit la Islam, iar Bangkaru – după numele insulei căreia şi-a dedicat existenţa. Aceasta este povestea lui Mahmud, aşa cum a binevoit s-o istorisească personal. Deschidem ghilimelele.

Un vis absurd: să stau lungit pe plajă, în hamac, să beau bere şi să scriu romane.

Trăiam bine, dar mă plafonasem. Pe vremea aceea nu era nicio criză în Suedia, aveam tot ce-mi trebuia, dar voiam mai mult de la viaţă decât o grămăjoară de lucruri. M-am gândit cum ar fi să las totul baltă şi să o iau de la zero. Să-mi ofer maximum de libertate. Ce s-ar putea întâmpla?

După ce am pricocit ideea o vreme, am decis brusc să plec din Suedia. Am simţit imediat că e cel mai bun lucru pe care-l pot face pentru mine. Am vândut tot ce se putea vinde, restul am dat de pomană. Aveam în cap că trebuie să obţin libertate totală, iar aspectele materiale ale existenţei nu lasă loc pentru libertate; eşti mult prea ocupat să îngrijeşti de ceea ce ai. Mă gândeam că fiind liber, fără nicio obligaţie, o să mă pun singur în situaţii care-mi vor dicta un nou stil de viaţă. Cel vechi nu-mi aducea nicio bucurie şi pe deasupra îmi doream să trăiesc, nu să înţepenesc într-un loc.

Visul meu era să stau lungit într-un hamac pe plajă, să beau bere rece şi să scriu best-seller-uri. Acum mi-este clar că era un vis absurd. Nu poţi scrie cărţi bune în asemenea condiţii. O carte bună se scrie în gulag, pe hârtie igienică.

Naufragiatul

Am plecat din Suedia în iulie. Aveam bani cât să-mi ajungă 5 ani, cu condiţia să mă limitez la un buget de 6 dolari pe zi, care să includă totul. Îmi cumpărasem bilet doar dus până în Indonezia. Citisem mult despre Indonezia când eram puşti. Mai fusesem aici şi era ţara mea preferată. Îi iubeam pe indonezieni.