Sahara 2007 (Ep. 2) – Marrakesh, Crăciun fericit!

Nu sunt multe de povestit despre drumul între Madrid și Marrakesh. Am zburat din nou cu easyJet și din nou am avut o oră întârziere. Se întâmplă și la case mai scumpe.

Prima zi de Crăciun am petrecut-o destul de ne-creștinește. În loc de brad am avut portocali (cu globuri naturale), în loc de porc am avut miel, în loc de vin am avut ceai și în loc de colinde am avut cântecul strident al muezinilor, de 5 ori pe zi.

Cazarea în Marrakesh:

Riad Sefia e o fostă reședință particulară transformată într-un boutique hotel cu specific arăbesc. Riadurile sunt caracterizate prin faptul că, din stradă, nu-ți poți da seama ce se ascunde în spatele zidurilor. Nu există ferestre, iar după ușă te poți aștepta la orice. Curtea e practic în casă și toate camerele dau spre aceasta curte interioară.

Asta face ca Riad Sefia să nu-ți dea deloc senzația de hotel. Am petrecut Ajunul împreună cu ceilalți 14 turiști cazați aici (majoritatea francezi) având sentimentul că suntem prieteni vechi adunați la o masă de sărbători. M-am simțit ca un pașă. Uitați-vă la poze.

Prețul unei camere duble variază între 70 și 100 de euro pe noapte și include mic dejun.

Recepționerul e un tip tânăr și haios, pe nume Said, născut și crescut în sudul Marocului. Băiatul se opune însă vehement originii sale, vorbind o engleză perfectă cu accent texan. Pe bune. Spune că a învățat engleză ascultând blues. Tind să-l cred: cântă excelent la chitară.

L-am găsit și rezervat aici.

Chestii, întâmplări:

Bazarul e un vis, mai ales pentru doamne. E full de poșete, papucei, șaluri, caftane, bluzițe și bijuterii. Vânzătorii sunt surprinzător de civilizați, nu trag de tine pe stradă și nu se supară dacă nu cumperi nimic. Totuși, nu te vor lăsa să faci poze la marfă dacă nu le dai măcar impresia că ai vrea să iei ceva.

Pentru vânzătorii marocani, negocierea prețului nu e o povară, ci o plăcere. Nu evitați negocierile, pentru că ele fac parte dintr-un ritual social străvechi. E ca o conversație. Purtați-o cu plăcere. Şi nu uitați că un târg bun începe după ce-ați reușit să scădeți prețul inițial la 30-40%.

Eu mi-am luat un ceas fals marca Breitling de care sunt foarte mândru din două motive: a) arată ora; b) l-am luat cu 300 de dirhami (27 de euro) plecând de la 950 c) este foarte “original”. Am ieșit din magazin, am făcut doi pași, am încercat să-l întorc și i-a sărit țumburușul. “No refund”.

Mâncarea – că tot veni vorba – e foarte mișto. Nu mai știu cum se numea ce-am mâncat, dar fur mâine un meniu și vă spun. E drept că, peste două săptămâni, probabil o să fiu sătul până în gât de aceleași 3 mari feluri de măncare (cu variațiile lor): frigărui, stufat, couscous.

Maine plec spre Ouarzazate. Vă mai scriu. Între timp, delectați-vă cu pozele. Pe curând!