Ce mai viață am și eu…De când Elena și-a lansat magazinul online am al doilea job (sau al treilea sau al patrulea, că nu am numărat câte meserii fac în același timp): fotograf secund la Windia Freedomwear. Fotograf principal este “patroanca” atunci când nu lasă camera pentru a trece în fața obiectivului.
Știu ce vei spune și îți mulțumesc pentru compasiune. Într-adevăr, e o muncă grea să lucrezi cu fete frumoase. E cu atât mai grea cu cât nu te pricepi aproape deloc la fotografia de fashion.
Cum ne găsim modelele? În timpul săptămânii nu prea sunt turiști la noi în Khanom. Dar vineri după amiaza încep să apară și atunci ieșim “la agățat”. Dacă dăm pe plajă sau la Jam Bay Bar peste o fată interesantă o invităm să ne fie model. E o situație din care toată lumea câștigă: Elena are cu ce își ilustra portofoliul de produse, iar modelele se aleg cu fotografii frumoase pe care să le arate cunoscuților pe Facebook. Până acum nu ne-a refuzat nimeni. Cred că asta i se datorează Elenei; inspiră încredere.
Așa am ajuns să ne cunoaștem, să lucrăm și să ne împrietenim cu doamne și domnișoare din toată lumea: Hannah, Breonna, April, Lauren din SUA, Kat din UK, Hind din Canada, Ann din Thailanda, Viola din Ungaria. Nemaivorbind despre vecina noastră Demi, o ieșeancă mutată împreună cu iubitul la Khanom pentru un an.
De locații nu ducem lipsă. Azi fotografiem pe plajă, mâine în junglă, poimâine la o cascadă sau la un resort cochet. Zona Khanom e foarte bogată în studiouri foto naturale. Eu am două-trei locuri preferate și aș lucra numai acolo, dar Elena insistă să nu ne repetăm pentru că ar fi monoton pentru vizitatorii Windia. Perfecționistă.
Cam multă vorbărie pentru un articol dedicat fotografiilor. Te las, așadar, să-ți bucuri ochii cu frumusețile. Dacă vrei mai mult intră direct pe site-ul Windia.
A, și dacă vrei să o întâlnești pe Elena, să vezi, să atingi și să probezi hainele Windia Freedomwear o poți face duminică, 2 august la Simbio Kitchen & Bar (Str. Negustori 26). Evenimentul “Catch the Windia” începe la ora 12.00 și Elena va fi acolo.
Foto de: Elena Stanciu, Brad Florescu. Echipament: SONY A7, Nikon D90.
Comentarii - Niciun comentariu