Din Koh Phangan la Surat Thani

Aveam barca la 11, dar m-am trezit la 7.30. N-am putut să dorm. Ştiți cum e înainte de plecare.

Pe feribot eram doar eu și ce-a mai rămas întreg după Full Moon Party-ul de luni: niște boxe, niște orgii de lumini, un baladist local și câțiva farangi cu fițe obosite. Unirea a urcat prima pe feribot, ca o vedetă internațională ce se află.

Am plecat din Thong Sala la 11 fix. Vreme frumoasă, ca în pliante. Doar o pată mare de ulei lângă coasta Samuiului a mai întunecat azuriul apei. După ce pata a luat sfârșit, am zărit un needle fish care zbura în salturi peste unde. M-a înveselit la loc.

Slavă Domnului, pe primii 30 de kilometri n-a fost trafic mai deloc. Autostrada curgea lin, Unirea mergea drept, aș fi putut s-o las liniștit pe pilot automat. Singura problemă era soarele. Ardea de nu-mi venea să cred. Unde ești tu, briză a mării cu pădurea ta, cu tot?

Pe măsură ce mă apropiam de Surat Thani, poveștile de groază pe care le citisem începeau sa prindă iz de realitate. Au apărut camioanele, împroșcând fum, praf și pietricele peste micuții de noi. Nimeni nu ne băga în seamă, nimeni nu ceda trecerea. Ne depășeau în trombă și, de câteva ori, de după geamuri se zăreau fețe care ne urmăreau hlizind. Ia uite, un farang pe un saleng!

Unirea nu i-a băgat în seamă. Plină ochi cu de toate, a tras bine și s-a comportat admirabil. Consumul mă cam îngrijorează. Dacă nu evit orașele, o s-o țin în 2 la sută, ceea ce e cam mult.

Mi-a luat puțin peste o oră să străbat cei 70 de kilometri până în oraș. Prăfos, poluat și aglomerat ca orice oraș din Asia, Surat Thani își confirma statutul de transportation hub al provinciei. Aici, lumea vine ca să plece mai departe. Spre Samui, spre Hat Yai, Phuket sau Krabi. Singurii albi pe care i-am zărit erau strânși ciorchine în stațiile de autobuz sau în fața agențiilor de turism.

Orașul e capitala provinciei omonime, care include printre altele insulele Koh Samui, Koh Pha Ngan, Koh Tao și parcurile naturale Ang Thong și Khao Sok. Surat Thani înseamnă “Orașul oamenilor buni”, nume dăruit de Regele Rama al Şaselea.

Mi-a luat o oră să găsesc biroul TAT. Era fix pe Thalad Mai Road, strada pe care intrasem în oraș. Nu l-am văzut nici prima, nici a doua, nici a treia oară. Bine, am uitat să vă spun un secret: ador să mă rătăcesc, de-aia nici nu mă uit atent în jur, că dacă ajung unde trebuie?!?

Fuga la Transportation Office să-mi iau actele Unirii. Gata, sunt în perfectă legalitate. Am talon, asigurare și thaivinietă. Doar permis nu mi-am făcut, că n-am mai avut timp să merg iar in Samui. Încerc săptămâna viitoare, în Nakhon Sri Thammarat.

Așa. De cazat m-a cazat gratis TAT-ul, la The One. 3 stele, curat, cochet, apă caldă, cameră frumoasă, aproape de râul Tapi. Netul e moca și merge bine. Fetele de la recepție nu primiseră mesajul că vine un mare jurnalist din România și au încercat să negocieze cu mine la preț. De la 850 au lăsat-o la 650 THB. Ceea ce e un preț foarte ok pentru condițiile astea. Puteți sta două-trei nopți aici dacă vreți să vedeți orașul.

Iar dacă nu vreți să-l vedeți, am să vă dau eu câteva motive, în posturile care urmează. Ăsta a fost doar despre drum.

A trecut doar o zi și DEJA sunt bronzat ca un tractorist. Nu pun poze, că e plin netul de perverși.