Huay Pu Keng. Locul unde nu m-am născut.

Dacă m-aş fi născut în satul Huay Pu Keng, astăzi aş fi un om cu două ţări: Myanmar-ul, din care au fugit părinţii mei şi Thailanda, ţara care care le-a acordat statutul de refugiaţi.

Aş avea trei limbi materne: karenni, thailandeza şi burmeza oficială. Pe lângă acestea, aş învăţa la şcoală engleza, matematica, geografia şi aş avea şi două ore de educaţie socială pe săptămână. Asta dacă satul meu ar reuşi să strângă bani şi dacă s-ar găsi un profesor dispus să facă naveta cu barca pe râul Pai sau să locuiască în satul meu fără electricitate, apă curentă şi canalizare.

Dacă m-aş fi născut în Huay Pu Keng ca fată, aş purta toată viaţa un colier auriu menit să-mi lungească gâtul. Bunica m-ar învăţa să ţes şaluri, să cânt, să confecţionez bijuterii şi figurine din lemn. Tu ai veni ca turist, mânat de o sinceră compasiune şi de un nevinovat interes antropologic. Mi-ai face poze, aş zâmbi. Ai cumpăra de la mine un şal, o figurină sau o bijuterie de 10 ori mai ieftine decât în ţara ta. Pe care le-ai vrea şi mai ieftine, pe care ţi le-aş lăsa şi mai ieftin. Eu şi copiii nu avem nevoie de bani. Mâncăm din ce ne dă pâmântul.

Aş merge duminica dimineaţa la biserică şi le-aş cânta imnuri de slavă lui Iisus şi Fecioarei din Lourdes. Care nu s-ar supăra că, imediat după slujbă, m-aş deda la puţină Kay Toboe, religia bătrânilor din sat, care cred în continuare că fiecare munte, piatră sau curs de apă adăposteşte un zeu. Ceea ce, Doamne, iartă-mă, chiar aşa e.

Ca băiat, mai întâi aş avea un iepure al meu, pe care la adolescenţă l-aş ucide şi l-aş mânca. Apoi aş prinde un elefant,  l-aş îmblânzi şi l-aş vinde. Mi-aş petrece zilele pescuind pe râu, scăldându-mă, împletind sau reparând năvoade, tăind pădurea ca să fac loc de culturi şi rost de lemne pentru foc.

M-aş însura cu o fată din sat care mi-e probabil deja rudă, aş mai pocni-o din când în când dar niciodată peste faţă, ca să nu sperii turiştii, singura noastră sursă de venit. Jumătate din banii pe care i-ai plătit pentru şal, figurină sau bijuteri i-aş cheltui pe bere ieftină şi rachiu de orez cu ceilalţi bărbaţi din sat, aşteptând. Fie ca Thailanda să-mi dea cetăţenie şi drepturi, ca să pot călători şi munci. Fie o răsturnare de regim în Myanmar, ca să mă întorc în ţara părinţilor mei, conducându-mi barca în susul râului. Cealaltă jumătate din banii de la tine i-aş pune deoparte, în lada nevestei, ca să cumpărăm benzină când o veni vremea libertăţii. Mulţumim.

Foto şi video: Brăduţ Florescu, aprilie 2011.