Europe Exotica (8). Dominica. Aici se odihnește Dumnezeu.

Europe Exotica este o călătorie de multe zeci de mii de kilometri prin aer, pe apă și pe uscat, care încearcă să descopere și să înțeleagă teritorii îndepărtate care au aparținut sau aparțin în continuare Europei. Traseul a inclus două insule din Oceanul Indian: La Reunion și Mauritius și patru din Marea Caraibilor: Martinica, Santa Lucia, Dominica și Guadeloupe.

Proiectul  este susținut de Air France România, care a oferit zborurile, și de Banca Transilvania, care a oferit fondurile necesare prin intermediul cardului BT Flying Blue Premium. Le mulțumesc sponsorilor fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă – și pe care o să-mi permit să îi pomenesc în poveste – și vă doresc tuturor lectură plăcută. Primele 7 episoade sunt aici.

La 522 de ani după Columb.

Conform unui clasament întocmit de cineva cu răbdare și timp liber peste medie, Dominica este a douăzeci și cincea cea mai nevizitată țară de pe Glob. Statisticile invocate dau un număr de 78,000 de turiști pe an, adică un pic peste 200 pe zi (notă: Ministerul Turismului dă o cifră de 3 ori mai mare). Asta dacă în ziua respectivă se nimerește să tragă în port un vas de croazieră.

2 mai 2015 nu a fost o astfel de zi. De pe L’Express des Iles, feribotul rapid care leagă Martinica de Guadaloupe cu un stop intermediar la Roseau, au coborât doar doi turiști străini: eu și belgianul Christophe.

Să călătorești de capul tău prin Dominica, fără logistica unei nave de croazieră în spate, îți dă senzația că ai nimerit în curte la cineva. Din clipă în clipă câinele o să înceapă să latre, făcând spume la gură și dând să rupă lanțul, iar proprietarul va ieși în pragul casei să te întrebe de la obraz ce naibii cauți aici. Te-ai rătăcit de grup?

În cei 7 kilometri de la port la cazare taximetristul reușește să mă pună la curent cu situația economiei, a politicii și a turismului micuțului stat-insular, ba chiar e la un pas să-mi vândă o excursie pentru a doua zi la un preț care mă face să-mi verific din nou rezerva de cash din portofel.

Călătorul independent e pasăre rară în Dominica, mai rară decât papagalul Sisserou, pasărea-simbol a țărișoarei, iar când prinzi unul se cuvine să-l jumulești de pene, mai ales de cele verzi. Acesta a fost primul lucru care mi-a displăcut în Dominica. Și ultimul.

Un superstar NBA.

Hummingbird Inn, resort-ul doamnei Jeane Finucane – o celebritate locală și o femeie de o eleganță princiară – ste așezat pe Morne Daniel, la o distanță descurajantă de orice așezare omenească. Mi-e foame de înnebunesc, dar bucătăria proprietății nu servește mâncare. Astea-s regulile, cică, nu poți hrăni turiștii dacă nu ai echipamentele și licențele de rigoare.

Recepționera, o femeie la vreo 35 de ani, și-a lăsat treburile casei și a dat o fugă încoace special pentru mine, să-mi predea cheia. Sunt singurul oaspete pe ziua de azi. Mă instalez într-o cameră de la etaj, cu vedere la mare. Dar nu pentru mare am ales acest locșor, ci pentru numele și renumele lui, pentru speranța de a putea vedea, în grădina sa înecată sub flori, minunatele păsări colibri.

– Nu o să te lăsăm să mori de foame. Hai că te duc eu până la Canefield să-ți iei ceva de mâncare. Eu sunt soțul recepționerei. Sinclaire Roberts mă cheamă.
– Ăsta nu e nume de soț, e nume de superstar NBA, domnule.

Și poate că da, dacă n-ar fi fost născut într-o insuliță fără ieșire la marea oportunităților, Sinclaire Roberts ar fi putut ajunge un sportiv celebru sau un actor cunoscut. E înalt, frumos, elegant, amabil, iar din engleza lui – dacă reușești să treci peste accent – reiese că i-a plăcut și cartea. Până la Canefield și înapoi, un sfert de oră, prind mare drag de omul acesta.

– Auzi, Sinclaire? Îmi place de tine. Ai vrea să-mi fii ghid mâine?
– Dar nu sunt ghid de meserie.
– N-oi fi, dar pari om de meserie.
– Stai să vorbesc cu nevasta. Ea e șefa.

Sinclaire primește dezlegare și batem palma. Îl mai rog ca, pe drumul său spre casă, să oprească un minut la pensiunea unde stă Christophe și să-l anunțe că-l vom lua cu noi a doua zi dimineață. La fel ca marele Columb, voi descoperi Dominica într-o duminică, 522 de ani mai târziu. Ne despărțim. Rămân singur în vârful dealului însoțit timid, de la distanță sigură, de păsări și iguane.

E mare concert mare la Canefield, nu știu ce vedetă din Jamaica. Muzica bubuie toată noaptea. O aud de aici, de la câteva mile distanță. Ce-o fi la fața locului nici nu vreau să-mi imaginez. Mâine jumătate din populația insulei va fi surdă. Când e muzică undeva, indiferent cât de proastă, mintea mea se conectează automat la sunete. Dorm prost, bâțâind din picior în ritm de zouk și calypso.

Dovada că inorogii există.

Vacarmul se risipește în zori. Odată cu el dispare și somnul meu. Mă ridic, mă spăl, înhaț camera și ies pe balcon. Gâdilate de soare, tufele de bougainvillea și hibiscus hohotesc în toate nuanțele de la roșu la violet. Printre râsetele lor se deslușesc niște chițăieli scurte, care sar de colo-colo ca biluța pe versurile de karaoke, de parcă grădina ar fi fost luată cu asalt de șoareci zburători.

La început nu înțeleg de unde vine chițăitul, apoi privirea și mintea se adaptează la o scară mai mică și deslușesc vinovații: colibrii, făpturile pe jumătate pasăre pe jumătate insectă, bătând din aripi atât de repede încât par pur și simplu suspendați în aer, agățați de cer prin fire invizibile.

Dintr-un motiv pe care nu-l pot explica, am asociat întodeauna păsările colibri cu inorogii. Au aceeași structură hibridă, misterioasă, de ființe care fac puntea între două lumi paralele, de mesageri între realitate și potențialitate. Dimineața aceasta de duminică în grădina Hummingbird Inn îmi dovedește existența păsărilor colibri și, în consecință, și pe cea a unicornilor. Am confirmat un mit înainte să-mi fi băut cafeaua. Ei, dacă toate zilele ar fi atât de productive…

Ultimii caribi din Caraibe.

Înainte de venirea europenilor, întregul arhipelag cunoscut azi drept Caraibe era locuit de caribi. De unde și numele. De fapt, de la caribi ne-au rămas o sumedenie de cuvinte și toponime pe care le folosim fără să știm mare lucru despre destinul acestei populații de mari navigatori și războinici. (citește mai departe)