De văzut și de făcut.
Sper să înțelegi că e destul de greu să înghesui un ghid complet de destinații și activități în carcasa unui singur articol. Unele dintre cele mai frumoase experiențe au fost deja ilustrate în articolele anterioare. Aici am să fac o scurtă trecere în revistă a lucrurilor care, după mine, ar merita văzute.
Martinica.
Presqu’Ie de la Caravelle – peninsula de pe coasta atlantică a Martinicăi este cel mai bătrân teritoriu al insulei din punct de vedere geologic. Din punct de vedere brăduțesc, e cel mai spectaculos și mai neîntinat. Mențiuni speciale pentru Tartane, idilicul sătuc de pescari care pare că doarme tot timpul, și pentru la fel de adormitul Trinite și superba plajă de vis-a-vis.
Petite Anse d’Arlet – o carte poștală creolă, unde ieșirea din biserică se continuă cu un ponton peste apele albastre ale golfului. Plajă îngustă și moale, câteva restaurante cu specific tradițional, o piață cu ceva artizanat și singurul cinematograf independent de pe insulă. Liniște și flori.
Musee de la Pagerie – fosta proprietate a familiei Împărătesei Josephina, locul unde a copilărit legendara soție a lui Napoleon Bonaparte. Arată într-un fel.
Le Diamant – Le Diamant e o stâncă de 175 de metri aruncată la o leghe de coasta sudică a Martinicăi. Se fac excursii cu barca până acolo, dar arată la fel de frumos și de la distanță. Dacă tot ești prin zonă, ține o clipă de reculegere în memoria sclavillor la Le Memorial de L’anse Caffard. Sau, în cazul în care vrei adrenalină, lansează-te cu parapanta din vârful dealului.
Muzeul Romului St. James – romul este celebrat și expus în multe muzee-showroom (tasteroom, de fapt) pe tot cuprinsul insulei. Cel din St. Marie este printre cele mai mari, fiind amplasat în incinta unei antreprize care produce rom și azi, de la A la Z. E o experiență interesantă și o ocazie numai bună de a nu te întoarce la prieteni cu mâna goală.
Le Lorrain – Morne Rouge – St. Pierre – un scenic drive splendid care te duce de pe coasta estică pe cea nordică, pe poalele vulcanului Pele, a cărui erupție din 1902 a distrus aproape integral fosta capitală St. Pierre. Orășelul, reconstruit între timp, e un memorial al catastrofei de acum un secol și ceva.
(Le) Marin – este baza iubitorilor de yachting, cea mai mare marina din Caraibe. De aici se pot închiria bărci în regim charter sau se pot cumpăra sailing trips către St. Lucia sau alte destinații. Tot aici există o școală de navigat cu yola, velierul emblematic al Martinicăi, și cele mai bune restaurante pescărești de pe insulă.
St. Lucia.
Nu am să intru în detalii despre vecina de la sud întrucât am petrecut pe ea doar câteva ore. Dacă mergi cu catamaranul (am explicat mai sus) o să oprești în capitala Castries, apoi în Marigot Bay (supraevaluat după mine) și la iconicul Anse des Pitons, să vezi vulcanii.
Dacă nu pentru Santa Lucia, experiența merită încercată pentru drumul în sine, la bordul unui super-catamaran care practic zboară pe apă. Îmi amintesc cu plăcere că, la întoarcere, câteva păsări ne-au însoțit timp de 10 kilometri, plonjând după peștii zburători pe care coca vasului îi zburătăcea în toate direcțiile. Pentru un minut sau două am avut și compania unei colonii de delfini. Deci se poate. Sau, cum mai spun câte unii, se merită. (Dă pagina pentru atracții și distracții în Dominica și Guadeloupe)
Comentarii - 14 Comentarii
Lasă un comentariu
Pentru vacanta in Guadeloupe, eu as recomanda si Les chutes du Carbet (o cascada impresionanta cu trei caderi, fiecare cu calea ei de acces), vulcanul La Soufrière (daca e vreme frumoasa, vederea de sus e superba), Muzeul Costumelor si Traditiilor din Gosier, cu gradina si replica unei case vechi creole (turul e oferit de proprietarul muzeului, un fost profesor de engleza, care si-a dedicat toata viata colectionarii de obiecte creole), iar iubitorilor de scaldat nocturn, plaja De La Datcha din Gosier este iluminata pana tarziu (un detaliu pe care multi nu-l stiu e ca soarele apune foarte devreme in Caraibe).
@Cristina: mulțumesc pentru completări. Pe mine m-a cam dezamăgit Muzeul Costumelor și Tradițiilor și de aceea nu am scris despre el. Proprietarul era probabil în vacanță. Era doar casiera care mi-a atras atenția de 7 ori să nu fac fotografii. Am citit ce era scris pe pereți, nu am avut cui să-i pun o întrebare.
În St Lucia se merita sa vezi Marigot Bay de pe deal, de pe catamaran și cu kayakul. Sunt experiențe și peisaje diferite, minunate. Dacă ai ocazie sa mai vizitezi St Lucia se merita sa mergi cu kayakul din Marigot Bay pe mare, pe lângă stânci vreo 10-15 minute pana ajungi într-un loc unde marea întâlnește râul Roseau. De acolo poți sa intri cu kayakul pe râu. Laguna râului Roseau e spendidsa. Altfel, se merita sa urci Gros Piton. Peisajul din vârf e superb dar hike-ul prin pădurea tropicala e o experiență de neuitat.
Brăduț, vreau să-ți mulțumesc pentru articolele din seria Europe Exotica. Sincer. Și vreau să-ți explic de ce.
Împreună cu grupul vesel cu care, în februarie anul acesta, am petrecut două săptămâni de vis în Thailanda, hotărâsem ca în februarie 2016 să mergem în Cuba. Doar că, între timp, s-au întâmplat două lucruri care ne-au făcut să ne schimbăm planurile: 1) Ai publicat articolele tale din această serie, în care ai descris (mult prea atractiv pentru a rezista tentației) experiențele trăite de tine în insulele din Caraibe, și 2) Nicio linie aeriană nu a avut încă vreo ofertă pentru Cuba, cel mai ieftin bilet de avion Bucuresti-Havana și retur fiind peste 1.200 Euro.
Așa că, atunci când am văzut promoția Air France din septembrie, cu bilete pentru Fort de France la 490 Euro/persoană dus-întors, n-am mai stat pe gânduri și am cumpărat două bilete. În aceeași zi, am convins înca două cupluri de prieteni să ni se alăture și au cumnpărat și ei biletele. Deci, vom fi șase persoane care vom merge în Martinica în a doua jumătate a lui februarie 2016. De-abia așteptăm!
Ideea este aceea că articolul tău a venit exact la fix! Ca “organizator” al excursie, chiar aveam nevoie de sugestii și opinii suplimentare față de articolele precedente din serie, de o astfel de sinteză din care să ne putem face o imagine mai clară unde să mergem, ce să vedem, cât să stăm într-un loc sau altul… toate astea.
Îți mulțumesc pentru efortul tău și pentru faptul că, indirect, ne-ai ajutat.
Și chiar ți-ai ales bine sponsorii 🙂 Nu mi-a venit să cred ce ofertă am găsit la Air France! Merci, Brad!
@Ovidiu: mă bucur că v-a inspirat serialul și că ați profitat de promoția Air France. Am să transmit mesajul tău mai departe. Vacanță frumoasă!
Ehey, anul trecut ne-am organizat 30 oameni pe 3 barci pt o saptamana in Thailanda, iar dupa ce am coborat de pe barci si ti-am cerut ajutorul pt a incropi o ruta buna pt uscat ne-ai ajutat cu una EXACT pe gustul nostru. Se pare ca ne tinem lant de tine in continuare…pentru ca sezonul asta de sailing il incheiem la inceput de ian 2016 in Marea Caraibilor!! Si ce sa vezi, Bradut ne-a dat deja tipps and tricks pentru perioada premergatoare plecarii pe mare. Si nu numai. Noi aterizam la sfarsitul anului in Martinique (Bineinteles cu AirFrance), numai bine sa ne acomodam 5,6 zile cu clima, inainte de a urca 50 de suflete pe 5 barci. Planul pentru uscat nu exista deloc, insa cum anul trecut am crezut orbeste in tine, anul asta va fi la fel. Deja am organizat cateva cazari prin Airbnb in jurul Trinite. Daca lui Bradut ii place acolo, atunci este bun si pentru noi. Plus ca ai scris acolo ceva de romul din St. Marie si ce sa vezi… chiar acolo vom sta :)) Noi din Martinique punem curs St. Lucia cu oprire in Rodney Bay. Daca zici ca Marigot e overrated, mergem la marinarii nostri, am inteles ca sunt multe carciumi pt marinari. Din St. Lucia mai la sud pana in Union and back.
Oricum, la intoarcere, tot pe MArtinica vom sta inca 3-4 zile, deci poti fii sigur ca vom bifa toate recomandarile tale. Thanks for the tipps and tricks si sa ne revedem sanatosi!
O intrebare am totusi: pe Martinica se pot inchiria si scootere? Sau merita mai mult masinile?
@Horica: vânt de unde vă vine bine (deși el bate de unde vrea). Nu vă recomand scuter pe Martinica. N-are rost. Distanțele sunt destul de mari, iar pe autostradă nu e niciun fun să te dai cu scuterul. Luați mașini.
Salut,
Felicitari pentru frumoasele articole despre Guadeloupe, Martinica si Caraibe in general.
Pentru zboruri catre Guadeloupe si Martinica nu neglijati si compania low cost franceza cu zboruri catre aceste destinatii Air Caraibes.
http://www.aircaraibes.com/
Caaltorii placute!
As vrea sa ma ajutați cu.o informație,am vrea sa ne petrecem vacanta în Martinica doar ca locuim în franta (nu suntem cetățeni francezi)cam care ar fi procedeul și ce acte sunt necesare (cu 2 copii minori).
@Monica, Martinica este teritoriu francez si face parte din Uniunea Europeană. Așadar actele necesare sunt aceleași cu cele pentru călătorii în interiorul UE. Zborul Paris-Fort de France este unul intern.
Va rog sa ma ajutati cu cateva infirmatii.
Voi calatori in Martinica in luna septembrie. M-ar interesa sa ajung si pe insulele din jur cu fery. Ati putea sa-mi dati informatii despre orare, costuri, recomandari. Ma ajuta fiecare informatie.
Multumesc. Sa va bucurati de fiecare destinatie va doresc!!!
@Carmen: le găsești pe internet, la zi.
Va rog pentru un sfat,mai este timp ,cum sa procedez in vederea unui sejur in Martinica/Guadalupe perioada flexibila dinIanuarie 2023?Multumesc anticipat,o seara frumoasa!
[…] dar exotică. Eu am citit cu mare drag poveștile Andreei din Cuba. Despre Martinique în schimb a povestit Tedoo. Și povestește atât de frumos că m-aș urca în avion […]