Duşi de-acasă (ep. 5): Mahmud Bangkaru. Plaja eternei reîntoarceri.

A câta oară de la capăt?

În 2006 am fost contactat de Maggie Muurmans, biolog marin specializat în ţestoase. Maggie aflase de Bangkaru şi vroia să ştie absolut toată povestea. S-a dus să vadă cu ochii ei şi, când s-a întors în Bali, m-a întrebat entuziasmată: „Mahmud, dacă găsesc finanţare, eşti dispus să o iei de la capăt?”

Aveam nevoie să fac ceva, aşa că am zis da. Mi-am sunat toţi vechii prieteni din Aceh, mi-am găsit un loc de muncă legal, iar Maggie a adus bani din sponsorizări. Ne-am apucat din nou să păzim ţestoasele. Cei care până atunci adunau ouăle pentru vânzare s-a dovedit paşnici şi înţelegători. Dar armata şi guvernul local, împreună cu poliţia ne-au făcut zile fripte. Ne-au ameninţat cu armele, pe mine şi pe Maggie şi ne-au spus „plecaţi de-aici”.

Din fericire, regentul şi guvernatorul ne-au ajutat şi susţinut, astfel că am reuşit să ne continuăm munca. Am primit ajutor financiar de la AECID (Agenţia Spaniolă de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare) pentru a construi o bază pentru paznici. Tot cu bani de la AECID am demarat şi un program de iniţiere a localnicilor în eco-turism. Am încercat să-i educăm pe oameni şi să-i încurajăm să folosească metode de pescuit mai puţin dăunătoare mediului. Am ajutat şi la dezvoltarea şcolilor locale. Totul a culminat cu Festivalul Ţestoaselor din iunie 2010, la care au participat artişti mari de la Jakarta. Cel mai cunoscut actor indonezian a devenit Ambasador al Ţestoaselor. S-au organizat competiţii sportive, jocuri şi programe culturale – tot progamul fiind creat în jurul tradiţiilor locale. A fost un mare succes, chiar dacă am cheltuit mai mult decât ne permiteau buzunarele.

Paneco, o companie din Elveţia, ne-a ajutat, acoperind circa jumătate din costurile staţiei de cercetare. Din iunie 2010 avem iarăşi mari probleme financiare, dar strângem cureaua şi reuşim să ducem mai departe proiectul şi să ajutăm în continuare şcolile din zonă. Unii dintre angajaţi nu şi-au luat salariul de 7 luni, dar nu se plâng. Oamenii sunt foarte pasionaţi de ţestoase şi loiali proiectului de conservare. Banii trec pe locul doi.

Programul de eco-turism merge mai departe. Am dezvoltat programe noi: kayaking, drumeţii prin junglă, mici croaziere, snorkeling, vizite pe insula ţestoaselor. Implicarea comunităţii locale e esenţială pentru dezvoltarea ecoturismului. Toate aceste activităţi sunt conduse nu de mine, ci de localnici, sub umbrela organizaţiei LEPuB. Eu doar îi ajut.

România este ţara noastră favorită.

Promovăm turismul pe internet şi avem noroc să ne viziteze nu doar backpackeri, ci şi grupuri mai mari de turişti. Puţini au curajul să aducă grupuri în arhipelagul Pulau Banyak. Este o destinaţie care implică multă aventură. Vremea nu poate fi controlată, iar localnicii nu au experienţa necesară pentru a lucra cu turişti. Sunt prietenoşi şi deschişi, dar nu vorbesc engleza şi nu înţeleg întotdeauna ce-şi doreşte un vizitator străin. Din orice alt punct de vedere, Pulau Banyak este Paradisul.

Tu şi Elena sunteţi adevăraţi pionieri în organizarea de ture în Pulau Banyak. Deja aţi traversat mlaştinile râului Alas-ului şi tot arhipelagul Banyak de 4 ori, pentru a ajunge pe Bangkaru, insula ţestoaselor. Ştiu cât este de dificil să organizezi astfel de călătorii într-o zonă ca Pulau Banyak şi vă admir strădania. Efortul vostru are are un efect foarte bun asupra dezvoltării eco-turismului în zonă. Localnicii văd că se poate trăi nu distrugând natura, ci apărând-o.

Tuturor românilor care au avut privilegiul de a vizita deja Pulau Banyak, precum şi celor ce urmează să-i cunoască frumuseţea, vreau să le mulţumesc pentru ajutorul acordat în salvarea ţestoaselor şi îmbunătăţirea vieţii localnicilor. România este deja ţara noastră preferată!

9 ani de pace

În ciuda problemelor, poticnelilor şi întreruperilor, din 1991 până azi am pus cap la cap 9 ani de pace, 9 ani în care ţestoasele au venit pe plaja asta fără teamă că oamenii le vor lua viaţa şi le vor jefui cuiburile.

Maggie are deja un raport preliminar despre impactul demersului nostru din Pulau Bangkaru asupra populaţiei de ţestoase verzi şi leatherback, dar e nevoie de timp pentru a cuantifica rezultatele. E nevoie de timp şi de continuitate. O femelă de ţestoasă, dacă reuşeşte să supravieţuiască, atinge maturitatea sexuală la vârsta de 23 de ani. Într-o zi, câţiva dintre puii acestei ţestoase se vor întoarce aici şi viaţa o va lua de la capăt.

Închidem ghilimelele. Înapoi pe plaja primordială.

Paznicul scoate registrul şi notează, la lumina roşie a lanternei: o sută douăzeci de ouă. O pontă frumoasă. Doamne-ajută.

Pentru a deruta şopârlele şi pescăruşii pofticioşi, ţestoasa-mamă camuflează cu grijă cuibul, apoi sapă încă unul, fals. Prădătorii n-au decât să scormonească până le vine rău. Misiune îndeplinită. Femela se întoarce la 180 de grade şi, cu ultimele puteri, porneşte înapoi către ocean. E extenuată, dar împăcată. A făcut tot ce putea face o ţestoasă. De aici încolo se ocupă Mahmud Bangkaru.

Află mai multe despre proiectul lui Mahmud pe site-ul Yayasan Pulau Banyak.

Foto: Mahmud Bangkaru, Maggie Muurmans, Elena Stanciu şi Brăduţ Florescu.