Europe Exotica este o călătorie de multe zeci de mii de kilometri prin aer, pe apă și pe uscat, care încearcă să descopere și să înțeleagă teritorii îndepărtate care au aparținut sau aparțin în continuare Europei. Traseul a inclus două insule din Oceanul Indian: La Reunion și Mauritius și patru din Marea Caraibilor: Martinica, Santa Lucia, Dominica și Guadeloupe.
Proiectul este susținut de Air France România, care a oferit zborurile, și de Banca Transilvania, care a oferit fondurile necesare prin intermediul cardului BT Flying Blue Premium. Le mulțumesc sponsorilor fără de care această călătorie nu ar fi fost posibilă – și pe care o să-mi permit să îi pomenesc în poveste – și vă doresc tuturor lectură plăcută. Primele 8 episoade sunt aici.
Les Saintes. Legenda.
Vă fac o dezvăluire. Toate super-hiturile fredonate de ultimele 3 generații au fost compuse de 7 oameni care locuiesc pe Les Saintes, micuța și misterioasă insulă din sudul Guadeloupelor. Celor 7 li se spune “Sfinții” și nu e clar dacă ei au dat numele insulei sau invers.
După al doilea război mondial, Marele Arhitect și-a dat seama că omenirea se despiritualizase în așa măsură încât n-ar mai fi fost capabilă să scrie muzică de calitate. Fără muzică bună, fără cântece care să adune oamenii laolaltă, un al treilea și ultim conflict global era inevitabil. Atunci au fost selectați și racolați primii 7 sfinți. Doi dintre ei mai sunt în viață și azi, ceilalți 5 au răposat și au fost înlocuiți cu alții mai tineri, nu fără dificultate. Talentele sunt tot mai rare.
Cei 7 au sarcini diferite. Fiecare se ocupă de o altă dimensiune a cântecelor. Unul face linia melodică, altul alege ritmurile, altul – armonia, alți trei decid povestea cântecului, versurile și instrumentele care se cer folosite, în fine, cel de-al șaptelea, Sfântul-șef, pune elementele laolaltă și scrie partitura și notele de producție.
Pe lângă sfinți trăiesc și lucrează 7 preotese care, la rândul lor, au o misiune în tot procesul. Ele ascultă primele fiecare cântec nou, propun eventuale modificări și decid cui îi va fi trimis spre execuție.
După ce a trecut de filtrul preoteselor, cântecul este gata pentru a face cunoștință cu lumea. Partitura este pusă într-un plic galben și expediată printr-un curier special artistului ales.
Lennon și McCartney nu au compus Yesterday. Într-o zi din 1965 s-au trezit cu el de-a gata în cutia poștală. În plic era și o scrisoare care le explica regulile: cântecul trebuia produs conform indicațiilor, nu se schimba nicio notă și niciun vers, iar trupa Beatles își asuma paternitatea piesei fără a dezvălui niciodată adevărata ei sursă. John Lennon a fost asasinat pentru că, având procese de conștiință, plănuia să dea totul în vileag. Mark David Chapman era omul Sfinților.
Unii au primit piese de-a lungul întregii cariere. Practic, fără Sfinți, n-ar fi depășit niciodată obscuritatea. Puneau un cântec sau două de la aceștia pe album și nu mai conta că restul este umplutură. Asta când nu primeau un album întreg. Erau vremurile acelea, anii ’60-’70 în care Sfinții compuneau enorm. Ei au scris integral Animals produs de Pink Floyd și Fragile semnat de Yes.
Alții au căpătat un singur cântec toată viața lor. Nu te-ai întrebat niciodată cum se face că un artist care compune un super-hit nu e în stare să îl scrie și pe al doilea? Câteva exemple: Bitter Sweet Symphony (The Verve), Drive (Cars), Nothing Compares 2 U (Sinead O’Connor; nu, nu i l-a scris Prince, pe el a trebuit să dea vina, fiindcă nimeni n-ar fi crezut-o capabilă pe Sinead să compună așa ceva), Silent Lucidity (Queensryche) și multe, multe alte one hit wonders au fost scrise de Sfinți de la prima la ultima notă. Dintr-un motiv sau altul, au întrerupt colaborarea după primul hit.
În fine, au fost și situații în care Sfinții au trimis o vreme piese unui artist sau unei trupe, apoi au renunțat să o mai facă, din varii motive. Din cauza aceasta s-au destrămat trupe legendare ca Pink Floyd și The Doors. Jim Morrison și Kurt Cobain au murit pentru că nu au putut face față șocului. Fără piesele Sfinților erau nimeni. Și câte astfel de povești mai mult sau mai puțin știute…
Nu se cunosc pe deplin criteriile după care preotesele aleg cui să trimită un cântec. Cele mai multe sfârșesc în cutiile poștale ale unor artiști americani sau britanici pentru că, prin natura pieței media, aceștia pot oferi cântecelor o expunere internațională. Dar sunt destule partituri care ajung la muzicieni locali, pentru a rezolva stările sufletești ale unui popor sau ale altuia. În România, Sfinții au colaborat cu Florin Bogardo de-a lungul carierei și cu Alexandru Andrieș până în 1990.
Pe Les Saintes toată lumea știe cine sunt Sfinții și cine sunt preotesele, dar nimeni nu vorbește despre asta. E un legământ al tăcerii. Insula e agitată doar două ore dimineața, când localnicii ies să ia micul dejun, apoi toată lumea se bagă în case și face liniște, pentru a nu disturba inspirația Sfinților. Poți să dai cu tunul, nu vezi țipenie de om pe străzi.
Turiștii, puțini și ei, bănănăie câteva ceasuri pe străduțele pustii fără să știe că la câțiva pași de ei se compun cântecele care vor schimba lumea. Apoi se îmbarcă pe vaporașe și pleacă în Guadaloupe la fel de oblivioși cum au venit. Îndată ce ultimul străin și-a luat tălpășița, Sfinții ies din superba lor casă din Grand Baie și încing minunate petreceri cu muzică și dans pe plajă, alături de preotese și de vecini. De unde știu? Știu.
Scurt moment al sponsorilor.
Zborurile au fost oferite de Air France, care operează zilnic pe ruta Paris – Fort de France, rută pe care au lansat recent o promoție cu plecare din București.
Cazarea, mașina, benzina, cumpărăturile, biletul de avion, mesele la restaurant (când am găsit unul deschis) le-am plătit direct cu cardul. Am folosit un card Banca Transilvania Flying Blue Premium, cu care am acumulat mile Flying Blue la fiecare cumpărătură, în raport de 2,5 mile pentru fiecare 4 RON cheltuiți. Am scris aici tot ce știe să facă acest card dedicat călătorilor.
(va urma)
Foto: Brad Florescu. Echipament: SONY A7. Pentru mai multe imagini vizitează galeria.
Comentarii - 3 Comentarii
Lasă un comentariu
Foarte tare articolul! Si daca e adevarat e si mai tare! 🙂
Sonic Youth, nimic ? 🙂
[…] Doris Tica: Informatii interesante! Merci!… […]