Pentru e pleonastic și obositor să scriu în continuare „Plaja Haad Rin” sau “Satul Ban Kiriwong”, vreau să precizez următoarele, pentru o mai bună orientare în Thailanda și prin articolele despre această țară:

Songkhla este cel mai mare lac natural din Thailanda, care acoperă o suprafață de 1000 de kilometri pătrați. Tehnic vorbind, lacul nu e chiar un lac, ci o un complex de lagune în care se amestecă apele dulci venite dinspre munți cu cele sărate ale Golfului Thailandei.

Nu prea mă omor după orașe, dar aici m-aș întoarce cu plăcere. Songkhla are o taină pe care îmi e greu s-o cuprind și s-o explic.

După Songkla, urma să părăsesc Golful Thailandei și să traversez peninsula către Marea Andaman. Melancolic din fire, am ales să nu folosesc autostrada între Nakhon și Songkla, ci un drum secundar, de adio, pe malul mării.

Kiriwongezii sunt oameni pricepuți la multe. Şi le place să se descurce singuri. Fac agricultură dupa principiul “economiei de suficiență” promovate de Majestatea Sa, Regele Thailandei. Adică au pe lângă casă tot ce le trebuie, de la găini la chili.

Avem leoparzi, tapiri, porci spinoși, cerbi, macaci, languri, bursuci și cică ar fi și niște tigri pe aici, dar n-am avut ghinionul să mă întâlnesc personal cu ei.

Aș putea să încerc acum să vă descriu cum e Capul Talumphuk. Să vă povestesc despre liniștea sălbatică, despre valurile care, venind turbate spre plajă, se îmblânzeau deîndată ce atingeau nisipul fin.

Asfințitul vopsise în auriu apele râului și casele albe, sclipitoare, de pe malurile lui. Pe străduțe, oameni colorați, magazine colorate, cafenele colorate, motorete colorate, lumini și miresme. Orașul m-a întâmpinat cu zâmbete surprinse.

Suchat Sapsin are 74 de ani și măiestrește nang yai-ul de o jumătate de secol. Omul e cunoscut în toată Thailanda și are rang de artist emerit. Casa lui este un adevărat templu dedicat acestei arte vechi de peste o mie de ani.

Fără nicio glumă, templul budhist e fabulos. Am fost să-l văd de 4 ori în 3 zile. Chiar dacă aveam treabă în altă parte, îmi căutam alt drum, ca să trec pe lângă el. De fiecare dată e altfel.

La Sichon am inspectat în fugă Prasarnsook Villa Resort, situat chiar pe Sichon Beach, la ieșirea din oraș. Plaja e mică și drăguță, nisipul și apa sunt cum trebuie.

Sichon e un oraș mic cu o prefectură mare. Asta e tot ce-am apucat să remarc. În schimb, plajele din jur sunt minunate. Prezintă același nisip auriu și fin ca și Khanom, dar sunt cu desavârșire pustii.

Tehnic vorbind, Khao Plai Dam e un munte care se revarsă impetuos în Golful Thailandei, punctând plaja cu stânci spectaculoase și vegetație luxuriantă. Pădurea e plină de cerbi și păsări.

N-a fost o glumă. Delfinii roz există și pot fi admirați în două locuri din lume: Fiji și Thailanda.

Khanom e un loc încă pustiu. Pe toată lungimea plajei am numărat 15, maximum 20 de locuri unde se poate dormi, asta dacă nu luăm în calcul și colibele care anunță „Room For Rent, 24h”.

Khanom deține toate datele naturale pentru a deveni un nou paradis turistic. Avem 7 kilometri de plajă virtual pustie, cu nisip auriu și fin, marea e calmă, călduță și puțin adâncă până hăt, departe, iar peisajul e completat de siluetele Samui-ului și Pangan-ului.

Mai întâi cumperi un pui de macac. Apoi îl duci la Kadaejae Monkey Training School, unde domnul Luesak Papthanawat îl învață să recunoască o nucă de cocos coaptă, să o dea jos din copac și să răspundă la diverse comenzi.

Într-un clasament al destinațiilor nedreptățite de ghidurile turistice, Surat Thani s-ar clasa lejer în primele 10 locuri.

Copiii lui Thepsin au cântat și au dansat până târziu, spre bucuria trecătorilor care, în drumul spre casă, opreau să-și reamintească cine sunt și de unde vin. Un spectacol, un oraș, o seară care spun despre Thailanda mai multe decât aș putea spune eu vreodată.

Mi-a luat puțin peste o oră să străbat cei 70 de kilometri până în oraș. Prăfos, poluat și aglomerat ca orice oraș din Asia, Surat Thani își confirma statutul de transportation hub al provinciei. Aici, lumea vine ca să plece mai departe.

Gata, am decis. Frumusețea din imagine se va numi UNIREA. Iată câteva motive:

Ideal, zice el, ar fi să am la mine injecții cu adrenalină. Doar că adrenalina, dacă n-o injectezi cum trebuie, îți face praf cordul. Am optat pentru o soluție mai puțin eficientă, dar și mai puțin riscantă.

Traseul e gata, eu sunt gata, tu ești gata, aștept să fie și actele gata. Haideți, big chief, că ne grăbim.

Animalul din imagine, cunoscut sub numele de saleng, poate fi văzut adeseori pe străzile, străduțele și bulevardele din Thailanda. Mai rar pe autostrăzi. Mândrii proprietari de saleeng sunt, de cele mai multe ori, oameni cu familii numeroase sau vânzători se clătite, pulpe de pui și înghețată. Salengul este un animal încăpător.

Nimeni și nimic nu mă putea face să plec de la Lacul Toba. Azi am să vă povestesc cum am fost invitat la o nuntă, cum l-am învățat Photoshop pe Președintele Indoneziei și cum am reușit să îngheț bocnă la 5 grade nord de Ecuator.

Când povestesc despre locuri ca Toba, mă frustrează teribil faptul că nu pot să spun tot. Că, de oriunde aș alege să încep povestea, va trebui să renunț la o parte din întâmplări. Trebuie să selectez, să prioritizez, să tai și să spânzur evenimente, stări, imagini. Altfel n-aș mai termina niciodată. Vă avertizez, deci, că ceea ce veți citi mai departe e doar o bucățică din ce am trăit acolo și că, pentru a vă putea imagina ce veți trăi voi, trebuie să înmulțiți totul cu o sută.

La latitudinile astea, ploaia nu stă mult pe gânduri. Cum se strâng norii, începe. Am luat-o spre casă și era cât pe ce să scap neudat, dar cu 200 de metri înainte de destinație, s-a pornit potopul. Am intrat în cameră murat până la piele. Mi-am scos hainele ude și m-am apucat să-mi verific mai atent rănile. Cea de la cot nu arăta bine deloc. Se vedea osul. Sângera abundent. M-a luat cu leșin.

Până de curând, am fost convins că cele mai urâte orașe din lume sunt Slobozia, Slatina și Bucureștiul. Dar îndată ce-am atins coasta nordică a insulei indoneziene Sumatra, podiumul clasamentului meu personal s-a schimbat spectaculos. Doamnelor și domnilor, cele mai urâte orașe din lume sunt Medan, Medan și Medan!

Taman când mă gândeam că ar fi cazul să merg totuși mai departe, spre Singapore sau Kuala Lumpur, ochii mi s-au oprit pe afișul unei agenții de voiaj. Zicea așa: “Penang-Medan by boat, daily at 9 a.m.”. Medan? Sumatra?? Indonezia??? Trebuie să fie o glumă, o confuzie. Intru.

După două zile în capitală, a urcat la Chiang Mai, a coborât la Phuket, a luat vaporașul spre Koh Phi Phi (unde-a reușit să petreacă 4 ore între la Maya Bay, locul unde s-au filmat cele mai tari scene din The Beach), a stat o noapte în Samui și, de acolo, a venit în Koh Pha Ngan chiar în ziua de Full Moon Party.