Am pornit, împinși doar de cele două picioare bătrâne, dar antrenate, ale ricșarului. Vehiculul era echipat cu un casetofon pe baterii, pentru a face experiența mai agreabilă. Oldies but goldies. Am părăsit Lebut Farquahar pe “I’m not in love”, am cotit dreapta spre Lebut Light pe “My Way” și, pe ultimele acorduri din “Yesteraday Once More”, am ajuns la Fort Cornwallis.

Vaporul s-a desprins de chei la 7 fix, cu destinația Donsak. Thailandezii or fi ei mai relaxați din fire, dar cu punctualitatea nu se joacă. Vasul era ticsit de tineri care zăceau, mahmuri și somnoroși, în cabine și pe punte, resimțind încă efectele multelor ”buckets of joy” date gata pe plajă la Haad Rid

În “The Beach”, Garland construiește ficțiunea compilând locuri și povești cât se poate de reale din Pha Ngan, Samui, Tao și Bangkok. Insula misterioasă din carte, cu laguna turcoaz, inaccesibilă, se află în Parcul Marin Ang Thong, la 2 ore pe mare de Koh Pha Ngan.

Nu cred să existe pe lume două manifestari mai contrastante la o distanță atât de mică. Doar 5 kilometri spre nord de Haad Rin avea loc, în același timp, un alt eveniment: festivalul Loy Krathong.

Krabi are toate șansele ca, în mai puțin de 10 ani, să devină următorul hot spot al Thailandei. Regiunea oferă peisaje supra-realiste, plaje ca-n povești și, de la o vreme, o colecție de cazări de super-clasă. Una dintre acestea e subiectul articolului de față.

Banyan Tree Phuket nu are camere în sensul propriu al cuvântului. Are vile. 149 la număr. Mai mici sau mai mari, mai scumpe sau mai ieftine. Ca să zic așa, pentru orice buzunar, cu condiția să fie adânc.

Zeavola e un loc frumos. Căsuțele sunt ca niște mâncăruri thailandeze: ușoare, savuroase și cu mici note picante date de elementele luxoase de design sau dotare. Până și apa din piscină e verde.

La etajul 33 se afla atractia hotelului: pool-barul de pe acoperis. In timp ce sorbi linistit o Cuba Libre, de jur imprejur curge tot orasul. Vezi pozele.

Ramada Plaza e un hotel de 5 stele, așezat pe malul râului Chao Praya. Accesul la hotel se face fie pe șosea (dar durează mai mult), fie cu vaporașul care face gratuit transferul de la cea mai apropiată stație de metrou (Taksin). Are 550 de camere și suite, fără să dea senzația aceea neplăcută de coteț de păsări. E suficient spațiu pentru toată lumea și suficiente locuri în care să-ți savurezi în liniște cocktailul, privind bărcile care mângâie senzual apele râului.

Resortul e cocoțat pe un deal, la câteva minute abrupte de plaja din Haad Mae. Perspectiva e minunată, cu tot Golful Thailandei deschizându-se la picioarele voastre.

Închiriază-ți casa, vinde-ți mașina, pupă-ți șeful pe portofel, anunță criza să nu mai conteze pe tine. Pleci un an în vacanță pe-o insulă tropicală. Unde și cum? Afli de-aici. Cu cine? Să-nceapă preselecția!

Am ales 5 insule care au toate ingredientele necesare unei vieţi, aşa cum a vrut-o Dumnezeu înainte să muşte Eva din măr: perfecţiune, elixiruri, leacuri pentru orice afecţiune, mister, frumuseţe, inspiraţie cât să trăiţi 100 de ani!

“Pești mandarini aici, lângă ponton? Păi ăștia sunt o super-raritate, sunt greu de găsit și în fundul recifului”.”Da”, îmi răspunde Leon. “Aici lângă ponton s-a bătut recordul mondial la număr de specii vizionate într-o singură scufundare”.

Munții Hajar care se prăvălesc în apă de la 3.000 de metri înălțime sunt cei care alcătuiesc fiorduri cum n-am mai văzut nicăieri în alt loc. Apele care fac slalom printre munți sunt înțesate de bărcuțe mici din lemn (landj sau batil), pe care le puteți închiria ca să experimentați zona de aproape. Să nu vă speriați de delfinii care o să țâșnească din apă lângă barcă, atunci când vă așteptați mai puțin!

Ne’Buyang s-a născut în 1930 în sătucul Lemo din regiunea Tana Toraja, Sulawesi, Indonezia. Dacă ar mai trăi, Ne’ Buyang s-ar putea declara mulțumit că lasă în urma sa 5 copii, 13 nepoți și mari suprafețe fertile pentru cultivarea orezului.

Am să vă dau o veste proastă care m-a bucurat foarte mult: traficul pe site a scăzut dramatic între 22 decembrie și 5 ianuarie. Înseamnă că ați fost plecați, că ați călătorit, că le-ați dat naibii de birouri, computere și conexiuni la internet. Ca să o țineți în același ritm tot anul, îmi permit să vă recomand 7 destinații pentru 2009.

În 2000, înainte ca filmul “The Beach” să facă furori printre tinerii din toată lumea, Koh Phi Phi era o liniștită insuliță de pescari. Exista turism, dar la o scară artizanală. După ce filmul a fost lansat cu mare succes, Maya Bay a devenit loc de pelerinaj pentru cei îndrăgostiți de mare, de soare și de insule tropicale.

Singamata (în traducere “Ochiul Leului”) este un tourist water village construit pe piloni în mijlocul apelor, la un kilometru de coasta Sempornei. Insulele din jur sunt clasificate drept “World Class Diving Spots”.

“Unde faceți Învierea?” Cred că un răspuns puteți găsi într-una din propunerile noastre de mai jos. Am dat o raită pe la vecinii noștri ortodocși, ca să aflăm la ce biserică să vă duceți anul ăsta.

Există niște tărâmuri despre care pun pariu că nu știți cum sunt cei care se duc acolo sau de ce merită să mergeți, chiar dacă asta poate însemna ceva de rău. Hai sa vedem.

The Sanctuary e un eco resort adevărat, presărat pe un deal acoperit de junglă, unde căsuțele se confundă cu copacii. E o altfel de Thailanda, cum nu găsești ușor în mai celebrele Phuket, Krabi sau Koh Samui.

Locul era împânzit de Monitor Lizzards de 1 metru și jumătate și de maimuțe Long Tail Macaq. Una dintre ele a sărit pe o masă și a furat o cutie de Coca-Cola Light, spre amuzamentul ghizilor locali și groaza turistei care băuse până atunci din cutia cu 2 calorii. Eu m-am amuzat, deci se cheamă că sunt ghid local.

Insula a fost timp de mulți ani folosită ca plantație de palmieri și loc de refugiu pentru pescari. În momentul în care am ajuns noi pe ea, populația locului era compusă din cei 6 membri ai staff-ului, o familie de pescari și familia dive-masterului care opera micul dive-shop de pe mal. Masterul era neamț, se însurase cu o localnică și aveau un băiețel scump foc, pe nume Andrey.

Joe s-a dus acasă ca să se pregătească de oaspeți. Casa lui urma să fie deschisă toată ziua. Ăsta e un obicei la musulmani: își declară casa “deschisă” și oricine poate intra în ea în ziua aceea, să stea de vorbă și să se ospăteze. Nu ca la noi de Crăciun, când ne închidem în casă cu toată familia; aici oricine poate intra, iar prietenii sunt invitați de onoare.

Noroc, noroc și din nou noroc…am mers 200 de metri pe limba de nisip să fotografiem apusul și în timp ce 40 dintre cei 46 de turiști stăteau pe terasa restaurantului așteptând “activitatea”, pe noi ne-au surprins 12 pui de țestoasă care eclozaseră în libertate.

Când am ajuns în Sandakan, orașul fierbea de nerăbdare, așteptând sfârșitul Ramadanului. Mai erau 36 de ore de post, iar piețele erau pline de vănzători și gospodine care-și făceau provizii pentru masa festivă.

Am avut 15 minute să facem duș și să ne bem cafelele la restaurantul de pe malul râului. Ne-am dezmeticit și ne-am urcat în bărci pentru al doilea river cruise. De data asta, am mers în susul râului, sperând să întâlnim ceva elefanți pitici sau rinoceri. N-am găsit nici una, nici alta: rinocerul pentru că este pe cale de dispariție, Pygmy Elephant pentru că abia în noiembrie ajung cu turmele la râu. În schimb, am văzut un pui de crocodil, nu mai lung decât o pisică, dar foarte fioros altfel: a stat numai cu boticul căscat spre noi, ca și cum spunea: “My mom is bigger!”

Începând de la mic la mare, în ordinea distanțelor, iată 10 idei de locuri pe care le-ați putea lua în calcul pentru vacanța/vacanțele acestui an. Cea mai apropiată destinație e la 4 ore de condus. Cea mai îndepărtată – fix pe cealaltă parte a Pământului. Alegeți-vă.

Primul loc pe care îl aveam de vizitat era Hanging Coffin la Batu Putih, la 2 ore de mers cu mașina. Locul respectiv: o stâncă în care e scobită o peșteră. Aici erau aduse acum mii de ani niște coșciuge dintr-un lemn la fel de tare ca fierul. În ele erau cadavrele celor mai de seamă oameni din comunitățile din jur: războinici, conducători, fruntași ai comunității și oameni care s-au sacrificat pentru binele celorlalți.

OrangUtanii sunt victimele despăduririlor sălbatice care afectează insula de mai bine de 200 de ani. Dacă, până de curând, comerțul cu lemn era principalul motiv al defrișărilor, de ceva timp localnicii rad mii de hectare de jungle ca să planteze palmieri. Uleiul lor este apoi vândut către industria alimentară și industria cosmeticelor precum și pentru fabricarea de biocombustibili.