Europe Exotica (8). Dominica. Aici se odihnește Dumnezeu.

Uragan, papaya, hamac, bimini, sunt cuvinte caribiene. Canibal vine de la stâlcirea cuvântului caribal de către spanioli. Mai mult, o parte din Caraibele de astăzi păstrează numele date de caribi cu o mie de ani în urmă: Bahama(s), Kaiman, Cuba, Jamaica, (H)Aiti, Aruba, Curacante.

Dacă o seamă de termeni caribieni au răzbătut până în zilele noastre, despre populația cu pricina nu se poate spune același lucru. Caribii au fost nimiciți de civilizatorii europeni și au o pondere de sub un procent în structura etnică a Caraibelor de astăzi. Ultimul loc de pe Terra unde-mai poți întâlni în stare pură este Dominica.

Din populația care domnea peste miriadele de insule care se întind din nordul Venezuelei până în coasta Floridei au mai rămas 3000 de suflete chircite pe 15 kilometri pătrați de-a lungul coastei de est a Dominicăi. Miracolul – că altfel nu-i pot spune – persistenței acestor oameni se datorează pe de o parte încrâncenării caribilor în fața încercărilor colonizatorilor de a le lua pământurile și, pe de altă parte, reliefului rugos al insulei, ideal pentru defensivă și război de gherilă.

Astfel încât englezii, care-i masacraseră pe caribi pe unde-i prinseseră – în vestul Dominicăi există un orășel numit Massacre – s-au văzut nevoiți să cadă la pace și să-i lase pe localnici să-și vadă de viețile lor puține. Practic i-a salvat pământul. Și poate de aceea motto-ul Dominicăi este “Apres Bondie, C’est La Terre” (După Bunul Dumnezeu este Pământul).

– Soția mea este pe jumătate caribă, îmi spune Sinclaire pe drumul către Scott’s Head. Bunica ei trăiește și azi în Carib Territory. În fine, ei preferă să-și spună Kalinago, nu caribi.
– Și cealaltă jumătate?
– Cealaltă jumătate…ai să râzi…e libaneză.
– Ce face??? Sinclair, tu bei cafea acolo sau supă de ciuperci magice?
– Avem o micuță comunitate de libanezi veniți demult să facă negoț. Unii zic că sunt de fapt sirieni, dar ce contează, până la urmă.
– Și soția ta este carib-libaneză?
– Exact.
– E o combinație unică în lume! Știi să mai existe cineva cu asemenea ascendență?
– Nu cred. Este într-adevăr o femeie unică.

Aici se odihnește Dumnezeu.

Poate cel mai frecvent întâlnit lucru pe Dominica sunt raritățile. Aici trăiesc ultimii caribi, aici trăiește singura carib-orientală, aici se află al doilea cel mai mare lac termal din lume, iar 22 dintre cei 70.000 de cetățeni ai săi au depășit suta de ani. Apele Dominicăi sunt rezidență sau loc de pelerinaj pentru peste douăzeci de specii de balene și delfini, iar în frunzișul pădurilor sale se ascund specii de păsări greu de găsit oriunde altundeva.

Insula este scăldată de exact 365 de râuri și pâraie, câte unul pentru fiecare zi din an. E raiul pe pământ, raiul în cer și raiul sub ape, e locul unde s-a așezat Dumnezeu la odihnă în a șaptea zi. Duminica.

Lista rarităților – sau, dacă vrei, a ciudățeniior – nu se încheie aici. Având în vedere moștenirea colonială și vecinătatea Franței, ar fi de așteptat ca Dominica să colaboreze economic și cultural cu vechii săi stăpâni. În fond, jumătate din localități au denumiri franceze, cealaltă jumătate vine din limba lui Shakespeare, limbă oficială a țării. Statele Unite sunt la o aruncătură de băț, ar putea fi un sprijin important pentru mica națiune insulară bogată în frumusețe și săracă în resurse naturale.

Dar nu. Principalul partener economic și politic al Dominicăi este China. Care, prin investiții și donații, își asigură un surprinzător cap de pod în Marea Caraibilor. Ca să înțelegi cât de contorsionată este ordinea lumii postcoloniale, am să-ți spun că, din dolari chinezești, pe Dominica s-a construit un stadion de cricket.

Gurile rele susțin că alegerile din 2013 au fost influențate covârșitor de “sponsorizările” subterane ale Beijing-ului, care a pompat 30 de milioane de dolari în campania electorală a actualului președinte. Geopolitic, Dominica este sau poate deveni un portavion chinezesc ancorat în Antile.

Sinclaire conduce încet, dar ziua trece repede. Sunt multe de văzut și atât de puțin timp. Începem de la Scott’s Head, promontoriul stâncos care se întinde ca un hotar între zbuciumul Atlanticului și azuriul calm al mării. În golf, la adăpost, e ancorat un vaporaș de agrement.

– Scufundători, îmi explică Sinclaire. E unul dintre cele mai bune locuri de scufundat din zonă, pentru că imediat după plajă se formează un abis. Aici – un metru adâncime – acolo – o sută de metri. Cică e plin de viețuitoare.

Așa e Dominica. Bruscă, abruptă, surprinzătoare, verticală, ca o explozie a pământului spre cer, a vieții care n-a mai avut răbdare să embrioneze și s-a repezit cu toată puterea de pe fundul mării către văzduh. Coasta e abruptă, la fel de abrupt e și interiorul, copacii cresc într-o sfidare a gravitației, aproape lipiți de pereții drepți de stâncă, și fiecare dintre cele 365 de râuri devine măcar o dată în viață cascadă.

Și oamenii sunt la fel. Verticali. Demni. Săraci sau bogați, zdraveni sau nevolnici, unul nu merge cu capul în pământ. Nici nu te îneacă în zâmbete, nici nu se încruntă la tine. Dominicanul te privește drept, ochi în ochi, cât să vadă dacă ești om și te salută scurt, discret, ca pe o cunoștință veche.

Printre ferigile gigantice și aburul sidefiu care se ridică din junglă am senzația că, din clipă în clipă, îmi va tăia calea un dinozaur. Dar, ce să vezi, pe Dominica nu s-a turnat nicio secundă din Jurassic Park. În schimb s-au filmat două pelicule din seria Pirații din Caraibe. Au fost probabil cele mai agitate momente din istoria insulei de la independență încoace.

Străzile sunt pustii, dominicanii respectabili sunt la liturghie, iar pescarii își fac rugăciunile după ritul lor străvechi, învârtind ochiurile năvoadelor ca pe niște mătănii. Dumnezeu e prezent în fiecare aspect al vieții dominicane. Firește, din moment ce-a ales insula ca rezidență de vacanță. La fiecare colț de stradă există o biserică sau o casă de rugăciune din care răsună imnuri de slavă.

Pe o bărcuță scorojită scrie “God is good”. O fi o rugă sau o concluzie? O fi înmulțit Iisus atâția pești în lotca aceea prăpădită? Sau poate pescarul mulțumește Cerului pentru că l-a ajutat să se întoarcă teafăr de pe mare de fiecare dată?

Sargasele.

De vreo trei ani încoace e invazie de sargase în Antilele Mici. Pare-se că s-a defectat ceva la Gulfstream, titanicul curent din nordul Atlanticului, și algele marine au început să se deplaseze din marea care le poartă numele către sud, năclăind plajele perfecte ale Caraibelor.

Sargasele nu sunt periculoase dar arată rău, miros urât și încurcă înotătorii și velierele, motive de îngrijorare pentru destinații care trăiesc din turism. Pe Martinica și Guadeloupe se declarase deja starea de urgență, iar guvernul francez urma să aloce fonduri pentru curățirea plajelor și pentru construirea de garduri (!!!) care să țină algele departe de coastă.

Singurul loc unde invazia sargaselor a fost primită cu oareșcare bucurie a fost Dominica. Oamenii de aici le-au găsit imediat o întrebuințare, povestește Sinclaire.

–  Miros urât deoarece conțin fosfați. Țăranii le adună de pe mal și le folosesc ca îngrășământ. Sunt al naibii de bune. Și astfel avem și plaje curate și producție agricolă.

De trăit, dominicanii trăiesc literalmente din ce dă Dumnezeu. Ceva pescuit, cât poți face cu bărcuțe de lemn nu mai lungi de 4 metri. Agricultură doar de subzistență, întrucât relieful nu permite plantații mari, iar piața e deja saturată de banane. Unde mai pui că Dominica e bătută aproape an de an de uragane.

Nu mai departe de săptămâna trecută 20 de oameni au murit și 50 au fost dați dispăruți după ce furtuna tropicală Erika a răvășit întreaga insulă. Ce agricultură să mai faci cu apa mai înaltă decât arborii de papaya? Turism – încă la nivel artizanal; croazierele nu aduc cine știe ce venituri oamenilor de rând. Industrie – deloc.

Asemeni României, Dominica trimite mână de lucru tânără și pricepută în insulele mai prospere din jur, iar cei plecați pun bani deoparte pentru a-și ajuta familiile și a-și clădi un rost la întoarcere.

În fine, o metodă foarte interesantă prin care insula mai face un ban este comerțul cu cetățenii. În schimbul unei investiții de minimum 100.000 USD primești cetățenie pe viață și pașaport dominican. Îți poți schimba și numele dacă dorești. Dorești?

Cea mai hippy bunicuță.

Nu e nevoie să mă anunțe Sinclair, îmi dau seama singur că am ajuns după schimbarea șocantă a fizionomiilor întâlnite. De unde până acum doi kilometri ne salutau siluete longiline și chipuri rasate de vest-africani, la intrarea în primul sat carib treaba a început să arate rău de tot a Amazon.

Fețe late, galben-aurii cu ochi oblici și zâmbete drepte, parcă tăiate cu bisturiul sub pomeții bombați, trupuri scunde cu picioare subțiri și spinări late, o trăsătură fizică distinctă a semințiilor care-au traversat istoria vâslind la pirogă. Suntem în Teritoriile Caribilor.

– S-o scuzați pe bunica, nu e prea activă zilele astea. Acum o lună a căzut și s-a lovit la un picior și nu mai poate munci ca înainte.
– Câți ani are?
– 86.

Tragem la poalele unei coline îmbrăcate în flori și urcăm panta până la casa bunicii. Femeia iese din casă șchiopătând ușor, îl pupă pe Sinclaire, ne strânge mâinile mie și lui Cristophe și se așează pe un prag. Cer voie să o fotografiez. Acceptă cu un râs vioi și o zvârlitură cochetă a mâinii, un “bată-te să te bată, ce să fotografiezi la mine?” Îi răspund că e cea mai hippy bunicuță din lume și, după ce i se traduce, izbucnește în alt chiot de râs.

Femeia din fața mea se va alătura, fără îndoială, bogatei comunități de centenari dominicani. Poate că o doare piciorul, dar în rest plesnește de vitalitate. Râde, vorbește, vorbește și râde, și  fiecare rid al chipului ei frumos și expresiv pare un rând dintr-o carte despre dragostea de viață. Bunica soției lui Sinclaire e străbunică pentru copiii acesteia și, având în vedere că micuții sunt deja la adolescență, peste câțiva ani va deveni cea mai hippy stră-străbunică din lume. S-o țină Dumnezeu sănătoasă.

Pe cât de veselă e bătrânica, pe atât de serioasă este domnișoara Samantha, ghidul de la Kalinago Barana Aute (Muzeul Satului Carib/Kalinago). Tânăra și își face meseria cu o sobrietate care mă amuză de nu mai pot. Pe tot parcursul turului, în timp ce ne povestește despre meșteșugurile, obiceiurile și tradițiile caribilor, o tot întrerup cu întrebări tâmpite ca s-o fac să zâmbească.

Samantha locuiește aici, în Teritorii, dar este doar pe jumătate caribă. Restul de sânge, până la 100%, este creol. Acest fenomen de metisaj este firesc având în vedere dimensiunile minuscule ale comunității Kalinago și faptul că tinerii care doresc o viață mai bună muncesc și socializează la oraș, dacă putem numi oraș capitala Roseau (17.000 de locuitori).

În ritmul acesta, peste două-trei generații nu va mai exista niciun carib pur-sânge. Din marele popor kalinago, cândva stăpânitor fără rival peste spațiul dintre cele două Americi, va rămâne doar un ecou pulsând în vene africane. Cristofor Columb ne-a scăpat de ei într-o duminică.

Scurt moment al sponsorului.

Această poveste nu ar fi fost posibilă fără zborurile oferite de Air France și fără susținerea Băncii Transilvania prin cardul BT Flying Blue Premium. Nu am folosit cardul de credit pe Dominica decât la bancomat întrucât comercianții de acolo folosesc cititoare de carduri analogice precolumbiene și n-am vrut să-l zgârii. Le mulțumesc încă o dată sponsorilor acestui proiect.

Foto: Brad Florescu. Echipament: SONY A7. Pentru mai multe imagini vizitează galeria. Iar ca să le vezi mai mari intră pe blogul meu foto.

(va urma)