Europe Exotica (10). Guadeloupe. Pământul din ceruri.

“[Memorialul] transmite lumii întregi că lupta pentru demnitatea umană nu s-a încheiat încă”.

În cele 5 zile petrecute aici, niciun un guadeloupean nu s-a uitat urât la mine. Ba mulți au fost extrem de amabili. Ce noroc pe mine să mă nimeresc fix în istorica săptămână în care, după patru veacuri de pwofitasyon, Franța cere iertare insulelor sale cu ape frumoase.

Ghinionul lui Gagarin.

Avioneta virează către Basse-Terre, jumătatea vestică a arhipelagului central, o insulă verde și înrâurată unde viața se desfășoară încă în ritmul impus de natură. În vârful unui arbore, înfășurată în crengi, o făptură îmblănită își face somnul de dimineață.

E animalul emblematic al Guadeloupelor, ratonul spălător, numit astfel datorită obiceiului său de a-și spăla mâncarea înainte de a o înfuleca. Raton deștept. Raton de raton.

– Sub noi e Parc des Mamelles, mă lămurește pilotul. Ar trebui să-l vizitezi și la picior, că din avion nu se văd toate animalele.
– E o grădină zoologică?

– Un fel de zoo, dar au adus lighioane doar din regiune, adaptate la mediu. N-ai să vezi pinguini și urși polari. Pantere, maimuțe, papagali, cam ce trăiește prin zona noastră, de la Amazon până în Florida. Au țarcuri foarte mari integrate în natură. Unele umblă libere. Ca ratonul de mai devreme.

Câteva minute mai la vest se întinde Jardin Botanique Deshaies, cunoscut printre localnici drept grădina lui Coluche.

“Dumnezeu a făcut împărțeala. Bogații au luat mâncarea, săracii – foamea” spunea marele umorist francez Michel Colucci cunoscut publicului sub pseudonimul Coluche. De la el ne-au rămas câteva show-uri memorabile și câteva adevăruri ascuțite care ar merita expuse dincolo de granițele francofoniei:

“Iuri Gagarin a fost un mare ghinionist. A făcut înconjurul Pământului de 17 ori și a aterizat tot în Uniunea Sovietică”.
“Politicienii de stânga iubesc săracii atât de mult încât îi tot creează.”
“Dintre toți cei care nu au nimic de spus cei mai drăguți sunt ăia care tac.”
“Viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului. De asta unii par inteligenți înainte de a începe să vorbească.”
“În Franța sunt mai mulți rasiști decât străini.”
“Urmez două diete în paralel. Cu una singură muream de foame.”

Dar cuvintele nu sunt singura moștenire a comediantului. Deși născut la Paris dintr-o mamă franțuzoaică și un tată italian, Coluche a prins drag de Guadeloupe, stabilindu-și baza pe Basse-Terre în 1981 și dedicându-se pasiunii sale pentru botanică. Grădina lui Coluche cuprinde astăzi, pe cele 5 hectare ale sale, specii de flori și arbori din întreaga lume, precum și păsări flamingo, papagali Ara sau loricheți.

După moartea prematură a artistului, la doar 42 de ani, următorul proprietar a continuat amenajările și a deschis parcul publicului iubitor de natură.  Însăși viluța lui Coluche, așezată spectaculos pe marginea unei stânci, cu o vedere superbă asupra golfului, este de închiriat pentru câteva mii de euro pe săptămână. Cine-și permite, vorba lui: “Je ne suis pas un nouveau riche, je suis un ancien pauvre.”

Briza urcă peretele stâncos și se înfige în burta și în aripile portocalii ale avionetei, zgâlțâindu-ne. Erwan, înfige-te în manșa aia și haidem spre est, tot spre est, dar ai grijă să nu amerizăm în URSS. E apa rece.

Plaja Mădălinei Ghenea.

Canalul care desparte cele două insule-surori.

Pare că cele două insule care alcătuiesc inima Guadeloupelor s-au vorbit de la început cum își împart darurile. Dacă Basse-Terre pare să fi luat verdeața, viața și liniștea, sora ei de la Atlantic și-a adjudecat albastrul, plajele și tumultul, atât pe cel omenesc cât și pe cel al stihiilor.

Conform unui clasament publicat de IMDB, cea mai frumoasă femeie din lume ar fi Shailene Woodley (jamais couche avec et pas interessee, dit le renard). Mădălina Ghenea ocupă locul 24 iar Charlize Theron e pe 18, în condițiile în care poziția a zecea e ocupată de Shakira.

Așa e și cu plajele. Dacă întrebi un localnic care e cea mai frumoasă plajă din Guadeloupe o să-ți răspundă, după doar trei secunde de gândire:

– Plage de la Caravelle, unde e Club Med, evident.

Dar dacă nu te iei după clasamentele oficiale rezultate din votul popular ci îți asumi covârșitorul păcat al subiectivității, ai să mergi mai departe de plaja-Shailene, pe care paznicii de la renumitul resort te lasă să pășești doar în limita gardului și stau cu ochii pe tine să nu încalci frumusețea privatizată.

Așa am descoperit plaja-Charlize, minunăția alb-turcoaz din lângă St. Francois, un sat adormit la marginea căruia se află un cimitir al pescarilor, cu vedere la mare. Dealtfel, singurele activități detectabile în cătun sunt pescuitul și pompele funebre.

Pe coasta de nord, în prelungirea Point des Chateaux, brațul stâncos prin care pământul joacă skandenberg cu oceanul (un meci pe care îl va pierde, fără îndoială), se inșiră o salbă de plaje orbitoare, atât de fierbinți încât sfârâie la contactul cu apele lagunei.

Anse de la Gourde

Pentru mine, Anse de la Gourde este Mădălina Ghenea litoralului guadeloupean și mi se pare firesc să fie pe locul 24 întrucât nu prea are cine s-o voteze. Pe aici nu se aventurează decât localnicii și nudiștii.

Honi soit qui mal y pense, Erwan, păcătosule. În Iad cu noi!

Pentru neuitare.

Precum doi îngeri alungați din Rai la primul gând necurat, ne rostogolim dinspre plajele paradisiace către Porte d’Enfer, intrarea în cazanul unde Atlanticul clocotește ca un demon prins în lanțuri de stâncă. Route de la Falaise, șoseaua care urmărește strâns conturul acestei coaste înalte, la 100-150 de metri deasupra apelor, este una dintre cele mai periculoase de pe insulă.

Nu pentru că ar fi asfaltul prost ci pentru că șoferului îi este imposibil să se concentreze la drum cu toată acea corrida naturală desfășurându-i-se de-a stânga sau de-a dreapta. Are și Infernul atracția lui. Poate că n-o fi la fel de frumos ca Paradisul, dar măcar se întâmplă chestii.

Un pic mai jos pe coastă, în golful Sainte-Marguerite, un panou marchează “Le cimitiere d’esclaves”. După panou nu e nimic. Nici cruci, nici monumente, nici o biată piatră de mormânt. Un cuplu tânăr de creoli a ieșit la picnic în umbra arbuștilor. Sunt singurii oameni pe care pot să-i întreb:

– Unde e cimitirul sclavilor?
– Ăsta este.
– Nu văd mormintele.
– Calci pe ele. Răposații sunt acolo, sub pământ.
– Dar nu au cruci!
– Nu s-a obosit nimeni să le pună. Erau sclavi.

O pâclă alburie și densă  levitează în așteptare peste Ocean, ca un duh sfânt care veghează la pomenirea morților și neuitarea viilor. E Africa.

Mulțumiri.

La Parc des Mamelle se poate plăti cu cardul. Cam peste tot se poate.

Zborurile au fost oferite de Air France, care operează zilnic pe ruta Paris Orly – Pointe-a-Pitre. Pasagerii veniți din București (pe CDG) sunt transferați gratuit la ORY pe baza cărții de îmbarcare.

Cazarea, mașina, benzina, cumpărăturile, biletul de avion, mesele la restaurant (când am găsit unul deschis) le-am plătit direct cu cardul. Am folosit un card Banca Transilvania Flying Blue Premium, cu care am acumulat mile Flying Blue la fiecare cumpărătură, în raport de 2,5 mile pentru fiecare 4 RON cheltuiți. Am scris aici tot ce știe să facă acest card dedicat călătorilor.

Foto: Brad Florescu. Echipament: SONY A7. Pentru mai multe imagini vizitează galeria. Sau intră pe Tedoo.eu, unde am postat mai multe fotografii aeriene la rezoluție bună.

(Va urma. În episodul 11 – și ultimul – voi aborda practicalitățile unei vacanțe în cele patru insule caraibiene pe care le-am vizitat.)