Festivalul Yee Peng, Chiang Mai. Sau cum am plâns cu zâmbet de copil.

Aş putea să îţi povestesc în detaliu ce se întâmplă la Festivalul Yee Peng, citând graţios din pliantele pe care le-am primit la intrare sâmbătă seara când a avut loc. Ţi-aş face capul mare cum că este una dintre cele mai mari sărbători Buddhiste, că are loc o dată pe an, că este momentul pe care credincioşii thailandezi îl aşteaptă cu nerăbdare pentru a-şi arăta respectul faţă de Buddha şi pentru a-i cere smerit să îi ierte dacă nu i-au urmat întocmai învăţăturile dhamma în anul ce a trecut.

Cât de verde şi curat era câmpul pe care a avut loc ceremonia, cât de decent erau îmbrăcaţi oamenii, cât de bine organizat a fost totul sau ce bine vorbea MC-ul în engleză, toate amănuntele acestea sunt mărunţiş.

Mult mai importantă este energia întregii sărbători, pe care o simţi de cum ai păşit în locaţie şi până pleci acasă sau la hotel. O vibraţie măreaţă, pozitivă, care rămâne cu tine zile de-a rândul şi te face să zâmbeşti mai blând decât de obicei.

Aşa că o să-ţi spun atât: sâmbătă, 29 octombrie 2011, am asistat la o spovedanie în masă care m-a făcut să plâng cu zâmbet larg de copil în faţa cadoului mult aşteptat. Mii de oameni s-au rugat şi au meditat împreună vreme de două ore. Gând la gând, suflu la suflu, cuvânt la cuvânt. Fiecare cu el şi cu toţi ceilalţi. Iar când ceremonia s-a sfârşit, rugile de iertare şi dorinţele de mai bine au pornit spre cer ca mii de lampadare luminoase, urmărite îndelung de suflete pline de speranţă.

Foto şi video: Elena Stanciu, octombrie 2011.