Iran, sub vălul Șeherezadei 2: Shiraz. În căutarea vinului pierdut.

…de piersici, mere, lămâie şi poate fi lăsată să zacă liniştită în meniu: e groaznică. Dacă totuși te încăpățânezi să-i dai cep, aşteaptă-te la gust chimic de Fanta, spumă prea abundentă şi alcool zero.

Iran Underground.

Ca peste tot, şi în Iran e mai ieftin să mergi în grup, dar despărţirea de gașcă poate să-ţi aducă surprize foarte plăcute. Ştefan, dezertorul de serviciu şi specialistul în comunicare al grupului, a ajuns astfel într-un mic restaurant clandestin unde, susține el, a mâncat cea mai bună ciorbă ever.

Totul a început pe stradă, unde o întrebare inofensivă (încotro e bazarul?) aruncată unui tânăr vânzător a dus la o călătorie de câteva ore prin măruntaiele frumosului oraş, prilej pentru CelălaltȘtefan să afle “de la sursă” cum se trăieşte în Iran. Nu l-a mirat deloc să audă că “regimul e rău” şi că există multă nemulţumire printre iranieni. Într-o notă mai… veselă, “fetele din Iran umblă numai după bani”. A primit şi o gentilă admonestare – cum, la 30 de ani încă nu ai o familie? Asta nu e bine! –  dar scufundarea în conversaţie în decorul foarte intim al unui restaurant ilegal a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri ale CeluilaltŞtefan din această călătorie.

Hafez: super-starul mort acum șase veacuri.

Dar nu se poate să tot povestim şi să nu zicem nimic despre ce-i de văzut în Shiraz. Prima oprire am făcut-o la mormântul lui Hafez, descoperind povestea celui care a influenţat definitiv literatura persană. Dragostea pe care iranienii i-o poartă unui poet răposat în 1390 este uimitoare pentru românul care ştie că nimeni nu stă la coadă la mormântul lui Eminescu, de exemplu.

În Iran se spune că două cărți nu lipsesc din nicio casă: Coranul şi un volum cu gazelurile lui Hafez. Scrierile poetului sunt memorate în şcoală, iar stihurile – citate în conversaţiile zilnice, ca maxime. Bine, mai trântim şi noi câte un “Cum nu vii tu Ţepeş doamne…”, dar cine face pelerinaj pe Aleea Scriitorilor de la Bellu aşa cum se face la Shiraz?

Omagiu în faţa sarcofagului de alabastru al poetului

Mormântul lui Hafez se află în grădina Musalla, o oază de lumină şi verdeaţă din centrul oraşului. Dacă-l vizitezi la orele apusului, vei fi surprins de o atmosferă cât se poate de simpatică. Versurile puse pe muzică sunt susurate prin boxele aşezate strategic, nici prea tare, nici prea încet şi exercită o magie care trece dincolo de faptul că nu înţelegi o iotă. Când am fost noi, locul era aproape ticsit de oameni şi n-am avut nevoie de mai mult de câteva minute pentru a observa incredibile dovezi de reverenţă în faţa mormântului din alabastru al poetului.

Tinerii folosesc versurile lui, multe despre dragoste, pentru a citi viitorul unei relaţii. Chiar la intrarea în grădină un “papagalagiu” îţi dă ocazia, cu o selecţie de versuri scrise pe cartonaşe colorate, să-ţi explorezi orizonturile sentimentale. Amintirea unor alte “bilete de papagal”, ce-mi prevesteau prin şcoala generală însurătoarea cu o oarecare Steluţa m-au făcut să refuz provocarea. Nu de alta, dar puţine-s poemele de dragoste care se termină cum vreau eu.

Mult mai curat şi mai aerisit decât Teheranul, Shirazul e frumos de luat la picior, pe îndelete. Centrul e dominat de fortăreaţa lui Karim Khan, fondatorul dinastiei Zand, ce a controlat sudul Iranului pe la anii 1700. “Not fortress, KASTEL!”, m-a corectat un taximetrist puţin excedat de pronunţia mea deplorabilă în farsi, amintindu-mi din nou că asemănările Iranului cu România sunt mai numeroase decât m-aş fi aşteptat. E fortăreaţă toată ziua, cu unul dintre cele patru turnuri de 14 metri înălţime înclinat fotogenic şi cu o armată de artizani locali prelungind înăuntrul zidurilor viaţa meşteşugurilor specifice regiunii.

De văzut: Moscheea Nasir-al-Molk și Poarta Quran

Dacă vrei o fărâmă de magie, prezintă-te dimineaţa pe la 8 la moscheea Nasir-al-Molk și caută sala unde credincioșii se roagă pe timp de iarnă. Cu mozaicurile sale elaborate, rândurile de coloane sculptate și lumina primelor ore ale zilei filtrată prin ferestrele cu sticlă colorată, sala este extraordinar de fotogenică şi cu siguranţă vei zăbovi puţin ca să te bucuri de ea, aşezat pe covoarele ce îmbracă generos pardoseala.

În Shiraz trebuie să mergi la poarta Quran, aflată în nordul oraşului. O să treci pe lângă ea în drum spre Persepolis, dar la asfinţit locul are o atmosferă aparte, cu un parc terasat foarte abrupt, o cascadă de 30 de metri înălţime şi posibilitatea de a vedea întregul oraş cum se duce la culcare.

La baza monumentalei porţi am avut şi o întâlnire suprarealistă cu un bătrânel ce-şi fuma liniştit narghileaua. L-am întrebat într-o doară dacă pot să-i fac poză şi n-am înţeles ce-a răspuns, dar aş putea să jur că a folosit cuvântul “nevastă”. E uşor să-i construieşti în jur un mic scenariu cu deznodământ universal: şi în Iran, ca şi în România, bărbaţii se ascund de soție pe unde pot.

În stânga, mic, bătrânul care fumează narghilea departe de nevastă.

În apropierea porţii se află şi restaurantul Haft Khan, unul dintre cele mai scumpe din oraș, cu patru niveluri şi tot atâtea bucătării specifice. Intrarea steampunk şi cei câţiva bărbaţi îmbrăcaţi la costum cu care am împărțit liftul transformau Haft Khan într-o oprire vag incongruentă cu planurile noastre de backpackeri, dar de ce să nu ne îmbulzim puţin cu protipendada oraşului? Nu ne-am îmbulzit deloc, căci cel mai atractiv restaurant era mai gol decât un mall românesc la 8 dimineaţa. Nici buzunarele nu ni le-a golit: după un kebab de pui pentru Ionuţ şi un biriyani de Hyderabad pentru mine, nota de plată s-a ridicat la doar 30 lei.

Din episodul următor: Dărâmătorul Persepolis. De vorbă cu Cirus, Darius şi Xerxes. La porţile moscheii. 500 de kilometri în cinci ore. Caravanseraiul stingher. Încercări de itinerariu. Zi “mersi”.

Text și foto: Ștefan Dobroiu, pentru Tedoo.ro.