Ko Sukorn. Povestea singurului pepene de pe insula pepenilor.

Ziua: 21
Kilometri parcurși: 1650
Locație: Ko Sukorn, provincia Trang

La ce te gândești când spui “insulă tropicală”? Exact, la asta mă gândesc și eu: nisip alb, palmieri, câteva bungalowuri pe plajă, baruri reggae sau, și mai bine, pustietate totală, robinsoneală. De fapt, la asta mă gândeam până să ajung pe Sukorn. Aici am aflat că există și insule normale.

Dacă faci abstracție de Marea Andaman care te înconjoară, pe Ko Sukorn te simți fix ca „la țară’. Nu există resorturi, restaurante, tur operatori, taxiuri. Ar fi vreo două-trei cazări, dar nu ți-ai face vacanța acolo. Singurul lucru care se știe despre Sukorn e că, în martie și aprilie, aici se culeg cei mai buni pepeni din tot Sudul Thailandei.

Tocmai pentru că-s buni și renumiți, pepenii de Sukorn se găsesc de vânzare în toată zona de coastă a provinciei Trang. Dar ce farmec are să mănânci pepene „de import” când poți să mergi direct la sursă?

Am ajuns pe Sukorn după-amiaza târziu, cu o bărcuță din micul port Taseh. 250 THB dus. Debarcând, am inspirat adânc, încercând să prind parfumul pepenelui legendar. În imaginația mea, Sukorn era un Las Vegas al pepenilor, cu piramide de pepeni reci strălucind verzui în soare, un festival continuu dedicat fructului verde pe dinafara și roșu pe dinăuntru. O orgie pepenoasă.

Am pornit-o la picior prin căldura sufocantă, încercând să dibuiesc măcar un birt, o locantă, o ospătărie care servește specialitatea locului. Nimic. Ba chiar și mai ciudat – după mintea mea – e că nimeni nu înțelegea cuvântul “watermelon”. Am desenat un pepene pe o hârtie și l-am arătat unei vânzătoare ambulante. “Aaa…daeng-moh! Don’t hep.” (traducere: “Aaa, pepene! N-am.”) În schimb, m-a îndrumat spre taraba unei colege, nu înainte de a preciza că “maybe hep” (“poate are”).

Avea. Unul. Un pepene. Un daeng-moh mic. L-am “comandat”. Femeia mi l-a feliat și mi l-a servit pe o măsuță de șah, lângă tarabă. Era cald ca o plăcintă, dar nimic nu mai conta după o zi întreagă pe drum. La gust – da, bun. Zemos și dulce, deși parcă am simțit un strop de picanterie. O fi crescut printre ardei iuți.

Pepenii românești sunt mai gustoși decât cei din Thailanda. În schimb, dacă la noi trebuie să-i ciocănești sau să le dai dop, aici toți pepenii sunt buni. N-are rost să-i crestezi înainte să ajungi acasă. Toți sunt exact cât trebuie de copți. Poate greșesc, dar din cei poate 100 de pepeni cumpărați aici, niciunul nu mi-a frânt inima.

În timp ce mă mozoleam cu singurul pepene de pe insula pepenilor, am avut și explicația absenței specialității locale de la tarabe. Păi dacă toată lumea de aici crește pepeni, ce rost ar avea să-i vândă pe insulă? Dacă toți au pepeni, cine să-i cumpere? Eu?

M-am întors la port, am luat un alt barcagiu și am pornit spre Taseh, cu un gust dulce-picant în gură. Nu doar de la pepene, ci de la toată ziua petrecută haotic în căutarea lui. Dar Sukorn pare că simțise ce-am să scriu despre ea, așa că a făcut o ultimă încercare să-mi câștige bunăvoința. La jumătatea distanței dintre insulă și port, fața barcagiului s-a acoperit brusc de un zâmbet imens: “You! Look!”

Pe lângă barcă, o trupă de delfini își începuse spectacolul de seară, făcând giumbușlucuri vesele întru plăcerea pescarilor plecați după fructe de mare și a unui farang plecat după fructe de pământ. Mulțumesc.

Notă: numele thailandez al insulei are două transliterări: Sukorn și Sukon.