În jurul lumii, cu SkyTeam şi românii (Ep. 1): O idee, un an de pregătiri, o premieră.

De la prima întâlnire din Buzeşti şi până la definitivarea programului a trecut un an. Un an în care trupa de la Bucureşti lămurise detalii logistice şi obţinuse acordul tuturor celor implicaţi în organizare. Telefoane la Paris, Amsterdam şi Londra, mailuri la Shanghai şi la New York, toată echipa cerului trebuia să ştie că vin şi să-mi aibă de grijă.

Pe 16 septembrie 2011,  SkyTeam lansa RTW Planner, aplicaţia online prin care oricine îşi poate construi un bilet Round The World. Şi primul itinerariu la care s-a lucrat pe această aplicaţie a fost al meu. Totul a durat 10 minute. Am introdus destinaţiile, datele şi orele aproximative la care voiam să decolez, aplicaţia a calculat traseul optim şi mi l-a afişat pe hartă. I l-am trimis Emanuelei pe email. L-a trecut în sistemul de rezervări, l-a avizat şi mi-a trimis biletul. Pe 15 octombrie aveam primul zbor: TAROM RO 391, Bucureşti-London Heathrow. Retur pe 7 noiembrie, TAROM RO 68, Dubai-Bucureşti.

Dă play ca să vezi cum arată un bilet RTW proaspăt scos la imprimantă.

Mai aveam un mare, mare hop: vizele. Norocul (inspiraţia) de a mă fi mutat în Chiang Mai mi-a uşurat enorm sarcina. SUA şi China aveau consulat chiar în oraş, nu trebuia să mă mai duc până la Bangkok.

De viza pentru Emirate s-a ocupat TAROM Tours. Viza de China a fost floare la ureche: un formular de o filă, două fotografii şi 75 de dolari. S-a rezolvat în 24 de ore. Mai rămânea cea de SUA.

Mi-a luat o săptămână să completez, să verific şi să răs-verific aplicaţia pentru americani, lucru pe care l-am făcut fără mare tragere de inimă. N-am proprietăţi, nu sunt însurat, nu am copii, nu am afaceri, nu sunt angajat, nu mă ţine nimic legat de nicăieri. De ce mi-ar fi dat americanii viză?

Mai aveam 12 zile până la zborul spre Londra, toate cazările plătite, toate vizitele aranjate. Proiectul depindea de SUA. Dacă americanii spunea niet, nu mai aveam timp să schimbăm ceva. Proiectul era compromis. Cu gândul ăsta am intrat la interviu..

După o oră am ieşit ţopăind din Consulat. Scrisoarea cu care mă înarmaseră cei de la SkyTeam oferea suficiente garanţii că sunt om serios şi că n-o să lucrez în California ca ajutor de clătitar. „Sir, your visa has been approved”. A doua zi, când am luat paşaportul, am văzut că primisem viză pe 10 ani. Mi-ar fi fost de ajuns şi 10 zile. Dac-aş fi putut să donez restul, aş fi făcut-o cu cea mai mare plăcere. Acum n-aş mai face-o. O să explic de ce într-un episod viitor al poveştii.

Lumea prin ochi de români.

Bucurie mare pe întregul mapamond. România urma să trimită primul jurnalist în jurul lumii SkyTeam. Eram acest Iuri Gagarin al alianţei. De la Bucureşti răzbătea un mare oftat de uşurare.

„Felicitări, Brăduţ! Ţi-am zis că n-ai de ce să te îngrijorezi cu viza.”

“Abia aşteptăm să te vedem, să porneşti şi să te întorci sănătos, cu poveşti frumoase” – îmi scriau Emanuela şi Nicoleta.

Poveşti frumoase, asta aşteptam şi eu de la mine. Dar cum să scriu poveşti frumoase când aveam de stat cel mult două zile la fiecare destinaţie, înafară de nişte frugale opriri în Amsterdam şi Praga, nu mai fusesem în niciunul dintre oraşele de pe traseu. Le păstrasem, ca să zic aşa, pentru când oi fi bătrân şi n-oi mai putea alerga prin sălbăticii.

Ce puteam descoperi la New York, Paris sau Londra în 48 de ore? Ce puteam găsi deosebit, interesant şi nespus? Cum aveam să mă descurc în aceste metropole uriaşe? Mi-ar fi trebuit două zile doar ca să înţeleg unde mă aflu pe hartă. Iar de destinaţii bătute şi răz-bătute nici nu putea fi vorba. N-aveam de gând să mă urc în capul Statuii Libertăţii sau să văd Parisul din Tour Eiffel. Voiam o poveste nespusă şi personală, care să implice oameni de-ai locului, oameni interesanţi care au ceva de spus despre oraşul în care au ales să trăiască. Cin’să fie, cin’să fie?

Românii din diaspora. O statistică de acum câţiva ani arată că peste 8 milioane de români, o cifră egală cu întreaga populaţie a Elveţiei, trăiesc în străinătate. Foarte mulţi în Europa, destul de mulţi în America de Nord, tot mai mulţi în Australia şi Noua Zeelandă, câţiva şi prin Asia, Africa şi America Latină. Practic, vorbim despre o altă Românie, presărată pe meridiane. O Românie în care aş putea vedea întreaga lume prin ochi de român şi de localnic în acelaşi timp.

Echipa Pământului

Am publicat pe Facebook itinerariul şi am cerut ajutor: cine are timp să îmi arate Roma, Los Angeles-ul sau Praga dintr-o perspectivă personală? Cine e atât de drăguţ încât să-mi împărtăşească nişte „subiective turistice”, locuri şi lucruri pe care le iubeşte în oraşul său adoptiv indiferent dacă acestea se regăsesc pe lista de “trebuie văzut neapărat”? Cine are chef să îi fie călăuză unui compatriot? Speram să găsesc măcar un răspuns în fiecare punct de pe traseu.

În 48 de ore aveam multe. Zeci de răspunsuri de pe traseul meu, plus altele din ţări neincluse în itinerariu (Spania, Suedia, Germania, Austria, Belgia, Rusia). Vino, scriau românii, mulţi dintre ei prieteni doar pe Facebook, mulţi dintre ei prieteni ai prietenilor, aproape toţi necunoscuţi în viaţa reală (dacă mai există aşa ceva). Vino, te aşteptăm, te plimbăm, îţi arătăm. Când vii, când?

Aveam o echipă în cer şi una pe Pământ. Ultimele zile dinaintea plecării spre Bucureşti le-am petrecut organizând oră cu oră întâlnirile şi vizitele prin oraşe. Fiecare român venise cu o idee, timpul nu ajungea pentru toate, am comasat, am supus la vot, am eliminat şi rafinat până când am ajuns la un program cât de cât realizabil: urma să umblu 12 ore pe zi, preluat de încântătoarele mele călăuze.

Pe 10 octombrie, cu biletul RTW şi paşaportul vizat, cu o lume întreagă de atâţia oameni de întâlnit, mi-am îmbrăţişat femeia şi motanul şi am luat avionul spre Bucureşti. Porneam în jurul lumii, cu SkyTeam şi românii.

(va urma, că abia a început)

Dacă vrei şi tu un bilet în jurul lumii, dă click pe SkyTeam RTW Planner şi joacă-te.

Mulţumiri speciale doamnei Camelia Tudose şi personalului Ambasadei României la Kuala Lumpur pentru inestimabilul ajutor.