The Thailander este o colaborare între Tedoo și Autoritatea pentru Turism a Thailandei. Proiectul își propune să descopere cele mai frumoase locuri din Thailanda, cu precădere destinații mai puțin umblate, și să le prezinte cititorilor și călătorilor din România. The Thailander a debutat în 2010 și a recenzat până acum 25 de provincii și peste o sută de destinații din Țara Zâmbetelor.
Potaia.
După ce-a soilit patru luni la umbra musonului ca o potaie leneșă, insula își întinde pârâind zgaibaracele și, pe deasupra unui căscat cât Marea Andaman, mijește ochii către portul unde vaporașul de Ranong descarcă primii purici ai sezonului.
Îmi croiesc drum prin blana ei deasă și verde până-mi găsesc un fir de păr sub care să mă aciuez pentru o noapte. Sabai Sabai Resort abia s-a deschis după lunile ploioase pe care Stewart, fericitul patron al așezământului le-a petrecut în Anglia natală, departe de norii dezlănțuiți.
Cine n-a avut unde pleca a rămas să suporte consecințele. Pe plaja de lângă port, o thailandeză tânără și drăguță discută aprins, printre lacrimi, cu iubitul ei alb care i-a greșit atât de mult în ultimele luni. Ea plânge, el o roagă să-i mai dea o șansă, dar loc de iertare nu mai există.
Așa e pe insulele mici în vreme de muson. Ca să scapi de plictiseală faci greșeli, fie ele și impardonabile. Pierderea unei iubiri e mai ușor de surmontat decât pierderea minților. Cel puțin pentru unii.
Pe Koh Phayam, portretele lui Marley sunt mai frecvente decât cele ale Regelui.
Pentru alții, prăjirea neuronilor reprezintă atât scopul cât și durata vizitei pe insulă. Judecând după omniprezența simbolurilor hippy și rastafariene, după portretele cu Marley care le depășesc numeric pe cele ale Regelui, lucru rar în țara asta, Koh Phayam și-ar merita cu vârf și îndesat renumele de „herbal island”. Peste tot în sud se fumează la greu, între două scufundări, între două jam session sau între două partide de sex, doar în Phayam pare că se fumează și în pauzele dintre două joint-uri.
Unchiul-dinamită.
Pe tabla din fața restaurantului lui Pee Tao (Unchiul Tao) scrie cu cretă roz: „TODAY SPECIAL: Barbeque Squit.” Parchez motoreta, mă așez la o masă și cer să vorbesc cu proprietarul. Unchiul, un thailandez negricios, lățos și bărbos aflat între două vârste – 40 și 60 de ani – se așează lângă mine și-mi trage o palmă de bun venit pe spinare. Arată ca o versiune asiatică a lui Jack Sparrow. De fapt asta și este: un pirat ieșit la pensie.
– Unchiule, vezi că squit înseamnă ceva căcăcios.
– A, de-aia nu opresc clienții…Mă duc să modific.
Coboară desculț, cu creta în mână, și transformă T-ul în D fără să șteargă nimic.
– Tao, adică broască țestoasă?
– Tao, adică prieten vechi.
– Unchiul Prieten Vechi? Ce chestie.
– Să vii diseară să bem ceva, să fumăm. Poate se mai strânge lume.
– Acum, că ai modificat semnul, sigur se va strânge.
Long Beach, pe numele local Ao Yai.
Pe insulă sunt două plaje cât de cât amenajate. Long Beach, al cărei capăt abia se vede prin pâclă, este lată și plată ca o autostradă, îmbiind tinerii – localnici sau turiști – să o parcurgă pe motociclete, ceea ce reprezintă o încălcare flagrantă a practic singurei legi a insulei. Cealaltă e Buffalo Bay, o semilună amplă al cărei găvan cu apă limpede și adâncă este ideal pentru înot și kayaking.
Cele două plaje împart puținii vizitatori ai Phayam-ului în tot atâtea tabere. Longbeacherii se cred mai bine informați decât bufaliștii, care se cred mai real travellers decât rivalii lor. Dacă i-ai aduna pe toți într-un loc și ai întreba „care e cea mai frumoasă plajă de pe insulă?” s-ar lăsa cu bătaie.
Apusul văzut de la Buffalo Bay.
Pe mine m-ai găsi luptând pentru tabăra Buffalo Bay. Uită-te și tu la undele acestea mieroase cum reflectă și amplifică ele oranjul sângeros al Soarelui apunând peste orizontul presărat cu bărci de pescuit și insule ca într-o carte poștală aranjată în Photoshop. La câteva mile în larg se văd primele contururi ale arhipelagului Mergui din Burma.
– 6 ani, două luni și 8 zile am făcut pușcărie la burmezi, îmi zice Pee Tao două ore după apus. 6 ani, două luni și 8 zile în cap.
– Pentru ce?
– Pescuit cu dinamită. Aveam un barcaz mare, de 40 de metri, mă duceam cu el unde mă tăia capul. Am fost și în Andaman și Nicobar.
– Și nu te-a prins paza de coastă indiană?
– Nu, că mă duceam noaptea. O pușcă și o lanternă e tot ce-mi trebuia. Știi, acolo oamenii încă mănâncă oameni.
– Dar până la urmă au pus burmezii mâna pe tine.
– Da, fir-ar să fie. Au vrut să mă execute, noroc că am rude în Royal Thai Navy și mi-au comutat pedeapsa.
– Și cu barcazul ce s-a întâmplat?
– Ka-boom, au tras cu tunul în el până l-au scufundat.
Reggae baruri pe fiecare plajă. Cu tot ce presupune asta.
Un cuplu de hipioți cărunți se pune lângă mine, făcând bambusul fragil al băncuței să se îndoaie cu un scârțâit umed. Încă dinainte de a se așeza cu totul, partea bărbătească scoate din borsetă cele necesare, își rulează dexter o țigară și o aprinde, învăluindu-mă într-un fum dens și grețos de parfumat.
– Ce-i aia?
– Hașiș. Vrei?
– Nu, mulțumesc, sunt de modă veche.
– Adică cum?
– Adică prefer să cheltuiesc un porcoi de bani pe bere ca să ajung la același rezultat.
Un bec, două becuri.
Cazările de pe insulă se împart și ele în două categorii de confort, pe care le-am putea reprezenta grafic nu prin stele sau margarete, ci prin becuri. La „un bec” ai curent câteva ore seara și dimineața, la „două becuri” generatorul merge non-stop. Fiecare noapte albă pe Koh Phayam înghite câteva tone de motorină, fiindcă insula nu este racordată la rețeaua electrică de pe continent. Dar idei există.
Cu o săptămână înainte de sosirea mea – mi s-a spus – localnicii s-au adunat la sfat și au decis că trebuie făcut ceva. Sub generosul slogan “Koh Phayam – the eco-friendly destination” ar urma să se defrișeze 40% din jungla care îmblănește insula și să se construiască pe locul ei niște eoliene. Astfel, turiștii vor avea atât curent non-stop cât și un motiv concret pentru care să viziteze Koh Phayam: eco-friendliness-ul. Pee Tao n-a fost la consiliu – dormea la ora aceea – , dar reacționează ferm la auzul veștii.
– Ce barbarie! Cum să taie copacii ca să facă eoliene? Omul trebuie să respecte natura, ea ne este cel mai bun prieten, e mama noastră, a tuturor.
Trecând peste absurdul situației – un fost pescar cu dinamită ridicând ode naturii – Unchiul Tao are dreptate cel puțin în privința Phayam-ului. Insula e un vis oniric (cum zicea unul dintre foștii mei profesori de română) pentru orice iubitor al naturii, iar oamenii locului, se vede treaba, au trăit și fumat în armonie cu ea.
O mărturie în acest sens este colonia de păsări-rinocer (hornbills), niște făpturi de regulă timide și scumpe la vedere care, pe Phayam, coboară diminețile printre oameni și ciugulesc grăunțe ca niște găinușe. Ca să fac o paralelă deloc deplasată, dacă pe insulă ar exista și tigri, probabil că ar veni torcând la mângâiat.
Când ulicioara care duce spre capătul nordic se rupe în bucăți, las motoreta în dreptul unui semn pe care scrie „don’t feed the monkeys” și continuu pe jos. Jungla mă îmbrățișează după zece pași. O simt respirând, pulsând, frăsuindu-se ca o ființă vie.
Tânără și neliniștită, încărcată de păsări și de maimuțe, de fluturi fustangii și de furnici workaholice, de semințe care abia așteaptă să erupă de viață, micuța junglă din Koh Phayam e cea mai eco-friendly chestie la care m-aș putea gândi, mai eco-friendly decât toate eolienele din lume. Dă-l naibii de curent electric, o să-mi încarc mobilul de la lumânare.
Practicalități.
Transport.
Pe insulă se poate ajunge din Ranong fie cu vaporașul (2 ore) fie cu barca rapidă (45 de minute). Nu există mașini, dar poți lua din port un taxi-saleng (motocicletă cu ataș) sau poți închiria un scuter. Atenție cu scuterele, cea mai mică zgârietură se lasă cu despăgubiri astronomice.
Pentru cei mai sportivi există varianta închirierii unei biciclete sau a propriilor picioare. Distanțele sunt abordabile și cu, și fără roți.
Cazare.
Un bec.
Sabai Sabai Bungalows, la cinci minute de port, în stânga. 5-20 EUR pe noapte, curent electric între 6 și 10 seara și între 6 și 10 dimineața, ventilator și Wi-Fi când e curent. Au și restaurant, se gătește OK.
Două becuri.
The Blue Sky Resort. E cea mai fițoasă cazare de pe insulă, populară printre thailandezii cu bani. Căsuțe individuale pe piloni, presărate prin pădurea de mangrove. Acces la o plajă decentă. De la 100 EUR în sus.
The Sun Resort. În nordul Buffalo Bay, un resorțel tipic thailandez, curat, decent, cu o vedere superbă de pe terasa restaurantului. Aici vin păsările rinocer să mănânce dimineața. 25-35 EUR pe noapte pentru o cameră cu ventilator, apă rece și Wi-Fi.
Plaje.
În afară de cele două mari – Long Beach/Ao Yai și Buffalo Bay/Ao Khao Kwai – mai există câteva plăjuțe sau sectoare care, deși nu sunt la fel de populare sau de pregătite pentru turism, merită măcar o vizită.
Morgan Bay, situată în sudul Buffallo Bay. Sunt vreo trei cazări aici – recomand Phayam Cottage Resort.
Ao Kwang Peeb, în nordul extrem al insulei, la capătul unei poteci care urcă și coboară prin junglă. Plaja e foarte frumoasă și intimă, există aici un singur resort care are și restaurant.
Pentru mai multe imagini intră în galeria foto a articolului sau/și vizitează-mi blogul foto.
Comentarii - Niciun comentariu