Iran. Sub Vălul Șeherezadei 5. Esfahan. Inevitabil.

Text și foto: Ștefan Dobroiu pentru Tedoo.ro.

Esfahan este, fără îndoială, cea mai căutată destinaţie turistică a Iranului. Faima i se trage încă din secolul XVI, când orașul lua ochii călătorilor cu impresionanta sa piaţă centrală, rămasă și azi una dintre cele mai mari ale lumii. Al treilea oraș Iranian ca populație, Esfahanul este cel mai important centru de artă populară, aici concentrându-se cei mai apreciați meşteşugari. Este locul perfect pentru căutătorii de artizanat, chiar dacă prețurile sunt o idee mai mari decât în bazarul din Teheran.

Esfahanul este aglomerat şi foarte turistic. Pentru prima oară în Iran, aici am fost privit ca un portofel umblător. Pentru prima oară m-am simțit agasat de insistența negustorilor din bazar. Și tot pentru prima oară era să fiu păcălit. Era.

Dar aceste minuscule minusuri nu au importanţă în faţa celei mai frumoase moschei văzute vreodată, a palatelor şi grădinilor, a fotogenicelor poduri peste râul Zayandeh, a străduţelor din cartierul armean şi aşa mai departe, după cum am să-ți povestesc în continuare.

75 de milioane de oameni care așteaptă ceva.

Am venit de la Yazd dimineaţa devreme, într-un autobuz cât se poate de confortabil. Călătoria a durat aproximativ cinci ore, iar în atractivul preţ al biletului, de doar 8 lei, a fost inclus şi un fel de mic dejun cu suc natural, un croissant, o ciocolată şi o prăjiturică. Belșugul de la bord l-a făcut pe Ionuţ să comenteze că “numai astea fac banii”.

Călătoria a fost lipsită de peripeţii, dar mi-a oferit o imagine ce a rămas cumva întipărită în memorie şi, într-o mare măsură, a cristalizat o impresie asupra Iranului care nu-mi dădea pace. Oricât de atractiv pentru turişti, Iranul nu este o ţară în care să trăieşti bine. Nu mă refer doar la problemele financiare şi la izolarea economică, ci şi la cea culturală şi socială. De mai multe ori de-a lungul călătoriei am avut senzaţia că iranienii se simt ai nimănui, prizonieri ca niște leoparzi la zoo, privind printre gratii la o lume care nu-I vrea şi aşteptând ceva, fără să ştie ce anume. Libertatea? Schimbarea? Capitularea?

Ne-am urcat printre primii în autobuzul de Esfahan, dar doi alți pasageri ne-o luaseră totuși înainte. Îi poţi vedea pe cei doi bărbaţi în fotografia din galerie, unul deja dormind la două secunde după ce s-a cuibărit pe scaun, celălalt privind resemnat pe fereastră. Este o imagine pe care n-am apreciat-o decât ulterior (eu de fapt voiam să fotografiez autocarul mai luxos decât orice altă rudă a sa de prin România), când am identificat aceeaşi expresie pe feţele altor oameni, unii aşezaţi în parcuri, cercetând într-o doară ecranul telefonului mobil, alţii în faţa propriilor magazine, alţii la colţ de stradă.

Doi dintre cei 75 de milioane de iranieni care asteapta.

Senzaţia este de aşteptare, dar o aşteptare resemnată, conştientă că la finalul ei nu va exista niciun rod, nicio schimbare, nicio nouă oportunitate. Aceasta a fost cea mai neplăcută senzaţie din toată călătoria, căci aducea după sine o deznădejde surdă. Cui îi face plăcere să se plimbe printre oameni îngrijoraţi de ziua de mâine?

Totul s-a schimbat când am descălecat în Esfahan, deşi am făcut greşeala să ne cazăm într-un hotel modern şi nu la unul tradiţional, ca până atunci. Nimic rău de zis despre Totia Hotel – care chiar oferă servicii de trei stele la preţ de una – dar la nici câteva minute de la sosire deja mi-era dor de animatele curţi interioare de la Silk Road Hotel din Yazd sau Niayesh Hotel din Shiraz. Holul de marmură de la Totia şi aglomeraţia de la recepţie m-au dus cu gândul la un Intercontinental prăfuit, mult mai scorţos decât celelalte locuri pe unde am stat în Iran.

În burta mastodontului.

Dar atunci când te plimbi 16 ore pe zi într-un oraş ca Esfahanul, nu te mai interesează pe ce pernă îţi culci capul. Am purces la drum imediat, iar prima oprire a fost gigantica Masjed-e Jameh, principala moschee a oraşului şi cea mai mare din întregul Iran. Dacă te pasionează arhitectura islamică, cu greu o să te dai dus de aici: ai în faţă peste 900 de ani de istorie, moscheea fiind lărgită, renovată şi reconstruită de mai multe ori şi în mai multe stiluri de-a lungul vieţii sale cvasi-milenare.

Deși Masjed-e Jameh rămâne un sălaș de rugăciune foarte frecventat, sosirea noastră a găsit moscheea complet pustie. Poate din cauza orei, poate, mai degrabă, din pricina vântului puternic și încăpăţânat care sălta în aer până şi masivele covoare de rugăciune. Din cauza vremii aspre am scurtat puţin vizita, dar am făcut-o cu regret, pentru că cei peste 20.000 de metri pătraţi ai moscheii ascund o mulţime de comori, uşi înşelător de mici deschizându-se spre săli largi, unele bogat decorate, altele aproape spartane.

Covoare de rugăciune strânse din cauza vântului.

Mânați de vânt, am luat-o prin bazar spre frumoasa Naqsh-e Jahan („Modelul Lumii”), gigantica piaţă centrală ridicată de şahul Abbas cel Mare în primii ani ai secolului XVII şi rămasă aproape neschimbată de atunci. Dacă stai să te gândeşti că mai toate oraşele construite acum cinci veacuri au numitorul comun al „îngrămădelii”, piaţa este cu atât mai impresionantă: fără să verific, intuiţia îmi spune că în primele sale decenii era cea mai mare din întreaga lume.

Ca să-ţi faci o idee, este doar puţin mai mică decât Piaţa Unirii, dar lipsesc mașinile, iar arbuştii joşi, aleile lungi şi lipsa oricărui alt element arhitectural îi dau o perspectivă impresionantă. Fără să fie singurul loc de vizitat din Esfahan, merită să revii aici de mai multe ori pe zi, pentru a vedea cum lumina schimbă culoarea și textura locului, pentru a te pierde printre magazinele din jur sau pentru vizita şi răs-vizita cele două geamii obligatorii.

Moscheea Șeicului Lotfollah, dimineaţa, la prânz şi seara

Dintre toate lăcașele de cult văzute în Iran, aceasta este preferata mea. Moscheea Șeicului Lotfollah aduce mai degrabă cu o cutie de bijuterii decât cu o clădire. Folosită iniţial ca loc de rugăciune pentru familia şahului Abbas cel Mare, care îşi construise până şi un pasaj secret ca să nu-l vadă supuşii când (şi dacă) se duce la rugăciune, moscheea este acum desacralizată şi poate fi vizitată de credincioși și necredincioși pentru echivalentul a 50 de bani. Este uimitor de simplă şi pe atât de impresionantă, chiar dacă nu excelează prin dimensiuni.

Îți recomand să revii aici la ore diferite ale zilei, pentru a vedea cum soarele se strecoară prin dantela ferestrelor schimbând nuanţele, de la crem spre roz, faianţei de pe dom. Din nefericire, administratorii au decis amplasarea unor reflectoare imense ce îneacă mozaicurile într-o lumină nepermis de roşie, distrugând din punct de vedere fotografic şansa de a surprinde culorile reale ale moscheii. Dacă vrei să obții imagini de calitate, va trebui să vorbeşti cu îngrijitorul, care oricum stinge luminile la orele de rugăciune, când moscheea – culmea – se închide.

Cu totul altfel stau lucrurile la Moscheea Regală (sau a şahului), aflată pe una din laturile scurte ale pieţei. O poţi admira cel mai bine din „vecini”, adică de pe terasa Palatului Ali Qapu: o să fii frapat în primul rând de portalul dublu, una dintre curiozităţile acestui lăcaş de cult neschimbat de la finalizarea sa din 1629. Ca să nu pericliteze echilibrul pieţei, Abbas cel Mare a decis construirea unui portal ce dă spre Naqsh-e Jahan şi apoi construirea altuia, îndreptat spre Mecca, pentru a respecta canoanele arhitecturii islamice. Efectul e surprinzător şi îți dă impresia că frumoasa moschee se află cumva „în curtea din spate”.

Moscheea Regală. Sală în renovare, numai bună pentru competiţii de skating

Deși mai micuță decât Masjed-e Jameh, îți va lua ceva timp să descoperi toate cotloanele Moscheii Regale. Ai grijă să ajungi sub domul central, a cărui pardoseală are în centru un loc semnalizat pentru a încerca acustica perfectă a construcţiei.

E de ajuns să te aşezi acolo şi să pronunţi câteva cuvinte pentru a-ţi auzi vocea venind din mai multe direcţii, de parcă cel mai bun inginer de sunet de lume ţi-ar fi pus un microfon în faţă şi apoi te-ar fi înconjurat cu o armată de boxe performante. Specialiștii au măsurat 49 de ecouri în acest loc, iar efectul nefamiliar o te uimească. Probabil că şi tu o să ai nevoie de un Ionuţ ca să te urnească după ce în spatele tău fac coadă alţi doritori de experienţe auditive.

Negociem şi nu prea.

O mărturisire: nu-mi plac bazarurile. Sunt obositoare şi, cel mai rău, nepractice. În Iran, obiceiul de a grupa în acelaşi loc magazine cu aceeaşi specializare a evadat din bazar și poţi întâlni o stradă întreagă pe care să nu găseşti decât magazine cu jucării sau încălţăminte. Dacă vrei Converşi cu 20 de lei – contrafăcuţi, desigur – Esfahanul e locul perfect. Nu-ți trebuie decât timp. Mult timp.

Bazarul din Esfahan este un mastodont. Imaginează-ţi cel mai mare mall în care ai intrat vreodată, înmulţeşte suprafaţa cu zece şi poate-poate reușești să te apropii de anvergura impresionantă a acestui rai (sau iad) al cumpărăturilor. Îți ia ani de zile să înveţi de unde să iei fiecare lucruşor şi ore întregi pentru cumpărăturile cotidiene. Probabil din cauza asta sunt atâtea femei casnice în Iran: mersul la bazar e un job full time.