Iran, sub vălul Șeherezadei 2: Shiraz. În căutarea vinului pierdut.

Text și foto: Ștefan Dobroiu, pentru Tedoo.ro.

Cu unicul regret că n-am apucat să-l învăţ pe papagalul hotelului Khayam nici măcar o neaoşă vorbă românească, am dat Teheranul pe vestitul Shiraz. Aşezare apărută acum mai bine de două milenii, fostă capitală imperială, actual oraş studenţesc şi vestit pentru spiritul întreprinzător al localnicilor, Shirazul se află la o mie de kilometri de Teheran, deci vizitarea lui presupune fie o călătorie lungă cu trenul/autobuzul fie una scurtă, cu avionul.

Pe principiul “ici muncim, colo huzurim”, ne-am ocupat de bilete dinainte. O agenţie de turism locală ni le-a lăsat în plic la recepţia hotelului şi, când am pus mâna pe ele, ne-am bucurat. Ne-am bucurat pentru că un zbor local în Iran este foarte ieftin: cei 40 de dolari, care ar fi fost 25 fără comisionul agenţiei, făceau mica bucată de hârtie să ne devină foarte simpatică.

Apoi ne-am speriat. Pentru că deja auziserăm poveştile cu flota învechită a Iranului. Gândul că vom zbura la Shiraz înghesuiți într-un autobuz cu aripi arunca nori negri pe cerul itinerariului nostru. Atât de negri încât, când am aflat că zborul are întârziere, ne-a părut bine.  Încercam să amânăm cât de mult posibil teribilul moment al decolării.

Cu un ochi pe televizorul din sala de aşteptare, care difuza un fel de telenovelă de acţiune locală filmată mai zgâlţâit decât Ultimatumul lui Bourne, pândeam cu celălalt ochi apariţia vechiturii ce avea să ne poarte peste munţi şi deşerturi în mai sudicul Shiraz. Cine a apărut pe pistă? Cel mai nou, mai sexy şi mai lucios Boeing 737 din câte există, cu design Sky Interior.

Se putea un început mai bun pentru Shiraz? Chiar că nu. Și povestea a continuat încă și mai bine decât a început.

Shiraz. La hotel sau la acasă?

În tot Iranul am stat la două hoteluri, un caravanserai şi trei homestay-uri. Fără nicio ezitare îţi spun că cele din urmă sunt cea mai inteligentă şi mai confortabilă soluţie. În primul rând, stai într-o casă vie, cu suflet și personalitate. La fiecare colţ simţi parfumul (la figurat) secolelor de istorie. În al doilea rând, proprietarii acestor pensiuni sunt mult mai primitori cu turiştii străini și îţi pot aranja rapid ori tururi locale, ori transport către viitoarele destinaţii lucru care la hoteluri se obțin mai greu sau deloc.

Preţurile sunt foarte accesibile; între 6 şi 12 dolari de persoană pe noapte, poate o idee mai mult, dar nu mult mai mult, dacă nu te îngrămădeşti ca noi, patru într-o cameră. Unele pensiuni au restaurante ori bune ori ieftine, unde poţi încerca feluri locale pe care altfel ar trebui să le cauţi prin tot oraşul.

O Mazda antică, “înfiptă” în peretele hotelului Niayesh. Nu mă refer la zeul zoroastrian, ci la mașina japoneză.

La Shiraz am avut prima experienţă plăcută într-o astfel de pensiune. Niayesh este o casă de oaspeți amenajată la standard de boutique hotel în fostul sediu al unor influente edituri şi cercuri literare din secolul XIX. Locul are multă personalitate şi este probabil cea mai inteligentă alegere pentru Shiraz (fără să fie unica, desigur). Iar restaurantul aerisit din curtea interioară îţi oferă şansa să încerci…

…dizi până pocnești

Una dintre bombele gastronomice ale Iranului este kebabul, pe care o poţi dezamorsa cu dizi, “ciorba” de-o mănânci cu… pisălogul. Dizi e ori o ciorbă foarte groasă, ori o tocăniţă foarte moale, iar iranienii o mănâncă scurgând mai întâi lichidul într-o farfurie şi savurându-l cu fâşii elastice de lipie. “Bucăţelele” (carne de vită, cartof, mazăre, năut) rămase în bol sunt fărâmițate cu un pisălog de metal, iar pasta este întinsă pe bucăţi de lipie, asezonată cu suc de lămâie, bucăţi de ceapă şi… nu mai scriu, că-mi lasă gura apă.

Nu vă supărați: unde este Black Market?

La dizi-ul de seară tare ar fi mers şi un pahar de vin, dar acesta e mai greu de găsit. Vinul de Shiraz era lăudat de mai toţi călătorii ce poposeau în localitate. Încă de la sfârşitul primului mileniu i s-a pus eticheta de cea mai bună licoare a Orientului mijlociu. După fondarea republicii islamice, vinişorul de Shiraz şi-a dat obştescul sfârşit pe altarul stricteţii islamice. Dacă apleci urechea în stânga şi în dreapta, auzi șușotindu-se că pe colinele însorite din jurul oraşului ar mai supravieţui, ici şi colo, câteva rânduri de viţă de vie şi că strugurii ar fi transformaţi, ca pe vremuri, în vin. Nu am luat acest mit la verificat.

Dacă îţi place să termini seara cu o bere, îţi sugerez să organizezi o beţie cruntă înainte de plecare (noi am făcut asta în atmosfera veştedă a restaurantului din Cercul Militar). Chiar dacă un ghid bine informat ne-a susurat la ureche că “în Iran poţi face rost de orice pe piaţa neagră”, piaţa asta nu-i aşa uşor de găsit.

Ceainăria Seray-e Mehr, recomandată de Lonely Planet. Nu întreba de alcool, că te râd ospătarii.

Mai e varianta “importului” de alcool. Gândul efectului nociv al unei abstinenţe de două săptămâni asupra sănătăţii noastre ne-a făcut să cochetăm cu ideea unei sticluţe (de un litru-doi) de pălincă strecurate în bagaj. Pericolul unui control mai amănunţit la vamă a tăiat acest indispensabil accesoriu de pe listă, dar în aeroportul din Teheran nu ne-a întrebat nimeni nimic, iar unul din noi chiar avea o sticlă de doi litri în bagaj. Din nefericire era plină cu apă.

Ţi se va întâmpla să vezi în meniuri bere, dar întrebarea dacă berea conţine alcool va provoca amuzamentul chelnerului. În Iran berea e…