Europe Exotica este o călătorie de multe zeci de mii de kilometri prin aer, pe apă și pe uscat, care încearcă să descopere și să înțeleagă teritorii îndepărtate ce au aparținut sau aparțin în continuare Europei. Traseul a inclus două insule din Oceanul Indian: La Reunion și Mauritius și patru din Marea Caraibilor: Martinica, Santa Lucia, Dominica și Guadeloupe.
Proiectul este susținut de Air France România, care a oferit zborurile, și de Banca Transilvania, care a oferit fondurile necesare prin intermediul cardului BT Flying Blue Premium. Le mulțumesc sponsorilor fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă – și pe care o să-mi permit să îi pomenesc în poveste – și vă doresc tuturor lectură plăcută. Primele 10 episoade sunt aici.
Serialul Europe Exotica este nominalizat la categoria Blogging Campaigns a Galei Webstok 2015. Câștigătorul va fi anunțat pe 2 octombrie.
Patru insule. Ba cinci. Ba șase. Un itinerariu.
Mi se plângea un cititor la articolul despre Santa Lucia că nu a aflat nimic despre insulă și că, tocmai de aceea, simte nevoia să o viziteze. Exact acesta a fost scopul respectivului material și al altora ca el: să vă inspire și să vă facă curioși. Oricât de măiastru ar fi un condei, nu va putea să încapsuleze în câteva mii de cuvinte întregul spirit și întreaga frumusețe a unui loc.
Dar cum lumea nu e alcătuită numai din metafore iar vacanțele, înainte de a fi trăite, trebuie planificate, articolul de față va completa poveștile de până acum cu elemente practice. Așa cum am procedat și în cazul Reunion sau Mauritius, am să încerc să vă ofer rețeta unei vacanțe în Caraibe, urmând itinerariul meu din proiectul Europe Exotica.
Baza vacanței o constituie cele două mari Antile Franceze: Martinica și Guadeloupe. Pornind de pe ele se pot face excursii de o zi către insulițele din perimetrul imediat al acestora sau de mai multe zile în statele insulare vecine: Dominica și Santa Lucia.
Programul pe care ți-l propun este următorul:
– Martinica: 5 nopți/6 zile, dintre care una dedicată unui day trip în St. Lucia.
– Dominica: 2 nopți/3 zile, adică o zi plină pentru a explora insula și două zile pentru transferuri.
– Guadeloupe: 6 nopți/ 6 zile, incluzând aici cel puțin o excursie (dacă nu chiar o înnoptare) pe Les Saintes sau Marie Galante.
Sigur, în funcție de timp și de fonduri, lucrurile o pot lua razna în cel mai bun sens. De pe Martinica se poate zbura în Cuba, în St. Marteen, în Republica Dominicană, Puerto Rico, Barbados, Antigua sau Statele Unite. Dacă ai ce trebuie poți vizita aproape întregul spațiu caraibian într-o singură vacanță.
Dar să ne întoarcem la planuri mai ușor de realizat.
Transport.
Air France zboară zilnic atât către Martinica (FDF) cât și către Guadeloupe (PTP). Layout-ul vacanței ne impune alegerea unei variante de zbor multi-city pe ruta București-FDF-PTP-București. La momentul redactării prezentului articol, un astfel de zbor costă 538 EUR (simulare pentru februarie 2016). E un preț excelent.
Odată ajuns în zonă te poți deplasa fie cu avionul fie cu feribotul. Compania Express des Iles face în fiecare zi tura St. Lucia – Martinica – Dominica – Guadeloupe în ambele sensuri. Verifică orarul pe site, îl tot schimbă. Un bilet Martinica – Guadeloupe cu stop în Dominica te va costa în jur de 180 EUR.
Dacă vrei să urmezi exact programul impus de mine, vizitează Santa Lucia nu cu feribotul, ci la bordul velierului Passion 3, care face excursii zilnice către această destinație, cu plecare din Marin, Martinica. Se merge aproape exclusiv cu pânze (doar intrările și ieșirile din port sunt operate cu motor). E frumos. O tură costă 120-130 EUR, în funcție de itinerariul ales.
Pentru situația în care, așa cum spuneam mai sus, timpul și bugetul îți permit o vacanță mai amplă, dă-ți un ochi pe destinațiile operate de LIAT, Air Antilles sau Cubana.
Cazare.
Așa cum povesteam aici, pe Martinica și Guadeloupe am ales varianta AirBnb, întrucât oferta hotelieră nu mă satisfăcea. Am avut trei șederi extrem de agreabile la un buget mediu de 50 EUR pe noapte.
Am încercat să fac același lucru și în Dominica dar, neprimind niciun răspuns la mesaje, am optat pentru Humming Bird Inn-ul ținut de doamna Jane Finucane, un personaj parcă desprins din romanele lui Hemingway. 66 EUR pe noapte pentru o cameră cu pat dublu, ventilator și apă caldă. Marele avantaj: grădina superbă, invadată de colibri. Marele dezavantaj: e departe de orice.
Ar mai fi variantele Fort Young Hotel, în buricul târgului (140 EUR pn), și Mango Island Lodge, care are review-uri excelente pe Booking.com (89 EUR pn). În fine, te uiți tu și vezi ce-ți place.
Rent-a-car și fâțâială.
Atât în Guadeloupe cât și în Martinica te sfătuiesc la modul cel mai serios să închiriezi o mașină if you don’t want to reach the watermelons. Taxiurile sunt îngrozitor de scumpe. Am plătit 45 de EUR pentru cursă de 11 kilometri.
Mașinuțe de închiriat găsești, în schimb, cu duiumul, și la prețuri foarte bune (de la 30 EUR în sus cu totul).
Pentru Martinica recomand să rezervi o mașină online și să o iei direct de la ghișeele din aeroport după aterizare. Te vei descurca să ajungi unde ai treabă, șoselele sunt excelente și foarte bine semnalizate. Eu am luat un Opel Corsa de la Budget, avea 8.000 de kilometri pe bord, absolut nicio problemă. Dacă sunteți mai mulți în mașină luați una cu motoraș ceva mai puternic, fiindcă drumurile sunt pe alocuri foarte abrupte.
În Guadeloupe, cea mai comodă variantă din punctul meu de vedere – și al prezentului itinerariu – este compania Pro Rent, care oferă un serviciu de transfer între biroul său și port sau aeroport. Având în vedere că programul sugerat de mine presupune sosire în Guadeloupe prin port și ieșire prin aeroport, această variantă te scutește de cel puțin o tură costisitoare cu taxiul.
În Dominica e mai greu cu închiriatul de mașini și nici nu-ți recomand să te aventurezi pe roate proprii, fiindcă drumurile sunt proaste și destul de încâlcite. Asta dacă mai există ceva drumuri după devastatoarea furtună tropicală de luna aceasta.
O mențiune se cuvine făcută pentru Les Saintes, unde te poți deplasa cu motoreta sau cu un golf cart de închiriat. Tarifele sunt astronomice: un scuter de 50 cc costă 30 EUR pentru o jumătate de zi. Ca să salvezi câțiva gologani nu lua motoreta de la șmecherii din buza portului, fă dreapta pe prima străduță, mergi vreo 50 de metri și găsești o idee mai ieftin și o idee mai bun. (dă pagina pentru distracții și atracții în Martinica și St. Lucia)
Comentarii - 14 Comentarii
Lasă un comentariu
Pentru vacanta in Guadeloupe, eu as recomanda si Les chutes du Carbet (o cascada impresionanta cu trei caderi, fiecare cu calea ei de acces), vulcanul La Soufrière (daca e vreme frumoasa, vederea de sus e superba), Muzeul Costumelor si Traditiilor din Gosier, cu gradina si replica unei case vechi creole (turul e oferit de proprietarul muzeului, un fost profesor de engleza, care si-a dedicat toata viata colectionarii de obiecte creole), iar iubitorilor de scaldat nocturn, plaja De La Datcha din Gosier este iluminata pana tarziu (un detaliu pe care multi nu-l stiu e ca soarele apune foarte devreme in Caraibe).
@Cristina: mulțumesc pentru completări. Pe mine m-a cam dezamăgit Muzeul Costumelor și Tradițiilor și de aceea nu am scris despre el. Proprietarul era probabil în vacanță. Era doar casiera care mi-a atras atenția de 7 ori să nu fac fotografii. Am citit ce era scris pe pereți, nu am avut cui să-i pun o întrebare.
În St Lucia se merita sa vezi Marigot Bay de pe deal, de pe catamaran și cu kayakul. Sunt experiențe și peisaje diferite, minunate. Dacă ai ocazie sa mai vizitezi St Lucia se merita sa mergi cu kayakul din Marigot Bay pe mare, pe lângă stânci vreo 10-15 minute pana ajungi într-un loc unde marea întâlnește râul Roseau. De acolo poți sa intri cu kayakul pe râu. Laguna râului Roseau e spendidsa. Altfel, se merita sa urci Gros Piton. Peisajul din vârf e superb dar hike-ul prin pădurea tropicala e o experiență de neuitat.
Brăduț, vreau să-ți mulțumesc pentru articolele din seria Europe Exotica. Sincer. Și vreau să-ți explic de ce.
Împreună cu grupul vesel cu care, în februarie anul acesta, am petrecut două săptămâni de vis în Thailanda, hotărâsem ca în februarie 2016 să mergem în Cuba. Doar că, între timp, s-au întâmplat două lucruri care ne-au făcut să ne schimbăm planurile: 1) Ai publicat articolele tale din această serie, în care ai descris (mult prea atractiv pentru a rezista tentației) experiențele trăite de tine în insulele din Caraibe, și 2) Nicio linie aeriană nu a avut încă vreo ofertă pentru Cuba, cel mai ieftin bilet de avion Bucuresti-Havana și retur fiind peste 1.200 Euro.
Așa că, atunci când am văzut promoția Air France din septembrie, cu bilete pentru Fort de France la 490 Euro/persoană dus-întors, n-am mai stat pe gânduri și am cumpărat două bilete. În aceeași zi, am convins înca două cupluri de prieteni să ni se alăture și au cumnpărat și ei biletele. Deci, vom fi șase persoane care vom merge în Martinica în a doua jumătate a lui februarie 2016. De-abia așteptăm!
Ideea este aceea că articolul tău a venit exact la fix! Ca “organizator” al excursie, chiar aveam nevoie de sugestii și opinii suplimentare față de articolele precedente din serie, de o astfel de sinteză din care să ne putem face o imagine mai clară unde să mergem, ce să vedem, cât să stăm într-un loc sau altul… toate astea.
Îți mulțumesc pentru efortul tău și pentru faptul că, indirect, ne-ai ajutat.
Și chiar ți-ai ales bine sponsorii 🙂 Nu mi-a venit să cred ce ofertă am găsit la Air France! Merci, Brad!
@Ovidiu: mă bucur că v-a inspirat serialul și că ați profitat de promoția Air France. Am să transmit mesajul tău mai departe. Vacanță frumoasă!
Ehey, anul trecut ne-am organizat 30 oameni pe 3 barci pt o saptamana in Thailanda, iar dupa ce am coborat de pe barci si ti-am cerut ajutorul pt a incropi o ruta buna pt uscat ne-ai ajutat cu una EXACT pe gustul nostru. Se pare ca ne tinem lant de tine in continuare…pentru ca sezonul asta de sailing il incheiem la inceput de ian 2016 in Marea Caraibilor!! Si ce sa vezi, Bradut ne-a dat deja tipps and tricks pentru perioada premergatoare plecarii pe mare. Si nu numai. Noi aterizam la sfarsitul anului in Martinique (Bineinteles cu AirFrance), numai bine sa ne acomodam 5,6 zile cu clima, inainte de a urca 50 de suflete pe 5 barci. Planul pentru uscat nu exista deloc, insa cum anul trecut am crezut orbeste in tine, anul asta va fi la fel. Deja am organizat cateva cazari prin Airbnb in jurul Trinite. Daca lui Bradut ii place acolo, atunci este bun si pentru noi. Plus ca ai scris acolo ceva de romul din St. Marie si ce sa vezi… chiar acolo vom sta :)) Noi din Martinique punem curs St. Lucia cu oprire in Rodney Bay. Daca zici ca Marigot e overrated, mergem la marinarii nostri, am inteles ca sunt multe carciumi pt marinari. Din St. Lucia mai la sud pana in Union and back.
Oricum, la intoarcere, tot pe MArtinica vom sta inca 3-4 zile, deci poti fii sigur ca vom bifa toate recomandarile tale. Thanks for the tipps and tricks si sa ne revedem sanatosi!
O intrebare am totusi: pe Martinica se pot inchiria si scootere? Sau merita mai mult masinile?
@Horica: vânt de unde vă vine bine (deși el bate de unde vrea). Nu vă recomand scuter pe Martinica. N-are rost. Distanțele sunt destul de mari, iar pe autostradă nu e niciun fun să te dai cu scuterul. Luați mașini.
Salut,
Felicitari pentru frumoasele articole despre Guadeloupe, Martinica si Caraibe in general.
Pentru zboruri catre Guadeloupe si Martinica nu neglijati si compania low cost franceza cu zboruri catre aceste destinatii Air Caraibes.
http://www.aircaraibes.com/
Caaltorii placute!
As vrea sa ma ajutați cu.o informație,am vrea sa ne petrecem vacanta în Martinica doar ca locuim în franta (nu suntem cetățeni francezi)cam care ar fi procedeul și ce acte sunt necesare (cu 2 copii minori).
@Monica, Martinica este teritoriu francez si face parte din Uniunea Europeană. Așadar actele necesare sunt aceleași cu cele pentru călătorii în interiorul UE. Zborul Paris-Fort de France este unul intern.
Va rog sa ma ajutati cu cateva infirmatii.
Voi calatori in Martinica in luna septembrie. M-ar interesa sa ajung si pe insulele din jur cu fery. Ati putea sa-mi dati informatii despre orare, costuri, recomandari. Ma ajuta fiecare informatie.
Multumesc. Sa va bucurati de fiecare destinatie va doresc!!!
@Carmen: le găsești pe internet, la zi.
Va rog pentru un sfat,mai este timp ,cum sa procedez in vederea unui sejur in Martinica/Guadalupe perioada flexibila dinIanuarie 2023?Multumesc anticipat,o seara frumoasa!
[…] dar exotică. Eu am citit cu mare drag poveștile Andreei din Cuba. Despre Martinique în schimb a povestit Tedoo. Și povestește atât de frumos că m-aș urca în avion […]