Acum o lună și ceva arătam cum poți folosi Momondo pentru a-ți asambla o vacanță de la A la Z. Articolul s-a bucurat de mare succes și, din semnalele primite, câțiva cititori chiar s-au pus la mintea mea și au cumpărat biletele de Maldive sau Mexic. Ceea ce mă bucură indescriptibil de mult.
Reiau astăzi “jocul de-a vacanța” și îți propun, folosind tot Momondo, un itinerariu de 20 de zile în trei state insulare din vestul Oceanului Indian: La Reunion, Madagascar și Maurițius. Bine, La Reunion nu este propriu-zis un stat, ci un teritoriu francez overseas, dar n-o să lăsăm astfel de detalii administrative să ne strice bucuria.
Traseul.
București – Paris- La Reunion – Nosy Be (Madagascar) – La Reunion – Mauritius – La Reunion – Paris – București. Vom folosi La Reunion ca bază pentru că se află în mijlocul acțiunii, este bine conectat cu celelalte două destinații, iar zborurile dinspre Europa către St. Denis sunt mai ieftine.
Perioada pe care am făcut simulările este 10-31 mai 2014. În luna mai vremea e bună (ploile se termină în martie-aprilie), iar sezonul de vârf încă nu a început. Gata cu vorbăria, să pornim la drum.
La Reunion.
10 mai. București-Paris Orly-St. Denis (La Reunion)
Ora 11.20. Zbor Blue Air pe ruta București (OTP)-Paris (BVA). Ajungi la 13.25 pe Beauvais. Trebuie să te transferi pe aeroportul Orly. Nu te stresa foarte tare, timp e destul până la următorul zbor. Pune la socoteală două ceasuri pentru transfer. Nu intru în detalii.
Ora 20.55. Zbor Air France pe ruta Paris (ORY)-St. Denis (RUN). E zbor direct, face 11 ore. Pe 11 mai la ora 9.50 ești în La Reunion.
Nu ai nevoie de viză.
11 mai – 17 mai. La Reunion.
Sunt multe lucruri de văzut și făcut pe mica insulă vulcanică. Dacă te saturi de plaje poți să te duci la hiking, să te dai cu parapanta, să joci golf sau să iei un curs de navigație cu vele. Pentru mai multă inspirație îți recomand site-ul board-ului de turism al insulei.
Cazare.
Am combinat informațiile despre plaje cu harta Momondo, cu prețurile și cu review-urile fiecărui loc și am extras trei opțiuni care par a oferi un mix optim.
Residence Tropic Aparthotel. E în St. Gilles le Bains, are tot ce-i trebuie (A/C, apă caldă), e amplasat bine. 455 EUR pentru 7 nopți pe Agoda.
Le Victoria, în sudul insulei, pe coastă (n-are plajă). Review-uri excelente, notă 8 pe Booking.com, de unde se poate și rezerva pentru 480 EUR (toată perioada)
Hotel La Villa du Soleil. E aproape de plajă, pare drăguț și curat din fotografii, review-uri bune și un preț prietenos: 348 EUR, tot pe Booking.com.
Mașină.
Am inclus și o mașinuță ca să te poți plimba de colo-colo. Un Renault Twingo de la Sixt te costă 218 EUR pentru întreaga perioadă (cu full CASCO inclus). Îl iei de la aeroport când ajungi, îl lași acolo când pleci.
Nosy Be, Madagascar.
18 mai. La Reunion – Nosy Be, Madagascar.
10.25. Zbor Air Austral pe ruta St. Denis (RUN) – Nosy Be (NOS). În două ore ai ajuns în Madagascar, fără escală. Am ales Nosy Be (un arhipelag în nordul Madagascarului) pentru că este o destinație mai safe decât resul țării, cu oarece infrastructură turistică și cu plaje super-frumoase.
Viza de Madagascar se poate lua direct de pe aeroport. Nu costă nimic.
18-25 mai. Nosy Be.
Și în Nosy Be sunt multe de văzut și de făcut, deși, la cum arată plajele, cel mai indicat ar fi să nu faci nimic toată ziua. Găsești mai multe informații despre zonă pe site-ul Travel Madagascar.
Cazare.
Am fost surprins să găsesc cazări listate pe Momondo, având în vedere că Nosy Be este o destinație atât de remote. Nu sunt foarte multe opțiuni, dar ai de unde alege. Uite ce-am ales eu.
Residence le Sable Blanc, pe plaja Madirokey, în vestul insulei principale. 272 EUR pentru 7 nopți pe Booking.com.
Auberge Maki Lodge, pe insulița Nosi Komba. Arată delicios și are niște review-uri cum rar găsești. Până pe Maki Komba se ajunge cu piroga din Hell-Ville (orașul principal). 475 EUR pentru 7 nopți, tot pe Booking.com.
Mauritius.
25-26 mai. Nosy Be – St. Denis (La Reunion) – Mauritius
Pleci la 1 și 10 și ajungi un pic înainte de ora 4 (e o diferență de fus de o oră între cele două insule). Te transferi imediat la port, ca să iei feribotul de Mauritius (17.30), unde vei ajunge a doua zi la 6 dimineața. Tabelul orar pentru 2014 încă nu este definitivat. Cel mai bine ar fi să arunci o întrebare la compania de ferry, Mauritius Shipping.
26-29 mai. Mauritius.
Despre Mauritius nu trebuie să-ți spun mare lucru. E o destinație faimoasă, în special pentru plajele și peisajele sale. Dacă vrei totuși să știi mai multe despre insulă, intră pe site-ul MTPA. Pentru Mauritius nu ai nevoie de viză.
Cazare.
Hilton Mauritius Resort and Spa. Ca s-o faci lată. Hotelul are review-uri excelente, plajă, piscină, mă rog, tot ce te-ai aștepta să aibă un Hilton. Neașteptat este prețul: doar 412 EUR pentru trei nopți, tarif valabil și pe Booking.com și pe Agoda.
Veranda Paul&Virginie Hotel and Spa. Arată delicios și foștii clienți îl ridică în slăvi. 324 EUR pentru trei nopți, rezervabil direct pe site-ul hotelului.
Mașină.
Păi da, să punem și niște roți sub noi, că Mauritius are multe să ne ofere. Un Chevrolet Spark de la Alamo te costă 130 de euro, cu tot cu CASCO.
29-31 mai. Înapoi acasă.
La 17.30 (conform orarului actual) ai feribot înapoi spre La Reunion. Ajungi la 6 dimineața. Zborul spre Paris pleacă la 21.25 și ajunge pe Orly la 06.25 a doua zi. La 10.40 pleacă Blue Air-ul de pe Beauvais. O să fie un pic de stres cu transferul de data asta, dar ai făcut deja drumul și ți-e mai ușor să te orientezi. Aterizezi pe Otopeni la 14.30.
Halatul.
Bilet București – Paris cu Blue Air: 131 EUR pe site-ul companiei.
Bilet Paris – St. Denis cu Air France: 725 EUR pe Travel Genio.
Bilet St. Denis – Nosy Be cu Air Austral: 331 EUR pe Lastminute.com.
Bilet feribot La Reunion-Mauritius-La Reunion: 170 EUR.
Mașină La Reunion: 218 EUR
Mașină Mauritius: 130 EUR
Cazări: între 944 EUR (varianta cea mai ieftină) și 1367 EUR (varianta cea mai scumpă).
Adunăm totul și împărțim la doi, în ideea că n-o să mergi singur în așa o vacanță. Total: între 2003 și 2214 EUR de persoană pe soluțiile propuse de mine. Nu am inclus în buget transferul two ways între Beauvais și Orly, undeva pe la 30 de euro de persoană.
De curiozitate am căutat pe la agenții o ofertă de sejur în La Reunion. Am găsit un pachet de 8 nopți la cinci stele, cu mic dejun și zbor din Berlin: 1614 EUR. Un sejur de 5 zile la resort de 3 stele în Mauritius pornește de la 1207 EUR, cu tot cu zbor. Nu e rău nici așa.
Tarifele de mai sus erau valabile la momentul redactării acestui articol. Mulțumesc pentru inspirație cititoarei noastre Crina Maria, datorită căreia m-am apucat să caut oferte de Madagascar. Și iată la ce s-a ajuns.
Încearcă și tu să creezi o astfel de vacanță cu Momondo. Dacă găsești alte soluții interesante lasă un comentariu.
Comentarii - 22 Comentarii
Lasă un comentariu
hello,
am o intrebare, preturile pe care mi le afiseaza momondo sunt cu tot cu taxe? sau urmeaza sa fie adaugate taxele de aeroport si bagajul cand completezi pana la final si platesti?
multumesc!
@Andra cu tot cu taxe, dar in cazul unor companii aeriene e posibil sa nu fie inclus si bagajul.
@Andra – pe momondo e un pic mai complicat: la rezultate iti afiseaza tarfele publicate de diversi reselleri (printre care si cei mari, de genul lastminute.com, airtickets.com etc.), care, in marea majoritate a cazurilor iti trantesc la final, dupa ce ai completat toate datele si alegi metoda de plata, un mega comision pentru plata online, cu orice tip de card. Vorbesc de zeci, chiar sute de euro. Fa niste simulari pana la capat, daca ai rabdare.
Altfel, momondo e mana cereasca pentru cine stie sa-l foloseasca si-si gestioneaza corect propriile asteptari.
@DS: de acord cu observația, mai puțin cu generalizarea “marea majoritate”. Sunt câteva companii care au practicat sau practică în continuare astfel de “trucuri” pentru a ieși pe primele poziții în căutări. Cine face spam face nu doar pe Momondo, ci și pe alte motoare de meta-search, dar echipele fiecărui MME fac eforturi permanente de a elimina astfel de practici. Mulțumesc pentru observație.
O mica observatie, de dragul perfectionismului: intre aeroporturile din Beauvais si Orly sunt cam 3 ore de naveta (doar intre Beavais si Paris autobuzul face o ora jumatate) iar pretul ar fi undeva pe la 25 de euro (16 eur Beauvais-Paris + 7 eur Orlyval + 3-4 eur metroul/RER-ul).
Cat despre Réunion, destinatia prezinta o mica problema: nu prea te poti balaci din cauza rechinilor
@Tudor: mulțumesc pentru perfecționism, prinde foarte bine. Dacă locuiești în Paris sau ai făcut naveta între cele două aeroporturi sunt sigur că știi mai bine. Eu am consolidat niște informații de pe internet. Cât despre rechinii, pericolul există și se manifestă și în alte țări (Jamaica, Bahamas, Polinezia Franceză). N-aș eticheta La Réunion drept “insula unde te vor mânca rechinii”.
Ce bine arata vacanta asta, iar aplicatia Momondo este super. Practic nu iti mai bati capul cu prea multe chestii (asta daca stii sa il folosesti conform comentariului postat de “ds”).
Multumesc frumos pentru informatii. Sunt mereu bine venite!
Salut, ma bag si eu in discutie:)
Saptamana trecuta am discutat cu un tip din Reunion si la remarca mea ca a venit dintr un paradis in altul (eram amandoi in Guadelupa) mi a spus ca diferenta e ca aici poti face baie in ocean pe cand in Reunion nu. Cred ca omul ala stie bine ce stie:)
pare f bun, am cautat hotel si credeam ca pt asia cel mai ok la pret e agoda.com, dar a gasit cateva site-uri care sunt mai ieftine. Pt. zboruri e un fel de skyscanner.net, mi-a dat cel mai ieftin zbor cu travel-up, exact ce mi-a dat si skyscannet.Am sa folosesc la urmatoarea vacanta, ms
la aceste calcule se mai adauga minim 50 euro pe zi pentru mincare, bauturi, sezlong, aprox 1000 euro per sejur de persoana
interesant traseul insa cele 3 insule prezentate nu le poti face toate intr-un singur concediu de doar 3 saptamani. Noi am stat 3 saptamani doar pe Mauritius si nici nu am reusit sa vedem tot ce iti ofera aceasta insula. E pacat sa o bifezi in doar 3 zile ! Cunosc ambele hotele pe care le recomanzi ( in Hilton am inoptat si noi cateva zile ) insa cea mai frumoasa plaja se afla exact pe partea opusa a insulei si anume Belle Mare. Hotelul Veranda Paul & Virginie se afla in nordul insulei si are o plaja foarte mica ( nu recomand ). Si pe Mauritius se poate dormii ieftin – exista nenumarate apartamente si case de vacanta la preturi de sub 100 EUR / apartament ( pot dormii 4 -6 persoane ).
Salut Tedoo/Brad
In numele unor foarte multi parinti cu copii , care te citesc, iti adresam o intrebare-rugaminte: Nu ne poti prezenta si locuri preatabile pentru familii cu copii?
Adica, plaje cu nisip si ape putin adanci, in zone “safe” (dpdv al sanatatii), cu cazare in apropierea plajelor sau alte facilitati specifice.
Stiu ca tinta principala a site-ului sunt locuri speciale pentru care merita sa depui eforturi mai mari pentru a le vedea, dar poate te decizi, ca macar din cand in cand sa prezinti si variante mai “soft” pentru aceasta categorie de cititori. Vroiam de mult sa iti scriu despre asta si articolul “Arma secreta a Romaniei” imi da speranta ca te vei gandi la ceva si pentru micutii/ mariceii Romaniei.
Ne am multumi si cu locuri din sau mai apropiate de Romania.
Sunt sigur ca iti dai seama ce bucurii le poti oferi copiilor si parintilor.
Cu speranta!
@Relu: mi-ai dat o idee excelentă pentru următorul articol. Mulțumesc.
O mica rectificare!
Pentru inceput locurile pot fi din Europa sau mai apropiate, nu Romania cum am postat.
Multumesc pentru articolul asta; traseul e fain, urmeaza sa-mi conving partenerul si…la drum; ma bucur ca te-am “provocat” cumva….imi plac toate articolele pe care le scrii…; sa fii la fel in continuare, mult noroc !!!
Pare super combinatia, de tinut minte pt viitor. Numai ca trebuie sa prinzi oferte bune la toate segmentele in perioada dorita, altfel pretul s-ar putea sa ajunga mult mai sus. Nu ai precizat la cazari daca includ si mese sau nu. Fara nici o masa as zice ca poti sari usor de 40EUR/pers/zi pt mese.
Din experienta proprie si a prietenilor nu as programa zborul Bucuresti-Paris si retur in aceeasi zi cu zborul spre La Reunion, daca nu ai macar 6-8 ore pauza intre zboruri. Nici cu o companie de linie nu m-as baza 100%, mai ales daca trebuie schimbat si aeroportul. Mai ales ca Franta e celebra pt diverse greve spontane (feroviare, blocat drumuri, anulat zboruri, etc). Uneori trenul se opreste si pt ca intra o cireada pe linie, da? Au patit-o niste prieteni in drum spre Bruxelles, cand se duceau cu trenul sa prinda un avion.
@brad Link-ul de la inceputul articolului spre Momondo este o concatenare intre Tedoo si site-ul lor.
BUNA ZIUA.M/AR INTERESA ,CINE A FOST IN MADAGASCAR,CU CINE SI CUM AU GASIT MIJLOACE DE TRANSPORT SIGURE,CE TRASEU AU AVUT.CAT AU COSTAT MASINILE CU SOFER SI GHID,SAU FARA GHID SI EVENTUL ALTE INFORMATII LA CARE NU MA GANDESC EU ,DAR AR TREBUI LUATE IN CALCUL ACOLO !MULTUMESC MULT !
Cam aceleasi tarife sunt si in 2019. Dar e mai ok cu AF direct (ca sa nu ne batem capul cu low cost). 7 zile in RUN si 7 in MRU ajung la 430E/persoana.
Chiar daca e din 2014, felicitari pt postare. Nu sunt locuri frecventate nici de romani nici de bagabonzi(nomazi) care fug in ASIA
[…] vine “colega” și-mi spune, calin-manipulativ: „Iubi, ce-ai zice sa mergem in Madagascar?” Și-mi dă un link. MADAGASCAR??? Măscări la gură. Eu tocmai încercam să lipesc un congres în Anglia de un […]
[…] timișorean Florin Obrocea își continuă povestirile din vacanța pe care, inspirat de un articol Tedoo, a petrecut-o în insulele Oceanului Indian. După ce acum câteva săptămâni i-am citit cu […]
[…] ghid pentru propriile călătorii și asta datorită unui cititor-contributor. Anul trecut, pornind de la un articol de-al meu, Florin Obrocea a vizitat Reunion și Mauritius și a binevoit să publice aici câte o recenzie […]