În Jurul Lumii, cu SkyTeam și Românii (Ep. 11): Blestemul Parisului.

De pildă, când a fost vorba să ne plimbăm un pic pe malul Senei, n-a găsit altă stradă decât Avenue de New York.

Cinci minute mai târziu m-a băgat aproape cu forța într-o catedrală. Catedrala Americană Sfânta Treime. Lăcașul era pustiu ca un suflet de cămătar, însă Diana a insistat să ședem și să tragem adânc aere în piepturi. A luat o evanghelie și a început s-o răsfoiască. Suspect. Alaltăieri n-a intrat cu mine la Montmartre, iar ieri a preferat să mă aștepte la Pantheon în loc să ne vedem la Saint Sulpice. Diana nu-i deloc o tipă bisericoasă și uite-o acum cu câtă smerenie mângâie paginile Noului Testament. Care-i treaba, domnișoară?

– Treaba e că te urăsc. Te urăsc din tot sufletul meu de copil.
– Mă urăști? De unde și până unde îți pot trezi eu sentimente atât de intense? Ura e un sentiment adeseori mai puternic decât dragostea. Ura ta mă surprinde și mă onorează deopotrivă. Aș putea, totuși, să știu de ce mă urăști?
– Te urăsc pentru că mâine îți urci fundul în avion și te duci la New York.
– Și? O să-ți lipsesc?
– Nu tu. New York-ul o să-mi lipsească. Îmi vine să-ți dau una în cap, să-ți iau biletul și să mă duc acolo în locul tău. Iubesc orașul ăla. Îl iubesc. Și ție n-o să-ți placă, știu sigur, tu detești orașele, cu atât mai mult vei detesta New York-ul. Păcat de biletul de avion. Cum dă Dumnezeu la cine nu trebuie…

Diana mângâie paginile Sfintei Scripturi. Ce-o avea în minte?

Vorbea serios. Cu ochii încleștați și cu pumnii umezi, jumătate din Diana suferea de dorul celui mai frumos oraș din lume, jumătate trăia în cel mai frumos oraș din lume (sluga dumneavoastră, Neasemuitule Coadă-De-Diamant). Cele două jumătăți se închideau cu un imens fermoar argintiu: Atlanticul, pe care eu urma să-l traversez mâine.

Atât de mult iubea Diana New York-ul încât, a doua zi, a mers cu mine până hăt la Charles de Gaulle.

– Aici mă simt mai aproape de New York. Știu că e o prostie, fiindcă vestul e în direcția opusă, dar de-aici am zburat ultima oară în America și tot de-aici o să zbor data viitoare. Care va fi curând.
– Cât de curând?
– Curând-curând, dar nu azi. Azi te duci tu acolo. Să ai grijă de New York. Despre Paris poți să zici ce vrei din partea mea, nu mă interesează dacă se supără, dar New York-ul nu se cade să-l necăjești. E prea bun, prea frumos, prea generos și delicat. Încearcă să-l vezi cu ochii mei și ai să-l iubești.
– Da, niște ochi cred că pot lua cu mine la bajajul de mână.
– Ia-i. Drum bun.

Mulțumiri pentru ospitalitate și rugăciuni: Diana Bâlbă, Iulia Bâlbă, Ana Popescu, Alina Danciu, Dan Ghiocel, Radu Jlobnitchi, Mihnea Modoran, Mihai Eminescu.

Va urma. În episodul următor, dacă nu m-o blestema iarăși vreo metropolă, vedem New York-ul prin mai multe perechi de ochi, toate îndrăgostite iremediabil de Marele Măr. Voi încerca să adaug un strop de obiectivitate.