În fiecare an, SkyTeam organizează un concurs între birourile naționale ale piețelor în care alianța este activă . Competiția premiază excelența în acțiuni de marketing și vânzări și reunește proiecte ale celor 39 de birouri naționale membre în Divizia Europa-Africa-Middle East din care face parte țara noastră.
Proiectul “În Jurul Lumii, cu SkyTeam și Românii”, realizat de SkyTeam România și Tedoo.ro, a obținut locul întâi la categoria “Best Communication (including e-communication)”.
Ca să traduc asta în limba lui Aurel Vlaicu, România a făcut cea mai bună campanie de comunicare SkyTeam din Europa, Africa și Middle East în 2011. SkyTeam România este la prima participare în concurs.
Felicitări SkyTeam România, felicitări Emanuela (l-ai înscris și nu mi-ai zis!), Nicoleta, Alexandra, Paula, Felicia, Ana, Luana, felicitări TAROM, Air France, KLM, CSA, Alitalia, DELTA, China Eastern.
Și mulțumiri tuturor românilor care au sprijinit sau au urmărit acest proiect din România sau din jurul lumii. Ridicăm această cupă în sănătatea voastră!
Despre proiect: “În Jurul Lumii, cu SkyTeam și Românii” este o campanie de comunicare inițiată de Tedoo.ro și susținută de SkyTeam România și companiile membre. Proiectul a presupus un zbor de 21 de zile și 35,000 km în jurul lumii, cu opriri în zece capitale din Europa, America de Nord și Asia. A fost o premieră pentru SkyTeam, la nivel global.
În fiecare dintre cele zece orașe m-am întâlnit și am colindat alături de români din comunitățile locale. Etapa “de teren” s-a desfășurat în perioada octombrie-noiembrie anul trecut și s-a încheiat en-fanfare pe 11.11.2011, dată la care Alianța SkyTeam a aniversat 11 ani de existență. Etapa blogo-jurnalistică se află la episodul 10. Urmează poveștile din Paris (încă una), New York City, Los Angeles, Shanghai și Dubai. Mulțumesc pentru răbdare.
Despre SkyTeam: SkyTeam, a doua cea mai mare alianță aeriană din lume, reunește 18 companii aeriene care operează zilnic 15.000 de zboruri către 990 de aeroporturi din 186 de țări. TAROM este ca membru cu drepturi depline in SkyTeam din iunie 2010. În afară de TAROM, mai sunt prezente pe piața românească companiile membre Air France, KLM, Alitalia, CSA (Czech Airlines) și Aeroflot.
Comentarii - 12 Comentarii
Lasă un comentariu
Felicitari Bradut si SkyTeam Romania!!!! Iuhuuuu:). Eu am crezut ca ai terminat si povestile, dar le astept cu interes pe cele restante:D
@Sorin: Multumim frumos. Nu s-au terminat povestile, sunt eu moșcăit.
Zau ca ar trebui sa scrii mai mult decit niste articole
Super Braduuut!!!!!! Felicitari Tedoo si SkyTeam!!! Astept cu nerabdre si restul povestilor 🙂
felicitari brad. ma bucur ca ai castigat si sunt sigur ca a fost pe merit. astept cu interes (mare) celelalte episoade. cum, ramane cu sumatra tsunami cafe? eu astept de o gramada de timp continuarea promisa. cam pe cand crezi ca o putem citi? sa stim sa nu mai intram zilnic pe site sa vedem daca ai postat-o :))
[…] de la Realitatea, la fel şi jumătate din redacţie, CanCanTv ajunge pe Acasă, Tedoo a câştigat un premiu în alianţa SkyTeam, achiziţia Instagram de către Facebook s-a finalizat, Nokia a lansat Lumia […]
[…] to info published on Tedoo.ro, the project is a communication one initiated by Tedoo.ro and supported by SkyTeam Romania and […]
[…] de Webstock Awards, tedoo.ro și SkyTeam România au fost premiați în cadrul concursului organizat între birourile naționale ale alianței, la categoria Best […]
[…] proiectul „În jurul lumii, cu românii”, realizat de SkyTeam Romania în parteneriat cu Brad Florescu de la Tedoo a fost premiat ca fiind […]
[…] Jurul Lumii, cu Românii” a fost desemnat cel mai bun proiect de comunicare SkyTeam pe Europa, Africa și Orientul Mijlociu din 2011 și Best Blogger Project la Webstock Awards […]
[…] proiectul „În jurul lumii, cu românii”, realizat de SkyTeam Romania în parteneriat cu Brad Florescu de la Tedoo a fost premiat ca […]
[…] de Webstock Awards, tedoo.ro și SkyTeam România au fost premiați în cadrul concursului organizat între birourile naționale ale alianței, la categoria Best […]