Europe Exotica (4). Mauritius. Vino, e loc sub soare pentru toți.

“- What do you think about Western civilization?
– I think it would be a great idea.”

Miracolul Mauritius.

Istoria ne oferă zeci de exemple, poate chiar sute, de state care au sfârșit în sânge după prăbușirea imperiilor coloniale. Multe nu și-au revenit nici până azi și sunt slabe speranțe să-și revină prea curând. Africa post-colonială rămâne un tărâm al violenței, al corupției și al cruntelor inegalități.

Mauritius a reușit, în  relativ scurta sa etapă de independență, să cultive o democrație stabilă, admirată în toată lumea, precum și o economie performantă. Asta în ciuda compoziției sale etnice mozaicate și a resurselor naturale limitate: plaje și ceva pământ. Localnicii privesc în continuare cu jind către mai prosperii lor vecini reunionezi dar, spre deosebire de aceștia, maurițienii reușesc să se descurce ca națiune fără subvenții de miliarde pompate de la Paris sau din altă mare capitală europeană (what goes around comes around).

Indicele Libertății Economice, realizat anual de Heritage Foundation și Wall Street Journal, ordonează țările lumii în funcție de condițiile oferite mediului de afaceri: fiscalitate, corupție, tarifuri de import, simplitatea deschiderii unui business și așa mai departe. În acest clasament, care include 178 de state, Mauritius ocupă un mesmerizant (scuzați barbarismul) loc 10, deasupra foștilor săi proprietari. UK e pe 13, Olanda e pe 17, Franța – pe 73. România, că tot veni vorba, e pe 57.

E interesant de observat că 6 primele 10 locuri ale clasamentului  sunt ocupate de state insulare: Hong Kong (1), Singapore (2), Noua Zeelandă (3), Australia (4), Irlanda (9) și că, exceptând Elveția (locul 5), toate au ieșire la mare. Canada e pe 6, Chile pe 7, Estonia pe 8.

Desigur, acest gen de statistici nu sunt infailibile. Cifrele macro care arată bine pe hârtie nu garantează o prosperitate palpabilă la firul ierbii. Plimbându-mă prin orășelele care răsar ici și colo din lanurile de trestie de zahăr, am remarcat multe, foarte multe afaceri cu obloane trase. Din 10 magazine sau restaurante înșirate de-a lungul drumului doar 2-3 erau deschise.

– Hmda. E atât de ușor să deschizi un business la noi încât oamenii se apucă de afaceri fără să se gândească la un lucru foarte important, îmi explică Ludovic.
– Care?
– Că nu-i suficient să ai dugheana. Îți mai trebuie și clienți.

Eram verișor și nu știam.

Mauritius primește anual aproximativ un milion de vizitatori, adică un turist pentru fiecare localnic. Asta spun cifrele și asta mă așteptam să văd. Clasicele plaje înțesate de resorturi și șezlonguri, piscine construite în buza mării, familii cu copii gălăgioși, vânzători de prostioare, muzică, banane, scandal peste tot.

N-a fost deloc așa. Insula mi s-a părut ireal de liniștită și de aerisită. Traficul rutier poate deveni sufocant, dar numai în preajma capitalei la orele de vârf. Cine nu are treabă în capitală o poate ocoli elegant pe una dintre nou-nouțele autostrăzi de centură care fac o treabă excelentă în a decongestiona traficul.

M-am ținut cât am putut de departe de Port Louis, în ciuda mai multor recomandări de merge să văd piața. Pe bune, care-i treaba cu piețele de trebuie neapărat văzute? Niște oameni vând banane, niște oameni cumpără banane. Ar trebui morțiș să te duci doar dacă n-ai mai văzut banane în viața ta. Sau oameni.

Nici n-am nevoie să fac cine știe ce târguieli. Am tot ce-mi trebuie. Cristabelle, fata Sylviei, mi-a făcut deja stocul de fructe, mâncare, sucuri și cafea. Se scuză:

– Mama nu-i acasă toată săptămâna, a plecat în Reunion cu niște treabă. Dar dacă ai nevoie de ceva bate la noi la ușă. Ori sunt eu acasă, ori e soțul meu. Ai rufe murdare?
– Da.
– Dă-le încoace, că oricum am pus mașina. Unde spăl pentru doi copii încape și-al treilea.

Apartamentul e la etajul unul al vilei familiei, cu intrare separată. Are două dormitoare, două livinguri, o bucătărie americană amplă și luminoasă. Dar nu pentru asta l-am ales, ci pentru terasa de vreo șaizeci de metri pătrați umbrită de palmieri unde plănuiesc să-mi petrec în tihnă serile după ce voi fi alergat zi-lumină prin toate colțurile insulei. Mașinuța mea este o Perodua Axia (marcă malaeziană) cu motoraș de un litru. Prinde o sută la oră cu vânt din spate. E ce-mi trebuie. Dacă mă mișc prea repede văd prea puțin.

L-am luat pe Kane de la muncă, de la un resort din sudul insulei unde lucrează ca instructor sportiv. Mi-l recomandase verișoara lui, cu care m-am cunoscut acum câțiva ani în Thailanda. Deși muncise toată ziua și era obosit de atâtea lecții de înot și fitness cu grăsunii de turiști, a insistat să-mi fie ghid măcar pentru o seară. Verișoara mea îmi este ca o soră, iar prietenii ei îmi sunt ca niște verișori, îmi zice cu zâmbetul lui fotoșopat de star de cinema. E un băiat frumos, bine făcut, cred că rupe multe inimi la piscina resortului.

Înainte însă de a pleca la plimbare, Kane insistă să mergem până la el acasă. Nu stă departe. Doi kilometri pe care-i face dimineața și seara fie pe jos, fie cu bicicleta. Visează ca, într-o zi, să-și cumpere o mașină sport. Până atunci, visează să plece în Germania, la vară-sa, să urmeze o școală de antrenori și să-și ia patalama ca lumea. Până atunci strânge bani pentru plecare. Și-a transformat camera în salon de fitness. Deocamdată are doi abonați, niște vecini rotofei care, la rândul lor, visează ca, într-o zi, să arate precum Kane și să-i iubească fetele. Slabe speranțe. Vin și trag de fiare două ore, pe urmă se duc acasă și mânâncă tot felul de prostii. Cum să slăbească dacă nu sunt atenți la alimentație?

Deși i-am spus că-i fac cinste cu cina, tânărul insistă să-și mănânce orezul cu legume primit regulamentar de la bucătăria resortului. De ce să facem risipă? Intrăm în curtea vilei cochete a familiei Banks, unde doi cotei flocoși latră disperați nu atât că văd om străin, ci că s-a întors stăpânul acasă. Cele două surori ale lui Kane sunt în living, se uită la o telenovelă, iar în pauzele publicitare zapează pe National Geographic.

Frații se îmbrățișează din priviri de parcă nu s-ar mai fi văzut de cel puțin o lună. Se fac prezentările și, nu știu cum, simt că le sunt o rudă de departe despre care au auzit și pe care se bucură în sfârșit s-o recupereze. Una dintre fete împunge cu bărbia aerul aromat al sufrageriei și mă întreabă frust, ca o mamă căreia i s-a întors copilul de la joacă: ți-e foame?

Vino, e loc sub soare pentru toți.

În plimbările mele de zilele acestea am văzut multe case care păreau neterminate. Un parter, o scară care duce spre acoperiș, iar pe acoperiș materiale de construcții sau stâlpi de susținere care nu susțineau decât cerul. Singurii locatari ai camerelor neconstruite erau câinii, care țineau toată gospodăria în supraveghere de la înălțime. M-au lătrat la viața mea câinii din toate direcțiile. Până acum niciodată de deasupra. Ce-i cu casele astea neduse până la capăt? Ați avut criză imobiliară, Kane?

– Așa e obiceiul la noi. Prima generație face un nivel. Când se fac copiii mari, construiesc încă un nivel deasupra și se mută acolo. Generația următoare – la fel. Bunicii, părinții și copiii locuiesc împreună, deși fiecare are practic casa lui.
– Și cum de nu se prăbușește hardughia?
– Fundațiile sunt făcute de la început pentru trei niveluri. Când ne apucăm de o casă nouă gândim cu două generații în viitor.

Aș exagera dacă aș spune că plajele din Mauritius sunt pustii, dar n-aș fi nici foarte departe de adevăr. Modelul turismului litoral în Mauritius e așa: vii pe șosea, parchezi. Între parcare și plajă e o lizieră de arbori casuarina înalți și umbroși. La poalele lor sunt câteva tonete mobile cu mâncare, băuturi răcoritoare, înghețată. După lizieră e plaja, iar pe plajă nimic. Doar în capete – și nu peste tot – vezi unul, două resort-uri. Dacă nu stai la unul și vrei soare trebuie să-ți aduci totul după tine: șezlong, umbreluță, berici și ladă cu gheață. Puținii localnici pe care-i vezi pe nisip sunt vânzătorii de pălăriuțe de soare sau plimbări cu barca, și aceia puțini. Kane, frățioare, nu vă place la mare?

– Ne place, cum să nu ne placă…Dar noi aici avem o altă distracție favorită, Brad.
– Știu! Pariurile sportive, pokerul online și luptele de cocoși!
– Ha, ha, nu. Noi, când ne terminăm treaba, dăm fuguța direct acasă. Distracția noastră preferată este să stăm cu familia.

Mauritius e un stat relativ tânăr, care încă nu a dezvoltat conștiința națiunii și șovinismul care decurge din ea. Un milion de oameni aduși cu forța sau veniți de bună voie din varii locuri și în varii epoci ale istoriei reușesc să trăiască în armonie și relativă prosperitate pe bucățica asta de pământ roșiatic, bătut de vreme și de vremuri. Fundația pe care au clădit acest prezent remarcabil se dovedește pe cât de profundă pe atât de simplă constructiv: e loc sub soare pentru toți. Vino. O să se găsească unul și pentru tine.

Momentul Sponsorilor. Trăgând cu cardul prin nisipul alb.

Cazarea, mașina, benzina, cumpărăturile, biletul de avion, mesele la restaurant (dacă nu preferi un hot dog la dughenele de pe plajă) le-am plătit direct cu cardul. Am folosit un card Banca Transilvania Flying Blue Premium, cu care am acumulat mile Flying Blue la fiecare cumpărătură, în raport de 2,5 mile pentru fiecare 4 RON cheltuiți.

Per total, în contul cumpărăturilor toată tura Europe Exotica am strâns 20.800 de mile pe care le pot transforma în bilete de avion, upgrade-uri sau alte beneficii. În afară de mile, BT Flying Blue Premium include și o asigurare completă de călătorie precum și acces gratuit la lounge-urile aeroporturilor din București (Otopeni) și Cluj-Napoca.

Un ultim lucru pe care vreau să-l menționez este că, pe lângă milele pe care le aduni plătind cu cardul BT, acumulezi mile Flying Blue și pe baza zborului propriu-zis, în funcție de distanța parcursă, de clasa tarifară, de clasa de zbor și de nivelul de membership pe care l-ai atins (cu cât ești mai sus cu atât coeficientul de multiplicare crește). Un zbor București-Mauritius-București la clasa economy oferă 14026 de mile. Cu un card Platinum în buzunar primești 100% mil bonus.

Foto: Brad Florescu. Echipament: SONY A7. Pentru mai multe imagini vizitează galeria. Iar dacă vrei să vezi fotografii mai multe și mai mari intră aici.

(Va urma. În episodul 5 vorbim tot despre Mauritius, “la concret”)