Tedoo cu Brad Florescu

Încă o colaborare muzicală România-Sumatra: Alexandra Ușurelu cântă cu Tongam Sirait.

Două clipuri ale minunatei Alexandra la care am contribuit ca găsitor de locuri frumoase. Și încă o colaborare a muzicianului sumatran Tongam Sirait cu un artist român.

Am mai făcut o ispravă pe care, iată, se împlinește un an și două luni de când mă țin să v-o povestesc. În ianuarie 2015, compozitorul și producătorul Bobby Stoica (ale cărui hit-uri le știți dacă ați ascultat vreodată Voltaj) m-a invitat să fiu location manager pentru două clipuri ale Alexandrei Ușurelu. Cum eram deja fan Alexandra de când am auzit (și văzut) “Ceva se-ntâmplă cu noi“, am acceptat imediat.

Timp de o săptămână i-am plimbat pe Alexandra, pe Bobby, pe Florin (Botea, regizorul), pe Simona (Semen, creatorul vestimentației) și pe Alin (Gălățescu, sfătuitorul pe imagine) pe la vulcanii de lângă Berastagi, pe la Lacul Toba, apoi pe la Khanom și Surat Thani. Am filmat mult, am apucat să și cântăm un pic alături de genialii muzicieni batak din Tuk-Tuk, a fost intens, obositor, dar a ieșit un material video brut foarte consistent.

Mai mult – pentru că vorbeam de etnicii batak –  bunul meu prieten, sclipitorul muzician local Tongam Sirait, i s-a alăturat Alexandrei, cu vocea și cu mușchii de pe piept, în “Suflet, rămâi pur.” Este a doua colaborare a lui Tongam cu artiști români după ce Voltaj au făcut un cover foarte inspirat după “Mengkel Nama Ahu” în 2012. Am povestit aici cum a ajuns un cântec sumatran pe albumul unei trupe românești. Sunt foarte fericit că am avut ocazia să așez primii piloni ai acestui pod cultural între două popoare aflate la mii de kilometri una de alta.

Vă invit să vedeți cele două clipuri, ultimul lansat online azi dimineață, nu înainte de a vă da câteva indicații topografice despre locurile care apar în imagini.

Mai bine în doi: filmat la Khanom, Râul Tapee – Surat Thani (Thailanda) și Sigapiton-Lacul Toba (Sumatra-Indonezia).

 

Suflet, rămâi pur: filmat la vulcanii Sinabung și Sibayak, lângă Berastagi (Sumatra-Indonezia) și la Lacul Toba.

 

Închei prin a vă anunța că, mai în glumă, mai în serios, am deschis o pagină nouă pe Facebook. Tedoo Music îi zice și postez pe ea cântece frumoase de prin lume adunate. Mulțumesc celor care au vizitat-o până acum și celor care au contribuit. Vă aștept și pe voi.

Comentarii - 4 Comentarii

  1. Mihai preda says:

    Bai ce ma bucur de pagina noua. Am pierdut cd-ul cu muzica batak de la lacul toba, iar ce am gasit pe youtube parca sunt mai slab orchestrate.

  2. Andreea says:

    Foarte, foarte frumos, multumesc! Buna isprava!:))

  3. Robert Gruia says:

    Tedoo prin lume si ascult-o ! Felicitari !

Lasă un comentariu