La Réunion. Un vulcan condimentat.

Ce-ți mai poate oferi La Réunion dincolo de vulcanul “fierbinte”? Păi. Cirque de Mafat, Cirque de Salazie sau Cirque de Cilaos, trei funduri de lighean turnate tot din aluat vulcanic, incredibil de frumoase, străjuite de munți înalți cât Făgărașul, paradis pentru iubitorii de drumeții cu rucsacul în spate, pentru pasionații de cățărări care ar putea rătăci pe-aici săptămâni întregi fără să-și calce pe urme.

Piton des Neiges, cel mai înalt pisc al insulei, oferă pe o parte o coamă leneșă care te duce până în vârf,  pe cealaltă parte îți pune-n cale un perete vertical care plonjează o mie de metri până în vale după cum a dat Creatorul cu barda. Sate și orașe cu iz franțuzesc și aspect colonial presară circurile. Multe dintre ele poartă nume de sfinți și concentrează populația indiană cu foiala, sărăcia, neglijența și mirosurile caracteristice.

Pe o palmă de pământ.

Plaje cu nisip alb, cenușiu sau de alte culori, după preferință. Coral. Snorkeling și scufundări. Ploaie de parapante la St. Leu. Bărci, yacht-uri, hidrobiciclete, vele, planșe, caiacuri. Avioane și elicoptere închiriate bâzâind prin aer. Rafting și alpinism. Plaje de fițe. Plaje de nefițe.

Flori peste tot: Bougainvillea și crăciunițe de trei metri. Parc cu crocodili. Rezervație de broaște țestoase. Biserici. Ici-colo, clădiri coloniale restaurate. Temple tamil, orgia de statui și color a templelor hindu, moschei semețe. Locuri de picnic încântătoare la tot pasul. Trasee de ciclism întinse pe zeci de kilometri, din vârful insulei până la mare.

Zile de târg cu tarabe multicolore, marfă ieftină și proastă. Terase și restaurante cu program metropolitan, în care nu mănânci la ce oră vrei tu. Festivaluri, parade animate de mii de oameni care defilează exuberanți, pe neamuri și asociații: chinezii, albii, indienii, negrii, asociația culturală a nu știu cărui sat, grădinița, iar poliția închide parada pe care o începuse cine altul decât dansul dragonului…

Toate cele de mai sus sunt concentrate pe această palmă de pământ tânăr numită La Réunion.

Condimentele.

Niciodată până aici, coborând din avion, n-am simțit un miros mai pregnant. A cărui origine mi s-a lămurit mai târziu: cari sau carri, pentru că în insulă nu se vorbește despre curry. E doar un barbarism englezesc cu accentul pus greșit. Oameni buni, luați-vă-n brațe papilele și poftiți la masă.

Sosuri și găteli fanteziste călăresc alături de regele orez, îmbrăcate festiv în cari, scorțișoară, șofran, anason, ardei iute, curcuma și alte accesorii aromate ale căror nume nu le știu. Porcul a abdicat și a lăsat pe tron pui, caracatițe, calmari, pești de tot felul, jamboane, vită, cârnați afumați sau picanți, hălci de ananas. Toate însoțite în pas de defilare de salate drese perfect și de nelipsita baghetă franțuzească, la fel de acasă aici ca la Paris.

Ce mai avem pe masă? Tartar de vită, foarte bun. Trei feluri de tartar de ton, încă și mai bine. Rațe confiate sau nu și cangur de-ți țopăie limba de plăcere. Samoussa, un foietaj delicios, umplut cu tot ce-ți trece prin cap. Toate udate cu unul dintre cele mai bune pils-uri care se pot bea, cu un cocktail fistichiu sau cu un rhum arrange – mult mai aranjat decât lichiorurile europene. Doar printr-o minune n-am explodat și eu ca vulcanul. Să ne fie de bine.

Oamenii.

De toate culorile. Amabili. Comunicativi. În general, săraci, dar sărăcie de tip european, nu ce-am văzut în Mauritius. Oh-la-la, zic, ați făcut drum lung din Italia până aici. Le spui că nu ești italian. Român? Români n-am mai văzut. Nu că n-ar ști unde e România. Nu c-ar pomeni de Hagi.

N-au mândrii locale. Recunosc deschiși că în Mauritius plajele și serviciile sunt mai bune.

Nu ne-a tras nimeni de mânecă să ne vândă ceva sau – Doamne, ferește – să ceară de pomană. Singurul cerșetor pe care l-am văzut într-o săptămână, care cumula și funcțiile de bețiv și nebun al satului, era îmbrăcat omenește și asculta rock.

Proprietara apartamentului în care urma să stăm a venit la întâlnire deși era convinsă că noi n-o să apărem. Ne-a pus cheia în mână și ne-a spus că nu e nevoie s-o folosim decât pentru a descuia: aici nu există hoți. Te duci pe plajă, îți lași hainele, portofelul, camera, telefoanele, cheia mașinii și pleci la bălăcit. Sau la baie, la bar, la toaletă, la masă, la o plimbare cu hidrobicicleta, la altă plajă, până în Madagascar și înapoi. Știi că le vei găsi tot acolo. Toată lumea procedează așa. După o zi, două, ne-am relaxat și noi.

Un lucru mi-a lipsit totuși în Réunion. Pentru că bariera de coral e prea aproape de țărm și laguna e prea puțin adâncă nu poți înota ca lumea. Doar te bălăcești ca un copil.

Un lucru mi-a displăcut totuși în Réunion. De fapt îmi displace peste tot unde mă duc: suvenirurile buticărești. Urâte, madeinchinaglobalizată.

La Réunion. Vulcanul condimentat unde nu se fură. Ar trebui să facem un împrumut la Banca Mondială și să cumpărăm și noi unul, mare cât Carpații.

Text și fotografii: Florin Obrocea. Autorul promite un episod 2, în care ne va povesti despre Mauritius.